Ana

Capitolul XXIV

Stau intinsa pe patul moale si mananc linistita biscuitii pe care mi i-a adus Francesca mai devreme. De cand m-am intors de la spital, si mai ales de cand au aflat cu totii de sarcina, am fost atat de rasfatata incat aproape ca incepe sa ma enerveze toata atentia asta atintita asupra mea. Incerc sa imi dau seama daca le pasa vreun pic de mine sau se comporta asa doar pentru ca urmeaza sa aduc pe lume copilul lui Raffaele. Probabil am devenit si paranoica, nu incape indoiala.
Sarcina are abia sase saptamani si de cateva zile au inceput si starile de rau, iar cel mai greu e ca Raffaele e mai mult plecat.
Chiar si acum il astept de mai bine de doua ore pentru ca imi promisese ca ajunge pana la cina, dar nu a facut-o.
Vreau sa vorbesc cu el in special despre ideea lui de a pleca de aici pentru ca nu prea pot intelege cum crede ca o sa reusim sa facem asta fara sa cream un haos ingrozitor in jurul nostru.
Ma ridic din pat cand aud usa in speranta ca cel ce urmeaza sa intre pe usa este Raffaele, insa raman surprinsa cand dau cu privirea de nimeni altul decat Vicenzo.
Trebuie sa recunosc ca nu este tocmai persoana pe care voiam sa o vad in acest moment, relatia noastra fiind una...aproape inexistenta. Ne ignoram reciproc, iar asta functioneaza destul de bine pentru toata lumea.
Ma ridic in capul oaselor si ma asez la marginea patului privindu-l pe vizitatorul meu care nici nu s-a sinchisit sa bata la usa inainte de a intra.

- Nu o sa te retin mult, Ana. Voiam doar sa vorbim putin pana sa ajunga Raffaele acasa.

- Sa inteleg ca vrei sa imi spui ceva ce sotul meu nu ar trebui sa stie? Nu prea inteleg...
Nu ma lasa sa imi termin propozitia ca incepe sa vorbeasca pe un ton raspicat.

- Raffaele e un barbat foarte cerebral, cu capul pe umeri...asta pana cand vine vorba de tine. Si aici se termina cu totul ceea ce inseamna Raffaele, barbatul pe care m-am chinuit sa il formez intr-un anumit fel pentru a putea prelua si conduce tot ceea ce am creat in atatia ani. Vezi tu, Ana, lucrurile nu sunt simple deloc...

- Si ce treaba am eu cu toate astea? Nu e ca si cum i-am cerut vreodata lui Raffaele sa renunte la ceva sau sa...

- Nu am sa comentez acest aspect.
Acum sa revenim la subiectul pentru care ma aflu aici. Am aflat din surse sigure ca al tau sot intentioneaza sa paraseasca tara, iar tu stii asta. Ce vreau eu de la tine e sa ne tinem departe de un scandal monstruos si sa incerci sa il convingi sa ramaneti. Avand in vedere ca ar face orice pentru tine, nu cred ca o sa iti fie greu sa il faci sa isi schimbe planurile. Iar tu stiu ca nu vrei sa ai...probleme, asa ca vei face intocmai cum te-am rugat. Cu totii vrem sa va fie bine si tie si copilului, nu?

Nu-mi vine sa cred ca il aud spunand asta. Vicenzo chiar are impresia ca as putea sa nu ii spun lui Raffaele despre discutia noastra de astazi. Discutie cu iz de amenintare.
Intr-adevar, mi-e teama de ce o sa urmeze cand am sa ii povestesc, dar nu ma gandesc nicio secunda sa ii ascund cele intamplate azi. Trebuie sa vad cum gestionez situatia fara sa pun si mai rau paie pe foc.

- Am sa vad ce pot face, dar nu promit nimic. Acum, te rog sa ma scuzi, dar nu ma simt bine si as vrea sa ma intind in pat.
Nu astept sa imi raspunda ca ma si intorc cu spatele spre el ca mai apoi sa aud usa inchizandu-se in urma lui.
Nu ma mira amenintarea subtila a lui Vicenzo, ba chiar as putea spune ca ma asteptam la asa ceva din partea lui. Acum trebuie doar sa sper ca Raffaele nu o sa faca vreo tampenie in momentul in care am sa ii spun despre mica mea discutie cu tatal lui.
Ideea lui de a pleca de aici m-a luat intr-adevar prin surprindere, dar a adus si o mare liniste in sufletul meu. Nici nu vreau sa ma gandesc la faptul ca imi voi creste copilul intr-o lume ca asta sau mai rau, ca la un momentdat ar putea ajunge sa faca ce fac bunicul si tatal lui sau al ei. Referitor la asta, abia astept sa aflu daca vom avea o fata sau un baiat. Trebuie sa recunosc ca imi doresc foarte mult sa fie fata, am impresia ca asta ii mai da o sansa sa nu fie atat de implicata in lumea tatalui ei...