Parfum de trandafiri-editare

Capitolul 46

Ramane de vazut daca Alexander va considera ca este necesar sa-si conserve sentimentele pentru tanara slujnicuta, sau va reusi sa se lupte pentru iubirea ei cu varul sau, caruia odinioara ii spunea frate...

Sa fie mai importanta familia lui sau fata pentru care inima sa incepuse sa bata mai tare ca niciodata?

Isi aduna gandurile risipite prin capul obosit si iesi cat putu de repede din camera, lasandu-l pe Nickolas. Lacrimile aproape ca ii napadira obrazul palid, iar ochii inrositi priveau agale holul pustiu si trist...

Isi dorea din suflet sa poata face ceva contra faptului implinit, insa tot ceea ce ar fi incercat i-ar fi adus doar o mare repulsie din partea varului sau.

Isi concentra mintea spre ce avea de facut si se indrepta spre camera sa, lasandu-si lacrimile amare de iubire sa-i ude palmele si sa-i limpezeasca sufletul.

Usa masiva fu deschisa cu o oarecare urma de retinere, iar pasii sai il calauzira spre masuta asezata in partea stanga. Asezandu-si trupul aproape istovit, lasa sa curga in continuare picuri calzi si sarati pe suportul din lemn.

Ii tremurau mainile, chipul era invinetit de o durere sfasietoare, iar picioarele i se inmuiara dupa ce se aseza din nou, cu un instrument de scris si o bucata alba de hartie.

Nu reusi sa lege nici macar o fraza, deoarece i se parea ca penita cu care incerca sa lase urme usoare de negru ii aluneca, nedorind sa-l lase sa-si duca munca pana la capat. Parca toate ii erau impotriva.

Isi aduna si ultima farama de putere si insira cateva cuvinte cu aspect foarte neingrijit ce dadeau de inteles ca nu este bine.

Scrisoarea ii era destinata tinerei cu care vorbise la bal, domnisoara Dianne Rowell, cea cu care simtea ca putea vorbi atat de liber, cu care simtea ca poate fi el. La prima aparitie parea o persoana la locul ei, cu o maturizare ce i se citea in felul cum se exprima si cu un puternic simt al modestiei.

Dorea sa o mai revada, sau macar sa ii scrie. Simtea ca ar putea fi prieteni foarte buni, deoarece lucrurile pe care le aveau in comun erau precum o punte de trecere intre ei.

Se mai linisti putin, isi mai aduna gandurile si reusi sa termine, dupa care isi impacheta scrisoarea si o indesa in buzunarul pantalonilor.

Nu mai putea da inapoi acum dupa ce isi facuse atat de mult curaj, iar faptele ce se vor intampla dupa ce va trimite mesajul vor fi in favoarea sau in defavoarea lui, acum Dianne va decide.

Undeva nu foarte departe de gradinita de trandafiri sangerii, Tara astepta cuminte momentul in care stapanul sau va sosi, inmanadu-i biletelul.

Gandurile ii erau din nou ravasite, iar un vanticel cald si o voce placuta reusira sa o aduca din nou cu picioarele pe pamant.

Alexander se apropia din ce in ce mai mult, cu o chip putin mai vesel ca in zilele precedente.

-Buna seara, domnisoara ! Ma bucur ca ati reusit sa va faceti timp sa veniti.

-Buna seara, stapane, stiti ca este indatorirea mea. Va rog, nu aveti de ce sa-mi multumiti.

-Ba da, m-ati ajutat pana acum si sunt sigur ca o veti face in continuare.

-Cu siguranta. Este pregatita scrisorica? spuse ea, incercand sa-si ascunda tremurul mainilor si al vocii.

-Sigur ca da, ii inmana bucata alba de hartie si isi muta privirea spre peisajul din jur scufundat in flacarile de la apus.

Nu era bine ce tocmai facea, dar era hotarat sa riste. Cel mai rau lucru care i se putea intampla era acela de a fi dezmostenit si de a fi nevoit sa-si castige singur existenta.

-Sper ca domnisoara sa va raspunda cat de repede cu putinta.

-Multumesc pentru optimism, insa nu stiu ce sa cred...

Tacu din nou, lasa iar o umbra de liniste sa se astearna peste ei. O iubea pe tanara care statea la numai putin de un metru de el, si cu toate acestea o simtea asa de departe, atat de rece si singura...

Ar fi trebuit sa faca ceva, insa dintr-o data in cap incepura sa-i rasune cuvintele varului sau: Da, Alexander, o iubesc din toata inima mea pe aceasta slujnica pe care am crezut ca o voi uri pana la moarte.