Si vis amari, ama!

Capitolul 60

Durere.

La dracu'!

Sunt un prost cu „P” mare, dar îi sunt mai mult decât recunoscător lui Angel pentru faptul că nu a pus nicio întrebare. Nu știu ce aș fi scos pe gură în acel moment. Nu știu cum aș fi reacționat. Tot ce știu e că ne-am fi certat groaznic și am fi sfârșit supărați sau despărțiți. Nu știu ce a fost în capul meu când m-am hotărât să schimb cartușul pistolului cu unul plin. De fapt, știu. Mi-am zis că Angel este mult prea ocupată cu gătitul și nu va veni în camera mea prea curând, însă astrele s-au aliniat împotriva mea și s-a întâmplat fix ceea ce nu îmi doream. 

Mă întorc cu fața spre tavan, simțind așternuturile patului mai reci ca niciodată. Sunt mult prea supărat pe mine pentru a mă duce să dorm cu ea. În fond, ce i-aș putea spune? Angel vrea răspunsuri la întrebările ce știu că-i mișună prin cap, iar eu nu sunt capabil să i le ofer fără să o mint. Iar ea nu merită asta. Angel merită să audă adevărul pe care tot ocolesc să i-l spun. Dar îmi e prea teamă. Nu sunt deloc pregătit să îi dau drumul. Pentru că știu, în adâncul meu, că de îndată ce îi voi spune de ce am un pistol în locuința noastră, își va face bagajele și va fugi de mine mâncând pământul. Iar eu nu sunt gata să înfrunt singurătatea din nou, pentru a nu știu câta oară în această viață. Sunt egoist, știu. Sunt al dracului de egoist când vine vorba de ea, dar țin prea mult la ea ca să o las să plece. 

Știu că, dacă ea va decide că locul ei nu este lângă mine, eu voi decide că locul meu este lângă familia mea.

*

Nu știu când adorm, însă atunci când deschid ochii este deja lumină afară, iar soarele mă enervează mai tare ca oricând. Casc adormit și mă ridic cu greu din pat, frecându-mă somnoros la ochi. Angel nu se vede prin preajmă atunci când ies din camera mea pentru a merge la baie, și nu știu cum ar fi cel mai bine să procedez. Simt că încă există acea tensiune apăsătoare între noi, dar nu știu cum aș putea rezolva toată această situație.

Spune-i adevărul, îmi șoptește o voce interioară, dar o alung.

Îmi fac rutina de dimineață, periindu-mi bine dinții, apoi merg în bucătărie să îmi pregătesc o cafea. Angel e deja aici, pe un scaun de la masă, sorbind dintr-o cană ce conține, judecând după mirosul dulceag din cameră, ceai de fructe. Mi se strânge inima când o văd. E atât de pură, încât nu merit să fac parte din viața ei.

— 'Neața! o salut și mă aplec, sărutându-i creștetul capului.

Chiar dacă nu suntem bine, nu am cum să nu îi ofer puțină afecțiune, ca să știe că nimic nu s-a schimbat între noi.

O simt însă imediat încordându-se, și mă încrunt în sinea mea. Își ridică ochii spre mine, însă acel albastru blând este umbrit de ceva.

Teamă.

Împietresc lângă ea.

Sângele parcă nu-mi mai curge în vene.

Un sentiment ciudat mă acaparează.

Ură.

Mă urăsc pentru că o fac să îi fie teamă de mine. 

Mă urăsc pentru faptul că o fac să creadă că vreau să o rănesc, când tot ce vreau să fac, de fapt, este să o protejez, chiar și de mine. 

Mă urăsc pentru prostia de care am dat dovadă seara trecută. 

Mă urăsc! Mă urăsc! Mă urăsc!

Mă retrag ca ars de lângă ea, lăsând o distanță considerabilă între noi. Angel pare mulțumită de decizia mea de a mă îndepărta, răsuflând ușurată printre buze.

— Eu...

Cuvintele mi se blochează în gât.

Îmi aud inima bubuindu-mi în timpane.

— Credeam că știi că nu m-aș atinge nici măcar de un fir de păr de-al tău...

Vocea îmi sună patetic. De parcă sunt strâns de o forță invizibilă de gât. De parcă sunt pe punctul de a izbucni în plâns.

Angel tace mâlc. Mă privește printre gene, continuând să stea pe scaun, însă acum ochii săi sunt străbătuți de tristețe.

Inima mă înțeapă.

— Credeam că știi că aș face și pe dracu' în patru ca să te știu bine și în siguranță.

Își pleacă capul, fixând podeaua cu privirea.

Stomacul mi se strânge ciudat. De abia peste câteva secunde îmi dau seama că mă simt rănit. Neîncrederea ei creează un gol incredibil de mare în sufletul meu, de parcă am fost înjunghiat și lăsat să sângerez.

Câteva lacrimi îmi acoperă ochii.

Mă doare.

— Credeam că mă cunoști mai bine de atât...

Tăcerea ei e ca un pumn în stomac.

Golul din piept se simte tot mai tare.

De parcă mi-a luat inima și a dat cu ea de pământ.