Soarele isi arunca ultimele raze peste intinderea verde din fata sa, iar o culoare trandafirie se revarsa pe cerul azuriu. Atmosfera era foarte calda, iar seninatarea peisajului era uluitoare. De cateva zile tot ploase, iar pamantul isi pastrase umezeala.
Tara era aseza pe o patura moale de iarba, privind cu ochii sclipitori jocul culorilor de pe cer.
Nu isi putea lua privirea de pe peisajul din fata sa, pana cand observa undeva mai incolo, o silueta ce pasea ferma catre ea. Prietena sa se apropie in graba de ea si o saluta, asezandu-se undeva mai incolo.
-Buna ziua, Tara! o imbratisa foarte dragastos si ii mangaie cu delicatete parul castaniu prins intr-un coc.
In ultima vreme nu prea mai avusera timp sa stea impreuna, fiindca Mary era prea ocupata cu treburile ca sa se intalneasca cu prietena sa. Acum doua zile fusese atat de istovita de munca obositoare la grajduri, incat nici nu putea sa mai vorbeasca.
Amandoua stiau ca nu pot avea mereu timp liber pentru a se intalni, deoarece in casa erau mult prea multe de facut pentru ca ele sa leneveasca. Era slujnice la o familie care isi mentinuse prestigiul in Londra timp de cateva secole, iar ele trebuiau sa se considere norocoase ca aveau posibilitatea sa lucreze acolo. Nu isi permiteau sa se planga din orice lucru marunt, asa ca tot ce aveau de facut era sa-i asculte pe cei care le dadeau porunci.
Privind-o putin cu compatimire, Tara ii raspunse, luandu-si ochii de pe florile trandafirii:
-Buna seara, draga Mary. Este trecut de ora sapte, iar tu imi spui ca este ziua? zise ea zambind, deoarece stia ca atunci cand era obosita, fata de langa ea spunea lucruri ce nu aveau sens.
-Scuza-ma, dar stii motivul pentru care ma port in felul acesta. Nu vreau sa-ti mai repet. Dupa ce isi termina cu greutate fraza, isi acoperi gura cu un cascat si isi trecu mana obosita prin parul ce avea o nuanta frumosa de saten, dar care acum, chiar si cu boneta pe care o purta mereu, arata neingrijit si destul murdar. Se pare ca praful si atmosfera neplacuta din grajduri isi pusesera amprenta pe aspectul, odinioara ingrijit, al fetei.
-Dar nu trebuie sa-ti ceri scuze ca ai gresit. Stiu cat de mult muncesti pentru a avea o paine si un acoperis. Crede-ma, te inteleg chiar daca eu nu fac ceea ce faci tu.
Deodata fata lui Mary se schimba din una vesela in una trista. Tara observa imediat atitudinea ciudata prietenei sale si o intreba nedumerita:
-Ce s-a intamplat, draga mea? Te simti bine, pari putin cam palida?
-Da, sunt bine, insa privind asfintitul imi aduc aminte de prietena mea din copilarie, Elizabeth. Cand eram mici, obisnuiam adesea sa stam impreuna si sa-l privim. Imi placea nespus de mult sa-mi petrec timpul cu ea, pana cand...
Mary facu o pauza in care se vedea clar ca nu mai poate continua. Cu o curiozitate foarte mare, Tara intreba, alaturandu-i-se in trecutul sau.
-Ce s-a intamplat apoi ? Este ceva rau?
-Elizabeth s-a mutat cu parintii sai in America intr-o resedinta din sud, iar acum doi ani am aflat ca se va marita cu un barbat instarit de acolo si nu crede ca va mai veni vreodata in Anglia. Spune ca ii aduce aminte de foarte multe lucruri neplacute ce s-au intamplat cu cativa ani inainte sa ma cunoasca pe mine. A fost o fata foarte bogata, fiind ducesa de Limberes. Nu imi aduc aminte cu exactitate cand am intalnit-o prima data, insa stiu ca nu o voi uita niciodata. Am devenit cele mai bune prietene si am facut un pact ca nimeni nu va reusi sa ne desparta vreodata.
Parintii sai nu au fost niciodata de acord cu noi, insa ea nu a tinut cont de aceste principii ce nu-i permiteau sa puna suflet in prietenia noastra. Am descoperit ca nu voia sa ma raneasca, asa ca o vreme a dorit sa patram distanta.
Aveam pe atunci nouasprezece ani si eram o fire naiva. Nu mi-am dat niciodata seama de atitudinea plina de rautate a oamenilor, pana cand Elizabeth mi-a deschis ochii. Din cauza unor zvonuri neplacute, am crezut ca nu a fost niciodata prietena mea, ca vrut doar sa profite de mine, asa cum fac toti cei din neamul sau. Un an mai tarziu, pe cand se afla in America, am primit o scrisoare in care mi-a povestit tot ce se intamplase cu ea si isi dorea din nou sa ma vada. Abia atunci am aflat ca Elizabeth tinuse cu adevarat la mine. Am fost atat de emotionata, incat nu am mai avut puterea sa-i scriu vreodata.
-Dar nu fii atat de trista, acum ma ai pe mine si promit ca eu nu te voi parasi niciodata! ii zise Tara, mangaind-o pe par si zambindu-i.
-Multumesc mult, scumpo! ii raspunse putin indurerata.
Reusind, sa-si stearga cele doua lacrimi din ochi, zise putin mai vesela:
-Tara, stii ce zi este maine?
-Cred ca este marti. Dar de ce ma intrebi? Nu-mi spune ca nu mai stii zilele saptamanii.
-Vaii... Nu pot sa cred! Ai uitat de propria zi de nastere? zise Mary mirata de atitudinea indiferenta a persoanei ce se afla la mai putin de un metru de ea si privea tot ceea ce o inconjura.
Dupa ce isi termina fraza care avea rolul sa o trezeasca pe Tara la realiatate, Mary afisa pe fata obosita si palida un zambet superb. Chiar si asa de istovita era o fata foarte frumoasa, iar calitatile sale nu puteau pieri una cu doua.
-Maine este unsprezece iunie? Nu pot sa cred. Timpul a trecut atat de repede. Spunand acestea, fata de langa Mary se ridica in genunchi, isi puse mainile la piept si se gandi.
-Dar cum crezi ca va fi? o intreba Mary.
-Chiar nu stiu. Probabil voi munci si voi fi foarte obosita ca sa-mi mai aduc aminte ca este si ziua mea. Dar ma bucur ca in sfarsit voi implini optsprezece ani. Timpul a trecut atat de repede!
Cele doua se imbratisara si isi luara ramas bun, ca mai apoi Tara sa mai stea si sa piveasca luna care rasarea in fata ei, imprastiind o lumina placuta in jur si un aer misterios.
Stelele incepura sa apara si ele, iar noaptea isi facea incetisor simtita prezenta. Atmosfera era atat de placuta, incat ii venea sa doarma acolo sub patura cea neagra.
Gandul ca va fi o alta zi in care va munci pe rupte si apoi va uita ca mai este aniversarea ei nu prea o bucura, insa incerca sa gaseasca o parte buna in toate acestea. Nu considerase ca ziua ei de nastere este prea importanta fiindca niciodata nu o sarbatorise.
CITEȘTI
Parfum de trandafiri-editare
Ficción General-Singurul lucru de care imi voi aminti pana la moarte va fi locul unde ne-am intalnit prima data, locul unde mi-ai spus prima data cine esti cu adevarat, locul unde am fost imbatat de parfumul ametitor al petalelor de trandafiri, locul unde prima da...
