Optzeci

4 0 0
                                    


Spațiul rămas gol,

Acolo unde zâmbetul tău îmi umplea inima,

E pustiu și rece, ca un vid netrecător,

Și urlă de dor, la fel ca și mine.


Degeaba te strig, cu glas pierit și rece,

Și lacrimile mi se transformă-n oceane și mări,

Eu nu-ți vorbesc limba,

Tu nu mai știi să îmi citești pe buze.


Și orice lume aș construi pentru noi,

Cu niciun chip nu o pot repopula de tine,

Pare că trăiești în universul tău,

Departe de mine și de ce a fost cândva al nostru.


Un cuvânt străin și gol,

Un dor ce mă va măcina ușor,

O lume gri, întunecată și rece,

Pustiul iubirii vifor.


Unde-aș putea să trăiesc fără tine?

Sau ce pansament să-mi confecționez, din ce?

Ca să nu mai doară, că nu îmi mai trece,

Te strig și totul e rece, mi-e dor.

PoemisUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum