Știi oare,
că în ochii tăi se născu noaptea
cu prima ei stea, când lumea
se-nvăluia încă în luminile celei dintâi zile?
Și că din irișii tăi s-a furat un cristal
de azur, din care s-a plămădit
oceanul și cerul amiezilor de vară?
Te-ai gândit cum de infinitul
se închide în ramele unei oglinzi
în diminețile când îți urmezi dieta cu apă vie
și niciodată nu observi că-n ochiul tău,
în ochiul tău drept,
se ascunde un univers de plastilină și vopsea
care face, bunăoară, joc de rol cu
Calea Lactee?
Mă întreb, dacă ai știi că la fiecare clipire de-a ta
Cosmosul moare și renaște, atunci
ai sta treaz nopțile, respirând pentru cineva
sau poate în întunericul de sub pleoape
ți-ai retrăi visul altei realități?
În ochii tăi se naște viața.
Și de aceea te rog
să nu mă arunci vreodată
în spatele retinei tale, unde razele încă n-au țâșnit
și nici întunericul nu-i întuneric,
când mă poți închide mai bine
într-o cămară din inima ta
de unde să-ți privesc sângele gonind
și să realizăm că fără de iubire
degeaba mă privești cu ochii tăi de artist.
YOU ARE READING
Valsul Cuvintelor
Poetry,,Atârnați de sfori, Așteptând izgonirea din rai Ne mai atingem doar cu umărul Respirăm cu inima Până Când singurătățile noastre Devin un șarpe alb Apoi, Ne pierdem tinerețea prin alte povești Încolăcind o tăcere."-Maria Dobrescu
