Parfum de trandafiri-editare

Capitolul 8

Spre seara, cand linistea incepuse sa puna stapanire peste intinderile din imprejurimi, cei doi barbati hotarara ca era vremea intoarcerii.

-A fost o zi excelenta, vere. Probabil vom putea sa o reluam, fiindca simt cum m-a ajutat sa ma reconectez cu natura si sa uit de toate grijile acumulate. Ma simt obosit fizic, insa relaxat mintal. 

-Eram sigur ca-ti va prinde bine, mai ales dupa seara precendenta, asta a fost si motivul din care am propus sa calarim azi. Pe mine mereu ma ajuta sa scap de tot ceea ce ma nelinisteste. 

Parcurgand drumul inapoi, Nicholas si Alexander observara in zare castelul care ii astepta. La unele geamuri se zareau luminite, semn ca persoanele inca isi desfasurau activitatile. 

Ziua fusese prielnica pentru plimbare, iar aerul nu foarte rece acoperise din caldura soarelui, care i-ar fi putut impiedica sa strabata atat de mult drum. Pe pamanturile detinute de familia Stormwer se afla o incantatoare recolta, care urma sa dea roade in lunile urmatoare, dar si paduri cu animale, care puteau servi pentru liniste si plimbare. Fusese o binecuvantare acea calatorie, deorece reusise sa-l indeparteze, in special pe Nicholas, de problema majora cu care trebuia sa se confrunte.

Alexander isi lasa calul la grajduri, urmand ca acesta sa fie luat in grija unui servitor, apoi varul sau il urma. Erau flamanzi amandoi, obositi si miroseau urat, insa asta nu ii impiedica sa savureze in continuare momentul. 

-Ne vedem mai tarziu la cina sau vrei sa-ti fie adusa in camera ?

-Cred ca as prefera a doua varianta, intrucat linistea este cea mai de pret dorinta a mea in acest moment.

-Cum vrei, voi discuta cu fetele sa te serveasca mai incolo.

Nicholas ingadui si se indeparta de varul sau care avea in continuare voiciune in glas si comportament. Acum ca ziua se sfarsise, considera ca nu mai trebuia sa se ingrijeasca decat de corpul sau care se simtea extenuat si murdar. La capatul scarilor care il conduceau spre primul etaj, barbatul observa o figura feminina care cobora incet cu o urma de reticenta. Nu ii putea distinge foarte mult trasaturile, caci era acoperita din cap pana in picioare si avea chipul plecat, ascuns de o boneta alba de panza. 

In lumina slaba a holului si a treptelor reusi sa realizeze cine era de fapt persoana care parcurgea cei cativa metri care ii desparteau. Era fiinta pentru care incepuse sa simta atat de mult dispret si ura, inca din noaptea anterioara, iar acum ca-si facuse aparitia, un junghi puternic ii facu inima sa tresalte. Sangele ii pulsa in vene din cauza nervilor care-i preluara controlul si intr-un moment de neatentie mare din partea ei, se ciocnira unul de altul, iar situatia in sine reusi sa-i provoace si mai mult dezgust. 

Ochii ei mari se ridicara uimiti, si cu groaza teribila studiara chipul celui care ii stricase dispozitia nu cu mult timp in urma. 

-Ah, dumneavoastra... Va cer scuze, milord, sunt adesea foarte neatenta. 

Din cauza absentei de care daduse dovada mai devreme, acum avea de suferit, fiindca ducele dinaintea ei parea din cale afara de furios si dornic sa o umileasca. 

-La naiba, femeie ! Poti sa fii mai atenta ? Unde iti e capul ?

In clipa imediat urmatoare, lasa privirea in jos rusinata de neglijenta sa, si continua: 

-Va pot ajuta cu ceva, milord, ca sa-mi indrept greseala ? Poate o cafea sau un ceai, observ ca ati fost sa calariti, si ma gandeam ca poate in acest fel va puteti simti mai bine.

-Nu am nevoie de nimic din partea ta, si vreau doar sa nu-mi mai iesi in cale de acum in colo, pentru ca dupa cum vad, provoci doar accidente ! Ieri sare in cafea, astazi ma lovesti fiindca esti foarte nepriceputa si nu observi cand cineva trece pe langa tine. Ma intreb uneori unde va este voua, femeilor, capul ? Ah, da, stiu. Va este la prostii de orice natura, sunteti de pe alta lume, in niciun caz de pe aceasta. Ma nelinisteste teribil faptul ca unchii mei au angajat oameni atat de ignoranti precum tine.