Sunt o idioata , chiar credeam că o să îmi ia mie apărarea in fața tipei , da cum sa nu mă întorc pe călcâie și cu cât aștept să vina după mine și să o lase pe ea nu se întâmplă , habar nu am de ce sunt supărată , mi sa acrit de legile și regulile lor de rahat . Sunt obosita și nu fizic pentru că nu fac nimic toată ziua psihic și nu știu de ce am așteptări de la el nu trebuie sa ai de la nimeni dar fac mereu aceeași greșeală , ajung în camera destul de repede și nu fac nimic doar mă trântesc in pat sunt fara vlaga și nu îmi doresc decât să dorm. Poate o să mă trezesc peste câțiva ani . Mă gândesc serios sa evadez as putea să locuiesc într-un alt oraș să îmi iau o job să fac mâncare și din aia normala . Îmi e dor de un hamburger , și de o cola. De fapt îmi e dor de viața mea normală și sunt sătulă sa mulțumesc pe toată lumea să mă transform intr-o persoana care nu sunt . Și pentru ce sa fac asta , mă simt deja straina de viata mea dinainte de toată nebunia asta , îmi e dor sa vorbesc cu persoane de varsta mea sa învăț pentru facultate orice numai sa nu ii mai aud , nu face asta nu te duce acolo , lăsa capul în pământ .
Se aude ușa și știu cine e , nu vreau sa îl văd pe idiot , de fapt toți sunt niște idioți . Și nu mă interesează câtuși de puțin ce explicații are să îmi dea.
-Lucynda .
-Daca ai venit să îmi dai explicații nu te obosii nu mă interesează cuceririle tale.
-De ce ai crede , că am venit să îți dau explicații .
-Atunci? Lăsa știu , ai venit să mă certi că te-am făcut de râs , sau ca am îndrăznit sa vorbesc cu tine sau cine știe câte reguli mai inventați pe parcurs . Îți pierzi timpul , du-te și caută-ti o soție pe bune de data asta care sa faca ce vrei tu . Eu nu sunt supusă și nu o sa fiu vreodată.
-Te porți , copilărește . Știi asta nu ?
-Da bine poți pleca acum , sau termina-ti discursul și pleacă , domnișoara cu care ai venit probabil i sa făcut dor de tine.
- Sa ști că ești geloasa , fix degeaba .
-Cine ți-a spus ție că aș fii geloasa .
-Fii serioasa Lucy așa te porți , și reacționezi exact că o persoană geloasa. Intoarce-te cu fata să vorbim .
-Nu am ce vorbi cu tine , am terminat .
- Nu înțeleg ce te-a deranjat mai mult că te-am trimis în casa sau că am vorbit eu cu Niki.
-Esti prea plin de tine , și mi sa luat . Pentru cultura ta generala , respectul se câștigă nu se impune. Și că sa îți răspund la întrebare . Atitudinea ta de rahat asta ma enervat , acum ieși e spațiul meu privat sau aveți drepturi și aici domnule Aman.
-Lucynda ar trebui sa te calmezi , și să vorbim nu plec de aici și eu am dreptul să stau în camera asta .
-Știu. Eu sunt singura fara nici un drept aici , ce spuneți domnule îmi dați voie sa respir sau poate trebuie sa cer permisiunea și pentru asta.
-Atitudine de copil , cum spuneam .
-Bine că ești tu matur , felicitări acum ieși și lasă-mă dracului in pace.
-Ce nu pricepi că nu plec , calmeaza-te nu rezolvi nimic dacă te agiți atât.
-Ce spunea tipa , cum te-ai însurat cu una opusă fata de ce preferințe aveai . Nici nu ai idee de câte ori am auzit asta și pur și simplu mi sa acrit , aș vrea să le tip in fața că tu ai inventat căsătoria asta și că de fapt nu am nici o legătură cu tine , dar știi ce nu îmi pasă . Te vreau pe partea opusa ușii cautandu-ti modelul de sotie potrivit.
-Nu face asta pentru că , consecințele suferite vor fii mai mari de cât îți imaginezi .
-Imi vreau viața înapoi , ce trebuie sa fac sa pot pleca de aici.
-Nimic pentru că nu poți pleca momentan. In ochii lor ești soția mea , nu poți pleca fara mine și eu mai am puțină treabă pe aici . Deci singura nu poți pleca decât dacă o să te reneg ceea ce nu o sa o fac.
-Pui pariu la cat de îndoctrinat ești cu tradițiile de aici , o să mă renegi mai repede decât speri.
-Nu mă cunoști , Lucy nu știi ce as face și ce nu . Îți sugerez sa nu faci prostii doar ca să mă fortezi pe mine sa te reneg pentru că nu o fac doar o să îți atragi pedepse și nu o să îți placă.
-Ma scutești cu regulile tale de când am ajuns numai de asta vorbești , reguli in sus reguli in jos . Nu te mai suport îngâmfat arogant ce ești. Îmi e mila de viitoarea ta soție , se alege cu unu că tine .
-Printesa tu ești aia .
-In visele tale Romeo. Nici dacă ai fii ultimul bărbat de pe pământ nu m-aș mărita cu tine.
-Ba eu cred că o să o cam faci. Au început sa aiba dubii în legătură cu asta , și vor sa reluăm ceremonia .
-Nu o sa fac asta , și e ultimul meu cuvânt.
-E ori asta , ori denigrarea publica pentru că ai locuit cu un bărbat care nu e soțul tău .
-Aleg denigrarea .
-Știi măcar ce înseamnă?
-Nu și nici nu îmi pasă , pun pariu că a fost ideea ta să mă legi de tine nu.
-A da , e visul meu din copilărie să mă leg de o nebuna care nu asculta de nimeni . Nu pricepi că nu e decizia mea.
-Te-ai gândit că mi sa acrit să mă dau ce nu sunt . Nu mai suport să mă transformi tu in femeia ideala pentru tine , pentru că la dracu cu asta nu sunt . Ai face bine să îți între în capul ăla plin de reguli nici măcar nu mă apropii de idealul tau deci nu mai incerca sa mă schimbi. Sunt încăpățânată , vulcanică , plina de traume și mai nou și depresiva și chiar nu îți doresc să intri in capul meu pentru că o să te rătăcești .
- Sunt chiar curios să încerc ,
Nu mă uit în în spate pentru că sunt prea nervoasa și nu vreau sa îl văd , doar că nu se mai aude nimic și nu știu ce naiba face acolo . Îmi întorc capul sa vad de ce nu mai scoate nici un sunet și ce vad îmi taie efectiv aerul . Citește scrisoarea mea de la Gabe , cum își permite e privata . Nici nu știu cum sar din pat să i-o smulg din mana , dar spre dezamăgirea mea nu reușesc .
-Las-o jos Aman e privata . Nu ai nici un drept sa o faci .
-Ba am ești soția mea și mi sa luat sa suferi după un dobitoc care te-a părăsit .
-Da-mi înapoi scrisoarea , că de nu?
-Ce îmi faci ? Zi prințesa .
Nu pot sa să o iau chiar dacă mă agat de el cu tot corpul, e înalt la naiba și nu mă lăsa nici măcar să o ating . E frustrant și mă enervează și mai rău . Cum poate face asta , sunt lucrurile mele private. În toată alergătură asta , ajung sa cad in pat cu el peste mine . Și mai grav e că îmi prinde mâinile deasupra capului și îmi imobilizează picioarele .
-Nu ești sănătos , dă-mi naibii drumul .
-Obliga-ma . Sunt satul de toanele tale de fetiță în suferință , deschide naibii ochii și privește și pe langa tine . Nu ești buricul pământului .
-Da-mi drumul.
-Nu mai ești așa viteaza acum . Nu e așa maimuțică .
Nu ii mai zic nimic , îmi întorc capul și nu îl mai bag in seama , nu știu ce as putea sa ii raspund și mă enervează , el mă enervează și atitudinea lui noua . Cum dracu sa schimbat așa peste noapte .
-De ce te porti așa ? Nu așa erai până acum .
-Crede-ma nu mă cunoști nici 1 la suta . Pentru că ești prea prinsa in bula ta , dar o sa te scot eu din ea .
Îmi întorc fata să văd ce vrea să facă dar nu mă aștept deloc la ce urmează , idiotul mă sărută și nu seamănă deloc cu cel pe care l-am mai avut . E derutant și nu îmi dă timp nici să reacționez , doar o face pătrunde mișelește in interiorul gurii mele , și o explorează in voie , încerc să mă mișc dar nu reușesc așa că îl musc cu putere de buza , se desprinde de sărut și se uită la mine.
-Sa nu mai faci asta in viața ta .
-Recunoaste , că mă placi și că de asta ai făcut scena de gelozie de mai devreme.
-Nu sunt geloasa , și nici nu te plac . Asta e doar in capul tau.
-Atunci sa vedem , cat de mult nu mă placi .
- Ești nebun , dă-mi drumul .
-Recunoaste și îți dau drumul.
-Atunci sper că stai destul de comod .
-Esti un mare idiot , și nu mai îndrăzni să mă mai săruți .
-De ce , nu ți-ai terminat lista de injurii la adresa mea .
-Crede-ma , pot mult mai mult .
Nu apuc nici sa respir că mă sărută iar dar de data asta mult mai dur și oricât de mult îmi doresc să nu îi răspund nu îmi pot controla reacțiile , oare e posibil să aibă dreptate și să îl plac , nu asta nu se poate e imposibil așa ceva , se pare că profita din plin de pe urma lipsei mele de reacții pentru că nu ezita și mă musca puternic de buza idiotul.
-Asta , e că ai făcut-o și tu . Asculta bine la mine împielițată mica , ai trei zile să înveți tot ce face o soție de musulman . Aișa o sa vina într-o oră să îți arate și ai face bine să le faci altfel o sa fie consecințe . A și asta rămâne la mine , nu îți mai folosește la nimic.
Îmi dă drumul și se ridică , rămân întinsă în pat și acum chiar îmi doresc să ii scot ochii aia frumoși .
-In visele tale , o sa fac ce vrei tu . Și aia e a mea nu ai nici un drept sa mi-o iei .
-Habibi , o să o anunț pe Aișa sa te
informeze ce drepturi ai și ce nu . Și îți spun încăpățânarea asta e inutilă renunță la ea și o să îți fie mai bine.
-Poti să te duci la dracu, și tu și toate regulile tale stupide. Idiot înfumurat ce ești .Buna daca mai găsiți greșeli îmi cer scuze in avans . Și spuneti-mi o părere despre cei doi .
CITEȘTI
Prinde-ma de mana
RomanceVolumul 2 din Înger Decăzut Au trecut 3 ani de la dispariția lui și în timpul asta sau schimbat multe , dar eu , am ramas doar eu o umbră care se lupta sa lase trecutul in urmă și să îi zâmbească prezentului . Dar oare mai am puterea de a mai lăsa...