Primul volum al seriei poate fi acum achiziționat în varianta electronică, de pe Google Books și Google Play.
Un înger căzut. Asta este Alexander. Mult prea rănit de trecut, o ia pe căi greșite, fără a mai avea cale de întoarcere. Dur, barbar și cu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mă simt nevoită să plec din viața ta.
— Vrei?
Dalton întinde joint-ul spre mine, însă neg din cap. N-am chef de prostii acum. Sunt mult prea obosit psihic, iar niște iarbă doar mi-ar prăji și mai tare creierul. Acesta își retrage mâna și trage un fum din țigară.
— Deci, rămâne cum am stabilit? îi întreb. Eu și D. să mergem prin spate și să scăpăm de pază, iar Gerald și Ryan să intre pe ușa din față și ia marfa?
— Da, îmi răspunde Carlos. Nu vor fi prea mulți agenți, așa că veți termina totul în mai puțin de jumătate de oră. Dacă totul merge bine, fiecare primește câte șapte mii.
Se ridică de pe canapea, îndreptându-se spre ușă.
— Nu uitați, miercuri, la ora nouă. Să nu cumva să întârziați! ne mai spune, apoi dispare din birou.
Oftez obosit și îmi frec fața cu palmele. Toată ziua am stat închiși aici și am discutat planul pe care îl vom pune în aplicare miercuri seara, în orașul vecin, iar acum simt că îmi bubuie capul de la atâtea informații. Am nevoie de o pauză și de un somn bun, căci acum e trecut de zece seara.
— Eu m-am cărat, le zic băieților și mă ridic.
— Vrei să te duc? mă întreabă Gerald de pe fotoliu.
Neg din cap.
— Mă descurc. Sunt doar obosit, nu pe moarte.
Îi salut pe toți, apoi ies din biroul lui Carlos. În depozit mai sunt câteva persoane pe ici, pe colo, făcând cine știe ce treabă pentru individul pomenit adineauri, însă pot vedea cu ușurință oboseala de pe chipurile tuturor.
— Xander!
Mă întorc nedumerit, însă mă luminez la față când văd că cel care m-a strigat este nimeni altul decât Jason.
O mică speranță încolțește în mine.
Mă îndrept cu pași repezi spre el, sperând ca de această dată să aibă ceva pentru mine.
— De data asta e cu noroc! îmi spune.
Mă așez nerăbdător pe scaunul din fața biroului său, iar el dă câteva click-uri pe calculator.
— Ce ai găsit? îl întreb.
— Nu foarte multe momentan, însă e un început bun. Tipul ăla, Daniel Rodriguez, nu e la prima sa victimă.
Își ridică ochii verzi spre mine și continuă:
— Înainte de a o agresa pe iubita ta, a mai avut dosar penal pentru viol și crimă, însă a ieșit de fiecare dată pe cauțiune.
Sunt cum o furie oarbă mă cuprinde. Viol. Nenorocitul ăla a distrus atâtea vieți, încât merită să moară. Nici nu vreau să îmi imaginez prin ce au trecut acele persoane, ce au simțit și cu ce sechele au rămas din cauza lui.
