Ana

Capitolul IX

Am urcat in avion si asteptam sa decoleze.
Palmele imi sunt transpirate si inima mi-a urcat in gat. Nu-mi place sa zbor cu avionul, iar de data asta nu-mi place nici destinatia...
Zborul a fost intarziat cu vreo 4 ore si asta inseamna ca vom ajunge noaptea tarziu in Palermo, ceea ce ma bucura oarecum pentru ca imi mai da o noapte pana sa dau ochii cu toti oamenii aia.

- Esti bine? Esti cam alba la fata.
Ma intreaba Raffaele de langa mine in timp ce incearca sa isi gaseasca locul pe scaun.

- Aham, n-am nimic.
Atat mai spun pentru ca imediat se aude vocea care ne anunta ca ne pregatim de decolare. Imi strang mai bine centura, inchid ochii si imi las capul pe spate, sprijinit de scaun pentru urmatoarele minute.

Deschid ochii abia cand aud din difuzoare ca am ajuns la altitudinea de croaziera si ca ne putem desface centurile de siguranta.
Respir in continuare cu o usoara dificultate, iar cand il mai aud si pe Raffaele de langa mine adresandu-se unei stewardese, imi ramane si ultima farama de aer blocata in gat.

- Nu te supara, imi poti aduce putina apa? Logodnica mea nu se simte tocmai bine.

Imi intorc privirea spre el si ridic o spranceana in semn de intrebare.

- Pai ar cam trebui sa exersam, nu? Mai avem putin pana la marele spectacol.
Imi spune pe un ton glumet, prea glumet pentru el as spune.

- Nu, te rog, termina cu lucrurile astea, nu am dispozitia necesara!

Oricat de mult mi-ar placea Raffaele, ultimele zile petrecute impreuna si toate planurile facute ca vizita in Italia sa mearga cum trebuie, m-au obosit teribil.
Imi dau ochii peste cap in timp ce incerc sa imi pun castile in urechi pentru a asculta putina muzica in speranta ca ma voi simti mai bine, dar sunt intrerupta de Raffaele, care mi le ia din mana.

- Nu-ti mai da ochii peste cap si uita-te la mine! Daca noi ajungem acolo si tu te comporti ca o salbatica, mult succes sa puna careva botul la toata inscenarea asta! Poate ar trebui sa iti dau ceva de baut inainte, ca aparent dupa cateva pahare de vin esti mai dragastoasa.

Simt cum imi fierbe sangele in vene de nervi si imi vine sa il iau la palme.

- Ce vrea sa insemne asta? A fost o tampenie ceea ce s-a intamplat atunci, treci peste! Si nu stiu ce parere ai tu despre mine, dar ai grija cum imi vorbesti!

Cateva capete deja se intorc inspre noi, insa discutia noastra aprinsa este intrerupta de stewardesa care imi aduce sticla de apa pe care Raffaele a cerut-o pentru mine mai devreme.

- Iarta-ma, nu am vrut sa te jignesc. Dar am impresia ca nu esti pregatita pentru toata situatia asta.
Imi spune mai mult soptit.

- Si te-ai gandit sa ma pregatesti tu dandu-mi peste nas cu un rahat pe care l-am facut la un moment dat. Bravo, esti pe drumul cel bun!
Imi recuperez castile din mainile lui Raffaele si imi vad de treaba mea exact cum aveam de gand pana sa ma intrerupa.

- Esti imposibila...Haide, Ana, ti-am spus ca imi pare rau!

- Ok, gata. Deja se uita lumea la noi.
Ii fac semn din cap spre un domn care sta pe randul paralel si care ne priveste deranjat.
Nu mai insista asa ca imi vad linistita de ale mele pana cand ma fura somnul.

Ma trezeste Raffaele inainte de aterizare, iar gandul ca mai sunt doar cateva ore pana sa incep un nou capitol al vietii mele ma inspaimanta. Pana acum au fost doar discutii, planuri, acum fiecare trebuie sa isi joace rolul cat mai bine pentru a iesi intregi din tot dezastrul asta in care ne aflam.
E undeva aproape de ora 1 noaptea, iar la aeroport ne asteapta deja cu masina un angajat al familiei lui Raffaele si dupa un drum nu foarte lung ajungem la resedinta familiei Di Matteo.
Raman muta de uimire cand vad casa impunatoare din fata mea si ma uimeste cat de securizata este proprietatea lor, parca ar fi o fortareata, nicidecum o casa in care locuiesc oameni.
Cobor din masina si in scurt timp mai apare un tip langa noi care incepe sa scoata bagajele pentru a le duce in casa.