Suntem bătrâni,
dar am rămas cu un tic nervos
de a ne ascunde sub pătură noaptea
și de a ne camufla în întuneric
ca cicatrice de la coșmarurile vechi
cu monștrii de sub pat.
Și de asta
ne camuflăm fericirea de acum
printre fericiri imposibile
de mai încolo
încât nici noi nu o mai vedem.
ne vărsăm lacrimile la tragedii naționale
ca nimeni să nu știe că de fapt
ne sunt propriile lacrimi
și propriile tragedii.
ne ascundem iubirea
printre alte iubiri, contrafăcute,
fiindcă noi suntem atei
și nu credem în iubire.
ne plecăm privirea
atunci când iadul vrea să fie privit
și-avem și noi o dată
văpăi în ochi.
ne negăm miniciunile
prin sute de alte minciuni
și tot avem pretenția că mai știm adevărul.
ne pitulăm visele pe lista norocului
printre alte mii de vise trase la indigo,
dar nu prea mari...
să nu bată la ochi.
ne filosofăm cele mai prețioase două cuvinte
în serenade și poeme
că am și uitat magia unui simplu te iubesc.
ne ascundem pe noi înșine,
7 miliarde de oameni
printre 7 miliarde de oameni,
si suntem siguri că nu ne va găsi nimeni-
până și de noi ne-am pierdut...
YOU ARE READING
Valsul Cuvintelor
Poetry,,Atârnați de sfori, Așteptând izgonirea din rai Ne mai atingem doar cu umărul Respirăm cu inima Până Când singurătățile noastre Devin un șarpe alb Apoi, Ne pierdem tinerețea prin alte povești Încolăcind o tăcere."-Maria Dobrescu
