Mereu m-am îmbrăcat cu ceața,
Și i-am acceptat dulceața,
Șoaptelor de neuitat,
Ale celor care-au plecat.
Dincolo de cerul înnegurat,
Așteaptă moartea în al ei palat,
Sufletele ce au terminat,
Treaba pentru care-au lepădat timpul.
Pământul cel rece,
Coșciugul ce casă le-a dat,
Oaselor și cărnii pribege,
O cruce ca semn c-au existat.
