-Nickolas, este timpul sa te trezesti ! recunoscand vocea varului sau, barbatul isi facu curaj sa deschida ochii si sa renunte la patura ce il imobiliza.
-Ce s-a intamplat cu tine? Este foarte dimineata si cred ca intreaga casa este cufundata in somn, zise el cu ochii mijiti inspre balconul prin care reuseau sa intre cele cateva raze.
-Despre ce tot vorbesti ? Daca la tine ora pranzului inseamna foarte dimineata, atunci am eu o mare problema. Terminand fraza, un zambet isi facu aparitia pe chipul sau radios, insotit de usoara urma de ironie.
Barbatul aflat in pat isi mari dintr-o data ochii si se ridica cat putu de repede, uitandu-se mirat la varul sau.
-Nu pot sa cred ca am dormit atat de mult. Oh, Doamne, e atat de tarziu, iar noi trebuia sa fim de mult in lan, supraveghind muncitorii...
-Despre asta voiam sa-ti vorbesc, rosti el si ramase asa pret de o secunda. Una dintre carutele ce avea rolul de a transporta persoanele s-a stricat, iar repararea ei va dura cel putin o zi. Asa ca, de dimineata am anuntat pe toata lumea ca azi nu se munceste. Nu poti sa-ti imaginezi cat de dezamagiti erau cu totii.
-D-dar domnisoara Tara era printre ei?
Zambetul de pe fata lui Alexander disparu, lasand loc unei incruntaturi destul de urate.
-Dar de ce este atat de important pentru tine acest lucru? Da, sigur ca a fost, insa vreau sa-mi raspunzi la intrebare.
-Nu stiu cum sa incep... Imi vine atat de greu sa vorbesc despre asa ceva si mai ales cu tine.
-Sunt sigur ca nu este ceva de care as putea sa ma tem. Nickolas, am fost ca fratii ani la rand. De ce consideri ca nu ai putea sa-mi spui despre ce este vorba?
-Pentru ca m-ai putea considera nebun, sunt absolut sigur de asta.
-Ohh, nu este adevarat. Orice ar fi, te rog, spune-mi !
-De cand am venit aici nu mai suport, ma bantuie gandul ca nu o mai pot avea pe Lucy, dar mereu cand o privesc pe aceasta fata sunt sigur ca iubirea pentru cea dinainte a disparut, lasand cale libera iubirii pentru Tara. Da, Alexander, o iubesc din toata inima mea pe aceasta slujnica pe care am crezut ca o voi uri pana la moarte. Nu pot sa cred ca am ajuns asa... Inima mea nu doreste sa o dea afara din ea, insa mintea ma indeamna sa fac ceva fiindca ceea ce simt este gresit.
Pret de cateva secunde, Alexander medita la spusele persoanei din fata lui, apoi adauga cu putina tristete :
-Important este sa nu-ti asculti mintea, caci ea este slujnica inimii acum...
Tacu, nu mai putu continue. Era socat de aceasta situatie, dar totodata la fel de confuz, nu putea sa-si creada urechilor. Mereu gandurile sale il indreptau spre faptul ca Nick o uraste de moarte pe aceasta fata, iar acum incepuse sa o iubeasca mai mult decat orice pe lume...
Oh, si partea cea mai grea era aceea ca si el o iubea la fel de mult, poate chiar mai mult. La fel ca varul sau, nu crezuse ca va ajunge sa simta asa ceva, dar soarta ii hotarase altfel. Poate ca avea ceva special, deoarece cu siguranta reusise sa le intre in inima amandurora.
Isi retinu continuarea frazei, fiindca i-ar fi facut si mai mult rau varului sau aflat acum intr-o ipostaza in care nu-l mai vazuse de foarte multa vreme.
Ramane de vazut daca Alexander va considera ca este necesar sa-si conserve sentimentele pentru tanara slujnicuta, sau va reusi sa se lupte pentru iubirea ei cu varul sau, caruia odinioara ii spunea frate...
Sa fie mai importanta familia lui sau fata pentru care inima sa incepuse sa bata mai tare ca niciodata?
CITEȘTI
Parfum de trandafiri-editare
Fiction générale-Singurul lucru de care imi voi aminti pana la moarte va fi locul unde ne-am intalnit prima data, locul unde mi-ai spus prima data cine esti cu adevarat, locul unde am fost imbatat de parfumul ametitor al petalelor de trandafiri, locul unde prima da...
