Odihnă.
Noaptea
-măcar uneori-
e lacuna vanelor piedici și rătăciri.
Refuz corvoadele
-de sclav subjugat-
si orice gând
despre mâine
sau azi,
despre ei,
și lume,
și eu.
Luna străluce strident,
iar aura sa omniscienta
imi topeste toate mastile.
Ceara reciclabila
se scurge langa ceas.
Pentru prima dată în viață,
nu e despre alții.
Și nici despre acel ,,eu" blestemat.
Am dezvelit oglinda.
Ah, patefonul impaienjenit
imi sună balade nemuritoare,
și mă citesc în poezii vechi de-un secol.
-cum m-or fi cunoscand artiștii?-
-Eu cel puțin asta fac.
Alții se pictează pe ei.
Sau se cântă.
Sau se sculptează.
Fiecare cu arta sa.-
Inspir satisfacția scopului priomordial.
Cam târziu.
Soarele lor de carton mă orbise.
Odihnă.
De-ar domni luceferii pe veci...
YOU ARE READING
Valsul Cuvintelor
Poetry,,Atârnați de sfori, Așteptând izgonirea din rai Ne mai atingem doar cu umărul Respirăm cu inima Până Când singurătățile noastre Devin un șarpe alb Apoi, Ne pierdem tinerețea prin alte povești Încolăcind o tăcere."-Maria Dobrescu
