Era atât de bine înainte să aprinzi lumina!
Aveam totul!
Atinsesem zenitul,
Mă înfructam din perfecțiune
Și gustul îi era de cireșe coapte...
(De ce în fiecare cireașă coaptă
hibernează un vierme?)
Atunci,
Razele lunii pătrundeau printre gratii
Și
Se reflectau energic și mistic
în toate oglinzile,
Tenebrele mă făceau să tresar...
Admiram în orice colțișor perfecțiune
-Vag-
N-aveam nevoie de mai mult!
Urăsc detaliile ce apleacă talerul spre imperfect!
Acum,
Când ai aprins lumina,
Mă lovesc de ele oriunde aș privii...
Ce tăioase sunteți oglinzi blestemate!
-Cad-
Pleoapele se strâng încordat,
Ah,ce bine e!
YOU ARE READING
Valsul Cuvintelor
Puisi,,Atârnați de sfori, Așteptând izgonirea din rai Ne mai atingem doar cu umărul Respirăm cu inima Până Când singurătățile noastre Devin un șarpe alb Apoi, Ne pierdem tinerețea prin alte povești Încolăcind o tăcere."-Maria Dobrescu
