Ochii ii lacrimara, iar gura incerca sa strige. Striga, striga cu cea mai mare putere, incat isi simtea plamanii arzand de atata durere. Nu o putea auzi nimeni, era singura, sau cel putin asa credea ea...
Privirea i se mai limpezi cat de putin ca sa poata vedea ceva foarte vag in jur. Era undeva inauntru, intr-o casa cel mai probabil, deoarece peretii murdari si geamul pe jumatate spart ii dadeau de inteles ca se afla departe de orice om, departe de orice salvare. Bratele ii erau imobilizate de un scaun greu de lemn, legate cat se poate de strans cu o funie groasa.
In gura avea o carpa urat mirositoare, iar aerul inchis ii dadea o senzatie de sufocare. In semintuneric putea distinge cu greutate o masa si o patura veche si roasa, asezate undeva nu foarte departe de ea. Isi muta ochii rosii spre corpul sau, iar cu groaza isi dadu seama ca nu mai era imbracata cu rochia ei cenusie, ci cu una de culoare alba si destul de veche si ea. Avea cateva urme de murdarie pe la poale, iar manecile ii erau rupte.
Nu intelegea sub niciun chip unde se afla, probabil ca avea din nou acel cosmar oribil care o marcase foarte tare, facand-o sa aiba schimbari majore de personalitate.
Incerca sa-si miste capul, gura, mainile... Toate ii erau parca blocate, nimic nu o mai ajuta.
Se mai zbatu, era hotarata sa nu renunte atat de usor la lupta contra a ceea ce parea imposibil. Era sigura ca mai devreme sau mai tarziu va izbuti. Cu o miscare foarte brusca, reusi sa-si indeparteze carpa de la gura si sa scoata cateva cuvinte, primele care ii venira in minte si care dupa parerea ei, ar fi putut sa-i fie de folos:
-Ajutor ! Sa ma ajute cineva, va rog ! Nu ma aude nimeni? Este cineva pe aici? Ah...nu ! De ce?
Era singura, stia asta. Dar poate ca cineva tot o putea auzi, numai ca nu dorea sa o ajute, dorea doar sa o auda cum zbiara ca o nebuna: poate ca dorea sa-i auda tipatul de jale, sa-i simta chinul...
Usa se deschise brusc, fiind lovita de unul dintre peretii murdari si scorojiti. In lumina obscura venita dinspre hol se contura o imagine a unui barbat, nimic mai mult nu putea sa vada. Silueta avea in mana un pumnal, iar pe cealalta o tinea la spate.
Ce vrea sa-mi faca? Voi muri acum, aici?
Isi tot repeta in gand rugaciuni de frica, lasandu-si capul in jos.
Straninul a carei infatisare era scunsa in bezna, se apropie incet, cu pasii ca de pisica, reusind sa-i starneasca din nou acei fiori pe sira spinarii. Corpul sau masiv dorea parca sa o chinuie, iar cutitul din mana sa nu inseamna decat ca moartea ii era foarte aprope.
Inghiti de cateva ori nodurile din gat si se abtinu din nou sa nu faca ceva ce ar fi putu-o costa scump.
-Banuiesc ca nu ai nici cea mai vaga idee pentru ce te aflii aici ! rosti el cu o urma foarte stranie de ranjet. Ii putea vedea cateva dintre trasaturile fetei. Era saten, ochi intunecati, postura rigida si o camasa alba imaculata statea teapana pe trupul sau.
Isi incrucisa bratele la piept, dand un aer de dominatie si putere. Tara il privi, isi ridica barbia asezata pe genunchi si lacrima putin, in speranta ca asta o va putea calma.
-Nu, nu pot sa inteleg sub niciun chip ceea ce mi se intampla. Imi puteti explica, va rog?
-Stiti, domnisoara, ca ati venit pana aproape de locul acesta insotita de un batranel...
Oh, nu el. Nu se poate sa fie el implicat, parea o persoana atat de cumsecade. Oh, Doamne! Ce am facut?
-Da, stiu. S-a oferit sa ma conduca pana in piata centrala a orasului. Dar ce legatura are cu toata aceasta situatie?
-Vedeti dumneavostra, stapanul lui a cerut sa fiti capturata in aceasta camera. Numele sau este Jack Tesimer, iar barbatul in varsta este unul dintre supusii sai, care doar i-a ascultat porunca.
Vazand ca fata continua in liniste sa-l asculte, barbatul isi continua fraza cu mai multa ura:
-Stiu, pare o persoana banala, dar nu este. A omorat zeci de oameni care ii ramasera datori, iar acum tinta sunteti chiar dumneavoastra. Probabil ca parintii nu v-au spus niciodata de datoriile enorme in care se afundasera.
-Nu, nicidecum. Dar nu pot sa inteleg, erau niste oameni simpli, nu au avut niciodata vreo legatura cu un asemenea om. Asta stiu eu si sunt sigura ca mi-ar fi spus inainte sa moara.
-Nu au avut curajul sa o faca, probabil nu au vrut sa va sperie. Au crezut ca stapanul i-a uitat, dar nici pomeneala.
-Si vreti ca eu sa platesc acum pretul pe care raposatii mei parinti nu l-au achitat?
-Da, asta daca va doriti din nou libertatea!
-Si care este acest pret pe care il doreste camatarul?
-Hmm... sa ma gandesc, cred ca in jur de doua mii de lire.
-Poftim? Cred ca glumiti ! rabufni ea foarte furioasa si se zbatu cu putere sa-si elibereze bratele din stransoarea oribila pe care era obligata sa o suporte. De unde as putea eu sa fac atatia bani pentru a plati? Sunt o fata foarte saraca, iar banii pe care ii castig abia imi ajung pentru strictul necesar...
-Nu stiu, aceasta nu este treaba mea, tin sa va reamintesc ca eu doar trasmit spusele stapanului. Pana atunci veti sta aici, poate va va veni o idee de a plati.
Se apropie si mai mult de ea, iar mainile ii ramasera blocate pe fata ei murdara si plina de lacrimi uscate.
-Daca incercati sa faceti vreo miscare pentru a evada de aici, jur ca va omor! Isi plimba pumnalul pe conturul chipului ei speriat si asteapta cateva secunde, crezand ca va reusi sa o infricoseze de-a dreptul. Aveti mare grija daca nu vreti sa muriti ! E atat de pacat ca o fiinta asa frageda sa-si dea duhul cat ai clipi, sa fie precum un nor de praf care se piede intr-un abis.
-Oh, nu. Va rog, nu ma omorati ! Daca ma eliberati, va promit ca voi strange banii si ii voi da camatarului. Doar lasati-ma sa ies de aici !
Cu un ranjet oribil asternut pe chipul intunecat, barbatul se indeparta, iar in pragul usii isi intoarse din nou capul, sagentand-o cu privirea.
-Ah, si vreau sa va amintesc, stapanul va cere sa fiti chemata in biroul sau. Pana atunci, daca aveti putina demnitate si frica, nu veti incerca sa evadati. Va spun acestea pentru ca sunt spre binele dumneavostra !
Tranti usa cu putere, lasand in urma un zgomot infernal. Se simtea mai mult decat captiva in coliba aceea, nu avea aer, nu se simtea nici macar in siguranta. Stia prea bine ca nu avea voie sa inchida ochii, caci daca ar fi facut-o, ar fi putut plati cu pretul vietii.
Imprudenta ar fi costat-o la fel de mult, deoarece in casa se aflau destui barbati care i-ar fi putut face mult rau, dar in incercarea disperata de a nu se mai gandi la asta, fata inchise putin pleopele. Era atat de obosita, iar scaunul o incomoda destul de mult, incat sa o faca sa scanceasca precum un copil.
Nu putea sa planga, ar fi fost prea prostesc intr-o asemenea situatie, iar mintea nu o putea ajuta, caci panica isi facuse stapanire in toata fiinta ei.
De ce mie? De ce sunt urata atat de mult? Oh, oare cat timp mai am pana imi voi gasi sfarsitul?...
CITEȘTI
Parfum de trandafiri-editare
Ficção Geral-Singurul lucru de care imi voi aminti pana la moarte va fi locul unde ne-am intalnit prima data, locul unde mi-ai spus prima data cine esti cu adevarat, locul unde am fost imbatat de parfumul ametitor al petalelor de trandafiri, locul unde prima da...
