Blue Side || YoonSeok

🌼

Hoseok plângea, tot ce putea face era sa plângă. Strângea cearceafurile patului în mâini, plângând în hohote. Nu putea rezista, nu se putea abține. Nu plansese niciodată asa. Plângea și striga numele lui Yoongi.
Nu își putea explica cum s-au întâmplat toate astea. Nu își putea explica cum Yoongi s-a făcut praf de stele fix sub ochii lui.
Motanul Yoongi era chiar lângă Hoseok și plângea alături de el. Atât sfletul lui Yoongi, cât și corpul acestuia nu mai erau.
Namjoon și Inseong stăteau la usa salonului, uitându-se cu părere de rău și cu regret la Hoseok. Nici ei nu știau ce se zică, sau cum să explice situația. Era dureros și pentru ei.
Ceea ce simțea Hoseok în acel moment, nu putea simti nimeni. Era ceva atât de straniu, și pe atât de dubios. Era ceva de neexplicat.
Pe Hoseok nu îl mai interesa ca avea piciorul în ghips, nu îl mai interesa ca avusese accident cu câteva ore înainte. Yoongi nu mai era. Yoongi dispăruse. Dispăruse din mâinile lui. Surprinzator era faptul că și cei doi din ușa puteau vedea praful de stele. Mici particule albe și albastre.
Namjoon vroia să iasă din salon pentru al suna pe Seokjin, dar Inseong l-a oprit făcându-i semn spre Hoseok. Avea nevoie ei, avea nevoie de consolare și înțelegere în acel moment.
Inseong fiind primul care lua inițiativa, și se apropie de Hoseok, lăsându-se în genunchi lângă el. Își înfășura brațele în jurul său, strângându-l la piept.
-E ok Hoseok. O să fie bine. Nu mai plânge. Chiar dacă cuvintele lui Inseong nu însemnau mare lucru pentru Hoseok, merită să le auda.
-Cum să fie bine? A dispărut din mâinile mele. S-a facut-. Nu mai putea continua, pentru ca începuse din nou să plângă, amintindu-și cum Yoongi dispărea, dându-se particule.
-Poti sa plangi liniștit. Stiu ca cuvintele mele sunt neînsemnate, dar încearcă să te linistesti putin. Nu doresc să te bag pe calmante. Serios vorbesc. Trebuie să mergem înapoi în salonul tau. Trebuie să iti verificăm piciorul, iti lasi greutatea pe el acum, și tocmai e băgat în ghips. Inseong îl ajută pe Hoseok să se pună înapoi în scandalul cu rotile.
-Spune-mi sincer, Yoongi intrase în comă, nu era inconștient. Se uita la Namjoon, în speranța că va afla de la el niște detalii.
-Imi pare rau Hobi, noua ni s-a zis decât ca operația a decurs bine, și ca este momentan inconștient.
-Nu vreau sa plec de aici. Nu pot. Odată ajuns în scaunul cu rotile, Hoseok se opri în loc.
-Hobi, ascultă-ne. O să facem și noi Cercetări, o să chemăm poliția și echipa de detectivi. Vom face tot posibilul să aflăm cum și unde s-a dus Yoongi. Dar tu trebuie să stai liniștit și să nu te fortezi. Încearcă Namjoon să îl facă pe Hoseok să înțeleagă ca era și pentru binele sau.
Cu greu reușit cei doi doctori să îl scoată pe Hoseok din salonul de unde dispăruse Yoongi. Dar nu înainte de a ieși pe ușa, motanul Yoongi se aseza în poala lui Hoseok, făcându-se covrig și adormind acolo. Roscatul simti o prezență în brațele sale, dar nu văzu pe nimeni și nimic. Era aceași prezente pe care o simțise și pe pieptul sau când dormea.
Telefonul lui Namjoon îi scoase pe toți din gânduri, se scuza și se în separat de ei. Inseong rămăsese să îl ducă pe Hoseok înapoi în salonul sau, unde avea să îi administreze un calmant.
-Nu pot fi externat mai devreme, și să continui tratamentul acasă? Nu ma simt confortabil aici. Hoseok fu cel care soarele liniștea.
-O să văd ce pot face. Dar în principal da. Am încredere în tine. Inseong îi ciufulită părul roșcat, în timp ce mergeau încet le holurile spitalului.
Cei doi se cunoscuseră când Hoseok era anul patru la univertatea de medicina și Inseong anul doi. La început au fost colegi de biblioteca. Și au rămas prietenei și după atâția ani. Hoseok îl ajutase cu iubitul sau, Jaeyoon, cu care este și în prezent. Toți trei au ajuns să stea în aceeași camera pe un anul cinci, pentru Hoseok. Și atunci acesta s-a chinuit să îi facă pe cei doi să fie împreună.
Cand isi aduce aminte de asta, își amintește de Yoongi, prima dată când s-a transformat în om, și cum se aruncase în brațele lui spunând "Te Iubesc".
-Inseong?
-Hm?
-E normal să văd spirite? Sau se le simt?
-De ce intrebi?
-Înainte să ma trezesc, am simțit cum cineva sta pe mine, iar cand eram în salonul lui Yoongi, vedeam un motan care stătea lângă mine.
-Poate fi spiritul animal al lui Yoongi. Cine știe.
-Posibil.
Ceva îi spunea că dacă va apela la poliție, aceștia nu vor face nimic în privința asta. Doar îi va spune că e nebun, și că nu poate să vadă spirite. Dar faza că Yoongi dispăruse din brațele sale? Sau că și Inseong și Namjoon vedeau praful de stele? Asta cum se putea explica? Tot ce dorea în momentul acela, era să primească zgarda lui Yoongi înapoi. Măcar atâta mai avea să știe că Yoongi nu a murit.
Simțea că îl pierduse, simțiea că îl abandonase, dar în același timp, simțea că Yoongi este în viața. Undeva, nu cinta unde, dar era în viața.
Intrat în salon, simțea un deja vu, simțea că retrăiește mormântul încă o dată. Inseong îl împingea în salon, iar salonul era luminat de lumină slabă ce vedea de afară. Parca îl vedea pe Yoongi stând pe acel pat, cu masca de oxigen pe față. Parca îl vedea, îl vedea stând pe acel pat și dormind, iar în secundă următoare va dispărea din nou. Nu putea să mai păteasca asta încă odată.
-HOSEOK?! Un strigat îi atrase atenția celui roșcat, în momentul în care se așeză în pat.
Ușa Salonului se trântit de perete, și după ea de ivi Taehyung, care respira greu, gâfâia, și avea picături de sudoare pe frunte.
-Esti bine? Te-ai lovit rău? Taehyung fuge spre Hoseok văzându-l in pat, și cu piciorul în ghips.
-Hyung bine Dongsaeng, nu pe agita așa.
-Unu, nu imi spune să ma agit, nu stii cum e Jin în momentul asta. Și doi, Yoongi unde e?
Aish, numai auzauzind numele asta, Hoseok începea să lăcrimeze.
-Yoongi.... Ei bine, a devenit praf de stele. O lacrima îi căzura pe chip când își aminti din nou de puiul sau.
-Praf de- vrei sa spui ca accidentul a fost tatăl pentru el?
-Ieșise din operație când se trezise Hoseok. Medicii au spus ca a decis vine, și când Hoseok a ajuns la el, nu a durat mult și acesta s-a transformat în, ei bine, praf de stele. Îl lămuri Inseong, fiindcă știa că Hoseok nu va fi în stare sa mai spună povestea încă o dată.
-Stai, cum adica, s-a transformat așa? Pur și simplu? Este imposibil. Yoongi nu are cum s-a dispară, are nouă vieți. Trebuie să fie le undeva. Taehyung se asează pe canapeaua din salon, lăsându-și capul în palme. Era o situație ce îl depășea și pe el.
-Mi-as dor să spun că este este o glumă, dar atât eu cât și Namjoon hyung am vazut cu ochii noștri praful de stele. Hoseok era distrus, și acum e la fel. Blondul se asează pe canapea lângă Taehyung, în timp ce se uita la Hoseok, ce stătea în șezut, uitându-se în gol.
Roscatul își dorea să mearga acasă, să intre pe ușa, și să îl vadă pe Yoongi în sufragerie, uitându-se la desene animate, și pe urma să vină să îl i-a în brațe. Să îi pregătească pachetul pentru lucru. Se doarmă împreună. Să îi audă pandantivul cu luna care se lovea de marginile zgarzi. Dar știa că acum, nu mai este nimeni care să îl întâmpine când ajunge acasă.
-Hoseok, am rezolvat cu externarea, poti merge acasă, dar să urmezi tratamentul, începând de azi esti în concediu medicație pe o perioada nedeterminată, și încă ceva. Namjoon intra pe ușa cu o oare care fericire, având ceva la spate.
Hoseok își întoarse capul spre el, având cea mai mică urma de curiozitate. Dar ochii I se mari când văzuse o pungă cu zgarda lui Yoongi.
-Am reusit sa o i-au de la polițiști. E cam murdară, dar atât am putut face.
-Multumesc mult de tot Namjoon. Și iar incepem, Hoseok a strâns zgarda la piept și a început să plângă.
-Hobi, nu mai plânge, o să îl găsim pe Yoongi. Orice ar fi, va ajunge înapoi la tine. Îl asigura Taehyung, în timp că se așeză lângă el pe marginea patului, mangaindu-i spatele.
-Și dacă nu o să îl găsim? Dacă el chiar a dispărut? Dacă... Dacă...
Hoseok se opri brusc din vorbit. Efectul calmantului făcându-și efectul, îl calmase dar în acelaș timp se consumase și mai tare, asta provocându-i o stare și mai rea. Nu mai putea vorbi, nu mai putea tine ochii deschiși. Era terminat psihic. Taehyung îl prinse de urmat, făcându-l să cadă pe spate, ajungând cu capul pe perna destul de confortabilă, și la urma adormind.
Când Taehyung dori să îl inveleasca, văzu că pe pieptul lui, ceva începea să lumineze. O lumină albastră. Se dădu în spate, uimit de ceea ce vedea. Inseong se ridică de pe canapea, fiind la fel de uimit că și Taehyung. Când Hoseok îi spusese de spirite, credea că glumește, dar acum nimic nu era de gluma.
Lumină albastră luă conturul unei pisici, care dormea pe pieptul lui Hoseok. Atunci albastriul și blondul își aruncă priviri unul altuia, nici unul nu știa cum să reactioneze. Fiind prima dată când vedeau așa ceva.
Pentru Hoseok, Yoongi fusese un mister încă de la început. Pentru alții, Yoongi ar fi sufletul pereche al lui Hoseok, venind în momentul în care avea mai mare nevoie de el.
Inseong se apropie de albastriu, luându-i pătura din mâini, și învelișul pe Hoseok cu ea, dar avand grija să inveleasca și spiritul care dormea pe pieptul acestuia. Urmând să îl scoată pe cel mic și salon pentru a discuta afară.
-Și ce ai de gând sa facem acum? Întreaga Taehyung, neavând nicio idee ce s-a facă după ce văzuse tot.
-Pentru început, trebuia să mergem și să raportam dispariția lui Yoongi. Că fi cam greu, având în vedere că nu avem un suspect, ci mai mult un caz știintific.
-Imi vine să nu mai plec de aici. Acasă e și mai rău. Jin a plans la fel ca Hobi, nu așa tare, dar a plans de când a văzut știrea.
-S-a dat deja la stiri? La cam 2 ore aprope. Mergeam să beau apă, și îi auzeam pe Namjoon și Jin cum vorbeau.
O liniște se aseza peste tot ce era în jur. Pe goluri era o liniște profundă era una înconfortabilă, dar în același timp și liniștitoare. Soarele răsare de ceva timp, iar foarte iulie se duceau la muncă la ora asta, sau copii care se duceau la școală sau licee.
Dacă nu ar fost situația așa cum e, Inseong ar face o glumă proastă, dar acum nu putea, nu când un prieten foarte bun de al sau stătea pe un pat de spital, aproape inconștient, plângă în somn, și vorbind despre Yoongi. Făcea chestiile astea în somn. Pentru a-și calma frustrarea și nelinistea sufletească.
-Oh, Inseong. Stiu ca nu ar trebui să spun asta, dar, când îl duce pe Hoseok acasă, nu ar trebui să îi cumpăr și ceva cadou?
-Cadou precum?
-Lână, andrele. Îl punem să își descarce nelinistea tricotand. O se mai calmeze. Cred.
-Acel 'Cred' ma face sa imi pun semne de întrebare.
-Când Kookie al meu nu a fost bine, am facut lucru manual cu el, și își revenise încet. Așa fac și cu mulți copii din secția mea. Lucru manual e chiar eficient.
-Atunci asta o sa îi cumpărăm.
-YOONGI?! Urlet îl lui Hoseok îi facu pe cei doi să tacă în următoarea secundă, și să fugă mâncând pământul spre salonul roscatului.
Avusese din nou acea amintire, accidentul. Imaginea lui Yoongi care zăcea pe Jos, cu balta de sânge în jurul capului. Era o imagine dem a de filmele de groază. Dar în acel și timp, îi era și cea mai urâtă amintire pe care o are.
Când blondul și albastriul intrara în salonul lui Hoseok, îl văzura pe acesta plângând, strângându-si picioarele la piept, lăsându-și capul peste ele. Era de-a dreptul distrus. Fără Yoongi, Hoseok nu mai era Hoseok.
Trebuia să facă orice ca să îl găsească. Trebuia să îl aducă înapoi acasă pe Yoongi.