Ana

Capitolul XIX

Telefonul mi s-a incins la ureche si deja nu mai suport strigatele alor mei care vorbesc in acelasi timp. Aparent dupa schimbarea mea de nume si modificarea contului bancar din Romania, am primit o recomandata din partea bancii adresata Anei Di Matteo. Ai mei au luat pur si simplu foc si de aproape o ora stau si ascult cum am dezamagit, cum am dat-o in bara, cum mi-am distrus viata si cate si mai cate. Sa mai spun si ca ora 9 dimineata e total nepotrivita pentru astfel de discutii?

Raffaele ma mai priveste din cand in cand curios si nu intelege nimic din ce vorbesc cu ai mei, doar zambeste usor cand ma vede ca imi dau ochii peste cap. Si mi-am dat ochii peste cap de atat de multe ori incat simt ca am o migrena in momentul asta. Mi-au pus atat de multe intrebari si nici nu stiu la ce sa le mai raspund.

- Da, inteleg, dar nu se poate momentan. Sunt foarte ocupata cu jobul si nu pot ajunge in tara. Dar vom veni si acolo. Si apropo, Irina stia. Sa o puneti sa va arate poza de la cununie. E superba.

E groaznic ce fac, stiu, dar simt ca nu am alta scapare acum, asa ca fara regrete imi arunc sora mai mica in gura lupului. Imi iau la revedere si inchid intr-un final telefonul fara sa mai astept confirmarea alor mei ca discutia a luat sfarsit.

- Ce s-a intamplat?

- Au aflat parintii mei de tine, de noi. Am primit o scrisoare de la banca si era pe noul nume. De aici iti inchipui si tu...

- Ah, urat! Ce-i drept nu as vrea sa fiu in locul lor. Dar daca ii incalzeste cu ceva, nici mie nu mi-e usor cu tine aici.

Zambeste si asteapta probabil sa-i raspund, dar nu o fac. Trebuie sa ma pregatesc sa ma vad cu Elisa, asa ca aleg sa nu-mi bat capul cu el momentan.

Ajung in mai putin de 15 minute la ea si se bucura nespus cand ma vede intrand in magazin cu 2 pahare mari de cafea.

- Ana, esti minunata! Chiar voiam sa iti spun sa iei cafea si am uitat.

- Nici nu ma gandeam sa vin fara.
Zambesc si ii dau unul din paharele asezate frumos in suportul de carton.

- Ma simt atat de obosita. De dimineata am crezut ca nu am sa ma pot ridica din pat. De cand sunt insarcinata mi-a scazut energia considerabil.

- Imi pare rau sa aud ca nu te simti bine.
Frica se instaleaza iar in sufletul meu cand o aud pe Elisa vorbindu-mi despre sarcina ei. Sunt atat de stresata si speriata incat nu-mi dau seama daca am inceput sa ma simt rau din cauza stresului sau chiar as putea sa fiu...

- Cu tine ce e? Ce te-ai albit asa la fata dintr-o data?

Imi scutur capul si ii zambesc usor fortat.

- Sunt bine, doar putin obosita si eu.

Ne facem de lucru impreuna, ii arat ce am reusit sa fac pana acum pentru magazinul online, iar dupa ora pranzului decidem sa iesim intr-un final sa mancam si noi ceva.
Ne oprim la un restaurant micut din apropiere si ne asezam la terasa acoperita de umbrelute frumos colorate. E deja iunie, iar soarele arde cu putere, ceea ce face ca la ora pranzului sa nu poti sta in bataia lui.

De 5 minute doar stau si ma joc cu furculita prin portia de paste de care nu m-am prea putut atinge. Pofta de mancare a cam lipsit zilele astea. Nu am cu cine sa vorbesc despre lucrurile care ma macina, in afara de Raffaele, dar nu am vrut sa il sperii si pe el. Ma uit la Elisa si pana la urma hotarasc sa vorbesc cu ea.

- Elisa...dupa cat timp ti-ai dat seama ca esti insarcinata?

- Noi am planuit asta si am aflat destul de devreme pentru ca tot faceam teste, dar fizic cred ca dupa 3 saptamani si ceva, da, cam asa.

In cazul meu au trecut abia 2 saptamani, dar pana la urma nu toata femeile sunt la fel. Iar acum incep sa imi fac tot felul de calcule mintale.

- Si care au fost primele simptome in cazul tau?
Modul in care pun intrebarea imi da de gol adevaratul motiv al intrebarii.