Ana

Capitolul XVIII

E aproape ora 23, iar Raffaele inca nu a ajuns acasa si nici nu imi raspunde la telefon. Am incercat sa il sun chiar si pe Renato insa nici el nu mi-a raspuns.
Ma pregatesc sa plec spre cafenea pentru ca sigur acolo am sa gasesc pe cineva care poate stie ceva de Raffaele.
Ma incalt, iau geaca pe mine si abia ce ies pe usa ca dau nas in nas cu Raffaele. Ma sperii atat de tare de el incat scot un mic tipat in timp ce el ma prinde de brat si ma impinge usor inapoi in apartament. Incuie usa in urma noastra si se intoarce spre mine foarte serios.

- Unde plecai? Ce te-am rugat eu astazi?
E nervos. Si arata groaznic de obosit si ravasit. Parul lui negru si perfect aranjat de obicei este acum complet dezordonat, primii 3 nasturi ai camasii ii sunt descheiati, iar pantofii sunt murdari...de pamant. Casc gura la el si abia ii raspund.

- Voiam sa merg la cafenea. Nu stiam nimic de tine...

- Avand in vedere de unde vin eu acum si de ce, cred ca e mai mult decat evident ca tu nu poti avea grija nici de tine. De ce nu asculti nimic din ce iti spun?
Se rasteste la mine si asta nu imi place deloc. Pana la urma imi facusem griji pentru el, de ce trebuie acum sa se poarte asa? Dar in momentul asta mai am o curiozitate careia trebuie neaparat sa ii dau glas.

- Ai rezolvat cu Reznikov?

- Da, am "rezolvat". Maine seara avem avion spre Palermo.

Poftim? Ce vrea sa insemne asta, de ce sa merg acolo din nou? Ce a facut incat trebuie sa plecam de aici?

- De ce? Stii bine ca nu vreau sa ma intorc acolo.

- Mergi si fa-ti bagajele, Ana, te rog!

- Raffaele...ce s-a intamplat cu Reznikov?
Incep sa ma ingrijorez si mai tare, dar macar ma bucur sa il vad intreg in fata mea.
Se duce spre dormitorul lui si nu-mi mai raspunde.

Ma retrag si eu in camera mea si incep din nou sa fac bagaje. Deja am impresia ca sunt blestemata, de cand am plecat din Romania doar asta fac, bagaje. Simt ca nu am un loc al meu, iar asta ma oboseste si ma intristeaza groaznic.

Termin de strans lucrurile si ma asez extenuata pe jos langa pat. Verific telefonul si oftez cand vad ca e deja 2 noaptea. Ma intreb oare ce face Raffaele? Nu era deloc in apele lui cand a ajuns acasa si nu am mai vorbit deloc de atunci.
Ma ridic de jos si ies din dormitor pe holul intunecat. Oare doarme? Ajung in fata camerei lui si imi apropii incet urechea de usa. Nu se aude nimic. Deschid incet usa si il vad intins pe spate in pat, acoperit doar de la brau in jos de cearsaful subtire si alb ce contrasteaza frumos cu pielea lui usor bronzata si cerneala neagra a tatuajelor. Pare ca doarme si nu as vrea sa il deranjez, insa nu pot sa nu mai zabovesc cateva momente privindu-l.

- Ce-i, Ana, nu ai somn?
Tresar cand ii aud vocea si ma dau usor in spate. Puteam sa jur ca doarme. Deschide lenes ochii si se ridica incet sprijinindu-se mai apoi cu spatele de tablia patului.

- Voiam doar sa vad ce faci. Daca esti in regula.

- Depinde. Vrei adevarul sau un raspuns care sa te faca sa te simti bine?
Zambeste amar si imi face semn sa vin langa el. Cu siguranta ceva s-a intamplat in seara asta, dar nu am sa il presez sa vorbeasca daca nu vrea.
Ma asez in pat langa el si imi infasor bratele in jurul gatului sau.

- Imi pare rau, Rafa...
Sunt atat de multe lucruri nespuse intre noi. Atatea incertitudini, frici, sentimente neimpartasite. Poate daca as fugi de el, sa nu-l mai vad, sa nu-l mai stiu...Dar nu pot, nu vreau! Simt ca ma sufoc la propriu atunci cand nu e langa mine si perioada asta in care nu ne-am vazut a fost ingrozitoare, iar acum ca e aici parca pot sa ma bucur de o gura de aer proaspat.
Ma strange tare la pieptul lui si simt cum ma topesc usor, usor.