Toate cântecele de dragoste s-au scris,
Și fiecare poem este despre infinit,
Mai sunt și ode despre nemurire,
Și promisiuni pentru ziua de mâine.
Dar tu ce mi-ai oferit?
Ce-ai știut să-mi șoptești la răsărit?
Sau să mă minți spre amurgul zilei de mâine?
Și să mă faci să cred în timpul oferit?
N-ai făcut nimic din toate acestea,
Și eu tot te-am crezut cu tăcerea,
Cu nimicul scris, cu nimicul șoptit,
Cu lipsa și cu nepăsarea, apoi ai mai adus uitarea.
Cu al meu suflet rănit,
Am încercat să potolesc și marea,
Să găsesc ceva bun în zare,
Sau să-mi iau grijile și să le arunc în vânt.
Dar orice zadarnic gând,
Nu a ajutat să pregătesc un sfârșit,
La tot ceea ce am simțit pentru tine,
Și încă am să mai simt.
