Primul volum al seriei poate fi acum achiziționat în varianta electronică, de pe Google Books și Google Play.
Un înger căzut. Asta este Alexander. Mult prea rănit de trecut, o ia pe căi greșite, fără a mai avea cale de întoarcere. Dur, barbar și cu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu mi-ai spus niciodată ce îți place la mine.
Îmi izbesc încă o dată palma în ușa dressingului după care s-a ascuns afurisita aia mică. De cum m-am văzut în pragul ușii, a și luat-o la fugă, de parcă i-ar fi fost frică de mine.
— Deschide nenorocita asta de ușă! țip și mă simt ca în prima zi de facultate, când a stat închisă în baie mai bine de o oră, iar eu spumegam de nervi.
— Nu!
Închid ochii pentru câteva clipe și inspir adânc, apoi îi deschid.
— De ce? o întreb.
— O să mă bați, îmi răspunde temătoare.
Pufnesc în sinea mea. Poate că îi omor pe unii în bătaie și îi chinui – așa cum am făcut cu acel violator nenorocit –, însă nu aș lovi o femeie niciodată, oricât de tare m-ar călca pe coadă. Nu-mi stă în caracter, nu așa m-a învățat mama, deci Angel nu are de ce să se teamă.
— Nu îți fac nimic, Angel! Ieși naibii de acolo!
— Nu vreau să ies de aici, Xander! Ai zis că o să îmi jumoli fulgii.
Cred că o să înnebunesc în curând. Facem asta de mai bine de un sfert de oră și deja sunt la limită să explodez de nervi și frustrare.
— Nu-ți jumol nimic, Angel! Vino aici!
— Nu, chițăie.
— În caz că uiți, pe năsucul ăla drăguț al tău a intrat ce nu trebuia, mârâi enervat. Așa că dacă vrei să stai singură și drogată într-un dressing, n-ai decât! Mi-a ajuns până în gât!
Mă rotesc pe călcâie și mă arunc în pat, sătul să îi mai cer să iasă de acolo. Nu vreau totuși să plec din cameră, căci vreau să fiu aici când va ieși și îi voi snopi curul în bătaie. Așa îi trebuie dacă o mănâncă undeva să își bage nasul – la propriu – în lucrurile mele.
*
Se așează în pat, lângă mine, jumătate de oră mai târziu. Nu-i zic nimic. Sunt mult prea nervos pe ea ca să îi mai pot spune ceva fără să urlu sau fără să o fac să plângă.
Se întinde pe salteaua patului, în dreapta mea, iar ochii săi poposesc pe tavan, la fel ca ai mei. Îi văd toate mișcările cu coada ochiului, o văd cum înghite în sec, cum pieptul i se ridică și îi coboară... Îi simt mirosul de zmeură ce reușește să mai calmeze puțin focul din mine.
— Îmi pare rău.
Vocea sa e ușor răgușită când îmi vorbește, dar tot reușește să îmi transmită un fior pe șira spinării.
