Ana

Capitolul XXI

Avem din nou un capitol din perspectiva lui Raffaele. Era cazul sa ii mai auzim si lui gandurile.

E 9 dimineata si abia acum ajung acasa.
Noaptea trecuta a fost ingrozitoare si chiar daca nu-mi place sa recunosc, vizita Anei m-a facut sa fiu si mai nervos. Am inceput sa muncesc cot la cot cu angajatii atunci cand avem vreun transport tocmai ca sa imi consum energia si sa-mi tin mintea ocupata. Altfel nu pot sa nu ma gandesc non-stop la ea si la ce ar putea fi in mintea ei, in special in ultima vreme.

Parchez masina in garaj si intru in casa avand ca destinatie finala dormitorul.
Bineinteles ca ea deja a plecat, eram sigur ca o sa faca asta, dar nu pot sa spun ca nu o inteleg. Sunt constient ca am intrecut putin masura seara trecuta.
Dupa aburul din baie imi dau seama ca nu a plecat de mult de acasa.
Fac un dus fierbinte si profit ca Ana nu e acasa ca sa  ma intind si eu in pat de data asta. E oribil ca nu pot imparti patul cu ea din mai multe motive, iar unul dintre ele e ca nu ma pot odihni deloc pe canapea. Ca sa nu mai zic de noptile cand raman la depozit sau dorm pe canapeaua din birou.
In camera e dezordine, iar patul e nefacut incat ai spune ca a fugit de aici.
Pun capul pe perna si simt cum mirosul ei imi invadeaza narile. Imi amintesc din nou de vizita ei din seara trecuta si ma incearca o multitudine de sentimente. Nu vreau sa recunosc, dar mi-a ranit ingrozitor orgoliul si nu inteleg de ce continua sa ma respinga ca mai apoi sa se intoarca sub diverse pretexte.
Uneori am impresia ca nu isi da seama, dar apoi cand ii vad licarirea aia din privire nu pot sa nu ma infurii. Pot sa jur ca o face intentionat! Daca nu eram ocupat seara trecuta nu o mai lasam sa plece de acolo. O tavaleam pe biroul ala pana ii scoteam toata confuzia din capsorul ala frumos al ei.
Gandindu-ma la toate astea nu pot decat sa ma foiesc in pat si cu greu reusesc sa adorm intr-un final.

                                           ***

Nu am reusit sa ma bucur cum se cuvine de odihna mult asteptata pentru ca Vicenzo aproape a daramat usa dand buzna peste mine in camera.

- Clientul nostru din Maroc o sa intarzie sa ridice marfa cu o saptamana, asta inseamna ca ne suprapunem cu urmatorul transport pe UK.
Omul asta nici "buna ziua" nu stie sa dea, iar eu abia imi tin ochii deschisi si el ma ia direct cu probleme din astea.

- Si ce vrei sa fac eu?

- Nu stiu Raffaele, vorbeste cu oamenii tai sa rezolve cumva. Trebuie sa avem unde sa le depozitam pana miercuri seara cel tarziu.

- Bine, o sa vad. Il sun pe Renato diseara...

- Sa ma anunti cand rezolvi!
Nici nu asteapta sa ii mai raspund ca iese din camera trantind usa dupa el.
Minunat, acum sa vedem cum o scot la capat si cu asta. Iau telefonul de pe noptiera si vad ca e ora 16 asa ca decid sa ma ridic din pat si sa ma pregatesc de plecare. Inca mi se pare ca e haos la depozitul din port dupa plecarea lui Marco si incerc sa pun totul la punct. Initial m-am bucurat ca am scapat de el, dar acum el sta linistit in Portugalia vazandu-si de afacerile lui, iar eu strang mizeria dupa el. Nu pot sa spun ca nu am contribuit la constrangerea lui de a parasi tara, dar uneori am impresia ca i-am facut mai mult bine decat rau idiotului.

In 40 de minute sunt deja in garaj si decid sa iau masina cu care a venit Ana ieri pentru ca, bineinteles, nu imi ia mult sa ma duc tot la ea cu gandul. Ce-i drept, masina asta e una din preferatele mele, un Porsche Cayenne negru cu un interior tot negru superb, pe care am achizitionat-o acum sase luni.

Urc in masina, imi pun telefonul pe bord, dau drumul la muzica si...ce dracu s-a intamplat cu scaunul din dreapta? Sunt doua gauri in tapiteria scaunului, iar pe jos un muc de tigara.
Iau o gura de aer si il ridic uitandu-ma la el. Tigarile Anei, nici nu avea cine altcineva sa faca asa ceva...imi vine sa o strang de gat in momentul asta, dar stiu ca imediat ce mi-as pune mainile pe gatul ala subtire, situatia ar degenera in cu totul altceva...Raffaele, calmeaza-te! In curand o sa ajung sa vorbesc singur din cauza ei.