Parfum de trandafiri-editare

Capitolul 37

Cu toate ca inlauntrul sau se zbateau sentimente si voci care doreau sa iasa la suprafata, tanara se hotarî sa nu le dea ascultare si sa continue ce avea de facut. 

Inima ei mai putea astepta, dragostea pe care incepuse sa i-o poarte stapanului nu era reala, nimic din ce se afla in sufletul ei nu era adevarat.

Cu acest gand se mai linisti si incerca pe cat putu sa se abtina din a se mai gandi la el. Nu-si dadea voie, nu-si putea permite sa faca una ca asta.

Din pacate, toate erau atat de complicate in viata sa, pentru ca nicioadata nu facuse ceva atunci cand inima ii dictase, iar cand avusese ocazia era deja prea tarziu...

Seara se lasa pustie si peste Londra, iar incaperile incepura sa se intunece din ce in ce mai mult.

Holul, camera sa, toate erau atat de pustii si sumbre, incat singura pata de culoare erau razele asfintitului care patrundeau prin geamurile cu vedere la gradina.

                                                                                            *

Dupa cateva zile monotone, se putea observa insa ca starea prosta a lui Alexander nu se schimba deloc, ba chiar se inrautatea cu fiecare minut in parte in care se afla in prezenta parintilor sai.

Un gust amar ii venea atunci cand isi intersectau privirile, iar tot ce putea sa mai faca era sa rosteasca cu o voce apasata un raspuns la salutul parintelui sau si nimic mai mult.

Lord Lucien ii comunicase si sotiei sale hotararea luata de fiul lor, insa ea nu se puse impotriva, ci se multumi sa incline din cap in semn ca acesta este destul de mare pentru a-si lua singur deciziile.

Cu toate acestea, tatal sau nu se lasa cu una cu doua, ci continua sa o invite pe domnisoara Serafina in serile calde ale lunii iulie, la un ceai in gradina, alaturi de familie.

Insa, din nefericire pentru parintele sau, Alexander era indiferent la toate acestea, continuand sa o ignore pe tanara caruia trebuia sa-i ceara mana.

Chiar daca ea incerca pe cat putea sa se apropie de el, Alexander o respingea de fiecare data foarte elegant, spunandu-i ca nu se simte in largul sau si doreste sa fie singur. 

Toate astea pana intr-o zi, cand toti membrii familiei se aflau toti la ceai in gradina.

-Miss Serafina, sper ca va simtiti bine la noi. Mai doriti ceva? ii zambi politicos Lady Jane.

-Nu, doamna. Ma simt foarte bine sa servesc alaturi de dumneavoastra si toti ceilalti ceaiul.

Injurand printre dinti, baiatul se abtinu pe cat putu sa nu spuna vreun cuvant gresit, rezumandu-se doar la un zambet mai mult fortat.

-Sunt sigura ca si fiul nostru se simte foarte bine, spuse mama acestuia, facandu-l sa-si iasa practic din minti.

Nu mai putea sa suporte toate izbucnirile acestea ale femeii pe care o numea mama. Pesemne, ca ea si tatal sau pusesera la cale un plan, care din pacate, nu le va reusi atat de usor.

Nu avea de gand sa stea cu mainile in san si sa priveasca cum viata i se scurge pe dinaintea ochilor, nu avea de gand sa lase ca totul sa se ruineze din cauza unor vorbe spuse atat de rautacios de mama sa.

Cu toate ca parintii sai stiau prea bine ce simte acesta pentru domnisoara Serafina, continuau sa-i adauge lui cuvinte in gura, facandu-l sa inceapa sa-i urasca si mai mult.

Nu puteau sa-i faca asta, nu puteau sa-l faca sa se insoare cu ea.

-Mama, as dori sa-ti vorbesc un minut. Ne permiteti ? spuse Rose si o lua de mana pe femeia care se afla la mai putin de un metru de ea.