Parfum de trandafiri-editare

Capitolul 16-Urme de neliniste

 Alexander ii saluta pe rand pe tatal si varul sau, apoi porni agitat spre conac.
Ii trebuia ceva pentru a nu se mai gandi la persoana aceea ce nu-l mai lasa sa se concentreze pe nimic.
Calul incepuse sa mearga in galop, sarind peste obstacolele intalnite si facandu-l pe baiat sa se clatine usor pe spatele acestuia.
Dar un gand il facu sa zambeasca din nou si sa uite de toate macar pentru o secunda, acela ca va reusi sa o revada pe fata la care incepuse sa tina. De fapt, acesta era adevaratul motiv pentru care parasise compania tatalui si a varului sau.
Se mai plimba putin timp imprejurul padurii, observand campia si conacul ce se vedea undeva in zare, avand o forma destul de mica si incetosata ce putea fi distinsa doar de un ochi foarte atent.

Nu-si mai amintea cu exactitate ultima data cand fusese pe acolo in compania cuiva, fiindca in ultimul timp era foarte ocupat cu studiile si meditatiile. In curand, trebuia sa paraseasca casa parintilor sai si sa se mute la un colegiu superior dintr-o parte mai indepartata a tarii, asa ca incerca sa se bucure de fiecare moment petrecut impreuna cu ei.

Intinderea era magnifica, iar un amestec foarte frumos de culori o invaluiau. Totul era atat de linistit, iar inima sa care batea odinioara cu putere se linistise. Asculta in jurul sau pasarile cele micute ce cantau vesele pe crengile copacilor.

Calul incepuse acum sa mearga foarte repede, aproape alergand, pana la cativa metri unde se putea observa, printre tufisurile padurii, o silueta feminina ce pasea gratioasa pe iarba cea moale, avand pe cap o boneta si un cos micut in mana dreapta.

Parea destul de ingandurata, dar si putin speriata de zgomotul facut de ropotul calului istovit.

Se apropie incetisor de locul unde se afla aceasta si o privi. Nu-si putea crede ochilor, fata la care se gandea acum cateva minute era chiar inaintea sa. Avea chipul putin rozaliu, completat de un zambet fermecator ce putea taia respiratia oricui.
Incepuse sa zambeasca la gandul ca era chiar aici, atat de aproape de el. Pentru un moment, dori sa o intampine cu un salut, dar isi retinu gestul pentru cateva secunde.

Brusc, simti pe pielea incalzita de soarele dogoritor, un strop rece de ploaie, ce-l trezi parca la realitate. Apoi inca unul si inca unul. Fara sa mai astepte, pasi cu incredere spre locul unde se afla aceasta si o saluta respectos, dandu-si palaria la o parte pentru a o putea vedea mai bine.

-Buna ziua, domnisoara! Incotro va indrepati singura prin tinuturile acestea?

Simtindu-se flatata de gestul baiatului din fata sa, Tara isi intoarse capul si ii raspunse cu o oarecare usurare in glas:

-Buna ziua si dumneavoastra. Oh, m-ati speriat foarte tare fiindca tot auzeam un zgomot facut de un cal si niste pasi apasati.

-Va rog sa ma iertati, insa eu nu am avut aceasta intentie. Dar dumneavoastra ce cautati pe aici? Este destul de periculos prin padurea aceasta pustie. Credeti-ma, o cunosc foarte bine si nu este un loc potrivit pentru o femeie.

-Eu... Eu trebuie sa merg la cimitir, la parintii mei. Am niste flori pe care le-am cules special pentru ei. Sper sa se bucure de acolo din Rai. Stiu ca le placeau mult, mai ales mamei.

-Daca doriti va pot insoti, spuse el si ii arata saua calului, indemnand-o sa urce alaturi de el.

-Va multumesc, insa nu trebuie sa va deranjati, cred ca ma voi descurca singura.

Crezand ca i-a alungat gandul lui Alexander, Tara dadu sa-si continue drumul pe poteca ce serpuia pana departe in padure. In momentul in care picioarele sale dorira sa se indeparteze, o mana ii atinse pielea cea moale a bratului.

-Nu m-ar deranja deloc sa va tin companie. Asa va pot cunoaste mai bine.

Simti cum incet-incet obrajii capata o nuanta frumoasa de trandafiriu, iar ca sa acopere acest lucru isi intoarse capul. Baiatul reusi sa observe reactia ei rusionoasa, asa ca nu mai spuse nimic, ci incepu sa zambeasca.