Parfum de trandafiri-editare

Capitolul 1

Londra, 1874

O zi geroasa de iarna, in care vantul sufla cu putere mormanele de zapada asternute pe strazile pustii si intunecate.

Din cerul intunecat al noptii de iarna, fulgii reci si moi reuseau sa evadaze, dansand prin aerul racoros. Peisajul era unul sumbru, intrucat singurele surse de lumina erau reprezentate de cateva felinare, asezate la distante foarte mari unul de celalalt, lasand loc liber unui intuneric tulburator, in care s-ar fi putut ascunde orice fel de pericol. Niciun sunet, totul inghetat si adormit. Oamenii se fereau sa isi paraseasca locuintele calde, si de aceea, in noapte era total neobisnuit ca cineva sa strabata drumul cautandu-si un adapost.

Totusi, pe o una dintre strazile inguste aflate undeva in apropierea periferiei Londrei, putea fi observata o mica figura feminina, care abia se mai tinea pe picioare. Avea o silueta foarte slaba, fiind acoperita doar de cateva haine vechi, destul de mari pentru corpul ei, si fara o incaltaminte adecvata acelei nopti. Cu fata murdara, parul prins si ascuns in spatele unei bucati de material cenusiu, care ii administra trasaturi mult mai mature decat varsta ei reala, pasea inghetata, abia mai putand sa faca un pas. Era singura, si nu avea nici cea mai vaga idee unde se va mai adaposti de frigul care pusese stapanire pe toata fiinta ei. Trista, flamanda, fara casa, fara bani si fara vreun suflet viu caruia sa-i poata vorbi, doar ea cu gandurile si amintirile ce inca o mai tineau in viata. 

Se opri putin in dreptul unui felinar care palpaia din cauza instabilitatii, insa nu remarca acest lucru si se sprijini cu spatele de bara ce il sustinea, avand cumva certitudinea ca daca se intampla ceva, si daca vreun pericol ii aparea in fata, il putea distinge mult mai usor in lumina. 

Ofta prelung, apoi isi aseza cateva suvite rebele din parul castania inchis, pe care il scurtase destul de mult, deoarece maniera in care traia nu ii permitea sa il ingrijeasca suficient de bine niciodata. Nu mai mancase de cateva zile, si era prea slabita sa mai poata merge, asa ca se gandi doar ca avea nevoie de putina apa, pentru a-si reveni cat de cat. Nu dispunea de prea multe, decat de un bagaj mic, in care isi cara putinele obiecte ramase din casa in care locuise cu putin timp in urma. 

Se gandea adesea, cu nostalgie, la vremurile cand putea sa fie alaturi de familia ei, sa rada si sa se bucure de povestile lor din tinerete, sa se joace cu copiii din mahala si sa nu aiba nicio grija. Fusese impinsa de la varsta de saisprezece ani intr-o lume rea si necunoscuta care era gata sa o doboare. 

Desi provenea dintr-o familie foarte saraca, ea nu avusese parte decat de cele mai bune tratamente din partea parintilor, deoarece acestia nu o lasau niciodata sa munceasca si sa se ingrijeasca de responsabilitatile care le reveneau lor ca adulti. Incercasera sa ii ofere tot ce era mai bun, chiar daca era putin si intotdeauna o protejasera si o iubisera neconditionat, in ciuda situatiei financiare precare. 

 Pe fata ei putin palida se prelingea neobservata o lacrima amara, apoi inca una si inca una. Isi ridica unul dintre degetele pe care abia le mai misca, stergandu-si urma sarata de pe chip. Nu mai putea rezista acestei vieti crude care nu ii adusese  decat tristete, dor si singuratate in ultima perioada. 

Avea ochii mari de un caprui sclipitor cu pete rosii ce ii aratau natura obosita a fiintei ei. Voia sa aiba pe cineva caruia sa ii martusireasca mahnirea aceasta, insa din pacate, ea insasi era acel cineva. Singura se putea consola si singura putea sa invinga acel sentiment ce nu ii dadea pace. 

Tara se numea, un nume ciudat, pe care niciodata nu-l intelese. Un nume nemaintalnit in societatea in care traia, un nume atat de vested si foarte simplu. Ceea ce ea nu avea cum sa stie niciodata era ca acesta ii apartinuse unei femei care lasase o puternica amprenta in viata mamei ei, si anume bunica sa. Era si ea o femeie frumoasa si desteapta, dar la fel de saraca precum familia ei. Nici macar nu apucase sa o cunoasca vreodata...