Femeia, cea mai neprețuită comoară,
Un vers lin,
Un dar divin,
Un diamant și rai curat.
E ca roua dimineții,
Ca un vânt răcoritor,
Într-o vară sufocantă,
E cel mai năprasnic dor.
E ca cerul plin de stele,
Strălucește printre ele,
O lumină ghidătoare,
Spre o izbăvire mare.
Ea dă viață, ea și naște,
Datorită ei trăim,
Vieți frumoase și gingașe,
E cel mai sublim suspin.
