am aruncat nisip peste incendiul difuz
care-mi orbea nevralgic simţirea
în ruinele fumegânde şi cenuşii
mă-ncălzeam la lumina lumânării
cu o trufie veninoasă
m-aș încoronam demiurg
cică eu controlam focul
sfeşnicul îşi topea încet ceara
îl vdeam însă nemuritor
în mica fâşie de plasmă
încăpea eternitatea iar eu eram peste eternitate
o aveam o furasem sau o împrumutasem
vanitatea mi se ascuţea infam
para flăcărilor extinse şi temeinice
n-ar fi putut fi la fel de vastă ca perfecţiunea complexă a lumânării
și nici la fel de supusă dominării mele
mi-ar fi fost duşman
o ardoare sfâşietoare mi-atinge monstruos umărul
în spate paloarea focului nestins prospera
în găleata mea cârpită nu se afla nisip ci benzină
și lumânarea mi s-a stins
din ea a rămas doar o baltă coagulată de ceară maronie
în urmă totul era scrum
un praf de cianură se răsfira în cele patru zări
în bătaia neîntoarsă a vântului hoinar
ca un doliu pentru cenuşa incinerată
din fiecare fir microscopic înstrăinat al prafului mortuar cu funigei
se aprindea iar un incendiu şi o lumânare
iar şi iar şi iar
YOU ARE READING
Valsul Cuvintelor
Poetry,,Atârnați de sfori, Așteptând izgonirea din rai Ne mai atingem doar cu umărul Respirăm cu inima Până Când singurătățile noastre Devin un șarpe alb Apoi, Ne pierdem tinerețea prin alte povești Încolăcind o tăcere."-Maria Dobrescu
