Privește-te.
Ești însăși oglindirea vieții,
o reflexie a nemărginitului existențial,
și adierea primordială a infinitului.
Cu nopți și cu zile
scăldate în soare sau nouri,
cu falnice păduri
și deșert,
cu oceane albastre
și noroaie.
Și ești oglindirea vieții.
Privește-te.
Zâmbește.
Nu suspina,
copile, copile,
căci unora le place doar soarele,
nu și norii.
Doar pădurea,
fără deșertăciune,
și doar oceanul pur, curat.
Pe când altora...
Și tu ești toate,
și binele
și răul
și totul
și nimic.
Copile, copile,
de ce suspini?
Zâmbește.
Acceptă.
Nici ție nu-ți place
și lira și tăcerea
sau pacea-ntrepătrunsă de tornade.
Acceptă.
YOU ARE READING
Valsul Cuvintelor
Poesía,,Atârnați de sfori, Așteptând izgonirea din rai Ne mai atingem doar cu umărul Respirăm cu inima Până Când singurătățile noastre Devin un șarpe alb Apoi, Ne pierdem tinerețea prin alte povești Încolăcind o tăcere."-Maria Dobrescu
