Credeam că-mi e de ajuns,
Să respir aerul ce mi-l lăsai,
În urma plecării tale timpurii,
Dar plămânii îmi ardeau după mai mult.
Cu fiecare minut,
În care refuzai să vii,
Muream de mii de ori,
Apoi reînviam doar ca să nu te văd.
Și ai ales...
Să mă lași să mă fac scrum,
Și să-mi fie cenușa,
Purtată de vânt, nu de tine.
