îmi privesc uneori
vârful tocit al creionului meu 7B
și mă gândesc
privind la curbele imperfecte și negricioase de pe hartie
oare e adevarat
că în universul lui strâmt de grafit
orbitali beți respiră viața?
și mă mai întreb
în nopțile neumane
de citostatice cu cerneluri scurse la lumina lămpii
dacă nu cumva
în mișcarea ei browniană și fumată
materia nu s-o fi împiedicat apocaliptic
de antimateria sedată
prelinsă lacrimogen din inima mea
iar când nici buzele nu-s apte să descrie
nici ochiul să vadă, nici mintea să pătrundă
sunt aproape sigură că atomii lui
se leagă în sinapse
ori poate fac telepatie suflet-creion
cine stie ce fotoni gemeni rătăciți la naștere
ca o matrioska
în vârful tocit la creionului meu 7B
urlă un univers
vecin în spațiu-timp cu big-bang-ul
care se naște și moare cu fiecare
cascadă de iubire sau durere sau zâmbet
și groaznic groaznic îmi pare
când viteza luminii mă întrece
iar cosmosul meu de granit
începe a se contracta
spre minus existență
cu ani-lumina înainte de primul vers
YOU ARE READING
Valsul Cuvintelor
Poesía,,Atârnați de sfori, Așteptând izgonirea din rai Ne mai atingem doar cu umărul Respirăm cu inima Până Când singurătățile noastre Devin un șarpe alb Apoi, Ne pierdem tinerețea prin alte povești Încolăcind o tăcere."-Maria Dobrescu
