Ana

Capitolul XXIII

Deschid ochii, iar lumina puternica ce patrunde in camera imi provoaca o usoara stare de disconfort. Probabil e aproape de orele pranzului. Am avut un somn profund, fara vise, insa indata ce m-am trezit parca si o parte din frica de seara trecuta si-a facut prezenta in sufletul meu. Ma ridic in capul oaselor si imi dau seama ca sunt singura in camera. Oare unde e Raffaele?
Ma ridic din pat, strang mai bine halatul in jurul meu si ma indrept spre baie. Ma uit in oglinda si inca am ochii umflati de la cat de mult am plans in urma cu cateva ore. Arat ingrozitor.
Ma spal cu apa rece pe fata si parca incep sa ma mai dezmortesc putin, insa asta face sa reapara si o durere ascutita in genunchiul ranit cu o seara in urma.
Imi iau telefonul de pe noptiera si ies pe terasa. E putin trecut de ora 12, iar cerul e atat de albastru si cuprins de soarele ce straluceste puternic. In mod normal o zi ca asta m-are face sa ma simt minunat si sa vreau sa ies din casa, insa ziua de ieri m-a aruncat intr-o stare de frica ingrozitoare. As vrea sa ii sun pe ai mei, sa vorbesc cu ei, sa le spun prin ce am trecut, dar asta i-ar imbolnavi probabil. In orice caz, incep sa ma gandesc serios la faptul ca poate ar fi timpul sa le fac o vizita.

- Te-ai trezit! Cum te simti?
Raffaele vine langa mine si imi pune in maini o cana de cafea.
Inspir mirosul placut si iau o gura din licoarea magica fara de care stiu ca nu pot functiona cum trebuie.
Imi ridic privirea spre el, un el la fel de superb cum m-a obisnuit si pana acum. Ce-i drept, sunt putin uimita sa il vad doar in halat la ora asta si mai ales acasa.

- Cum de esti aici? Credeam ca ai plecat.

- Astazi vreau sa stau doar cu tine.
Nu ma lasa sa ma bucur prea mult de cafeaua abia primita pentru ca imi ia cana din mana si o lasa pe masuta de langa noi. Se aseaza pe unul din scaunele de langa masa si ma trage si pe mine la el in in brate. Imi desface usor cordonul halatului, iar apoi o mana isi face loc pe sub materialul subtire. Oftez cand ii simt atingerea fierbinte si aproape ca ma reped spre gura lui nemaisuportand tensiunea dintre noi care a devenit atat de apasatoate in ultimul timp. Abia acum imi dau seama cat de mult mi-a lipsit un sarut ca acesta. De fapt nu, nu unul ca asta ci exact asta.
Imi plimb mainile prin parul lui in timp ce buzele sale le parasesc pe ale mele pentru a-mi saruta mai apoi gatul si in cele din urma sanii ce sunt acum complet dezgoliti in fata lui.

- As vrea sa pot sa ma bucur in fiecare zi de tine cum o fac acum.

Ma indepartez usor cat sa il pot privi in ochii in care citesc atat de multa dorinta in acest moment.

- Si ce te opreste, Raffaele?
Zambeste si imi apuca barbia intre degete tragandu-ma mai aproape de el.

- Tu! Dar o sa am grija sa nu o mai faci!

Dintr-o miscare scurta se ridica de pe scaun cu tot cu mine si ma duce in brate in dormitor, asezandu-ma cu grija pe asternuturile fine. Continua sa ma sarute lacom in timp ce isi face usor loc intre coapsele mele si nu lasa sa ii scape neexplorat niciun centimetru al pielii mele. Corpul parca imi e cuprins de mici impulsuri electrice acolo unde buzele si mainile lui ma ating.
E fascinant cum trupul meu raspunde tuturor atingerilor lui si cere mai mult, si mai mult pana cand amandoi ne pierdem in valuri salbatice de placere.
Nici dorul de casa nu e atat de puternic cum e dorul meu pentru tot ce inseamna el.

                                         

Imi plimb lenesa degetele pe pieptul lui in timp ce el se joaca meticulos prin parul meu. Ador linistea dintre noi si momentele astea in care parca am mintea goala. Eu, el si nimic altceva, iar pentru asta sunt convinsa ca nu as putea renunta vreodata la el oricat de multe argumente logice as cauta. Poate ca uneori relatia asta dintre noi am simtit cum ma sufoca, cum ma innebuneste si scoate la suprafata tot ce e mai rau in mine, dar absenta lui e pur si simplu de nesuportat pentru sufletul meu. Poate ca e gresit, poate ca motivele sunt gresite, dar nu are rost sa mai fug de el.