Blue Side || YoonSeok

🐈

În acea dimineață, chiar și după patru-cinci ore de somn, și care ceasul arată ora unsprezece, Hoseok se simțitea mult mai odihnut, decât în ziua precedentă.
Trezindu-se cu motanul sau în brațe, îl făcu să își dorească să nu mai plece niciodată, era atât de cald și bine acolo, sub pătura pufoasa, profitând de căldură emanată de corpul celuilalt. În ansamblul, era o priveliște demnă de filmele de dragoste, clișeise si americane.
Yoongi stătea cu capul pe pieptul lui Hoseok, și cu mâinile sale micute, incerca să îi înconjoare corpul, o mână de-a lui hoseok era în jurul celui mic, iar cu cealaltă se joacă în mărul acestuia. Nu numai Hoseok avea nevoie de somn după cele întâmplate, dar și Yoongi. Amândoi se consumaseră extrem de mult intr-un timp foarte scurt.
Primul care se trezi fu Hoseok, căruia i se făcuseră foame, nu mai mâncaseră ceva consistent de cateva zile. După ce se obisnuise cu lumina din camera, care surprinzător nu era una foarte puternică, fiind o zi ploioasă și mai era și ora prânzului.
Yoongi nu îl ținea foarte strâns, dar totuși, îndeajuns de strâns pentru a nu-l lasa sa faca și alta mișcare, în afara de cea de al îmbrățișa. Și cu greu reuși să scape din brațele mici a celui de lângă el.
Când picioarele lui făcuseră contact cu podeaua rece, se întreba dacă centrală a fost aprinsă măcar, cât a lipsit. Era un frig constant la nivelul podelei, cat si în camera.
Ajuns în bucătărie, nu știa cum sa reacționeze, sau la ce sa se gândească, caserolele pe care le adusese Seokjin cu câteva zile în urma, erau așezate una lângă altă pe blat, lângă aragaz. Păreau a fi neatinse, și nici nu vroia să se gândească ca Yoongi nici măcar nu a mâncat cât a lipsit. Iar dacă presupunerile sale erau adevărate, nu stie cum să se abțină să nu faca un scandal destul de mare. Yoongi și așa era slab, doar gândul ca în câteva zile a dat jos alte câteva kilograme, îl îngrozește. Dimineata i se area ca tenul sau era mai alb ca de obicei, dar crezuse ca era din cauza oboselii.
Verifica caserolele pentru a vedea ce îi adusese Seokjin lui Yoongi, și rămăsese din nou surprins. De la kimbap, și kimchi, până la jajangmyeon și samgyeopsal. Erau atâtea mâncăruri bune acolo. Iar pentru masa lor de dimineata, care vor mănâncă la ora prânzului, așezaseră pe o farfurie niște rulouri de kimbap, alături de niște sandwich-uri pe care le făcuse repede, cu salata, bacon, ou și cașcaval. Cu siguranță și lui Yoongi îi era foame, fiindca stomacul lui Hoseok urla deja după mancare.
Intrat în camera, îl vede pe Yoongi care dormea în continuare, numai ca de data asta avea o perna în brațe. Roscatul lasa farfuria cu mancare pe noptiera de lângă partea lui Yoongi, așezându-se ep marginea patului lângă acesta.
-Yoongi, nu crezi ca ar fi mai confortabil să mă tii pe mine în brațe, îl locul acelei perne? Yoongi, nu vrei sa mananci? Cel strigat doar murmură niște chestii pe care nu le puteai înțelege. Hai puiule, trebuie să mănânci ceva. După încă câteva încercari, roscatul reuși să îl trezească pe cel mic, care acum stătea în poziția lotus lângă Hoseok.
-Nu crezi ca ai de dat și niște explicatii? Îl întreabă Hoseok pe Yoongi, când vede ca mânca timid din kimbap, parca știa ca o se ajungă aici. De ce nu ai mâncat? De ce era așa frig în casa? De ce... De ce ai față plină de lacrimi uscate? Mana celui mare se așează udor pe obrazul cei mic, începând să îi mângâie orașul cu degetul sau mare.
-Sincer, nici eu nu stiu de ce nu mâncăm, nu stiu să fac de mancare, și stiu ca Jin hyung mi-a adus mancare, dar imi era frica și nu știu de ce, și știi foarte bine ca nu stiu porni centrala. Dar tu nu mă puteai suna? Nu imi puteai trimite un amărât de mesaj? A fost furtună idiotule! Ceva în interiorul lui Yoongi exploda ca o bomba cu ceas, când îl văzuse pe Hoseok care incepuse să se enerveze pe parcursul întrebărilor, simțea ca va claca și el.
-Au fost mulți pacienți și multe cazuri, baterie nu mai aveam la telefon. Sunt conștient ca aseară a fost furtună și tu erau singur, dar nu puteam să vin. Și imi pare extrem de râu în privința asta, dar nu am avut ce să fac.
-Au trezit 5 zile, vorbise Yoongi în timp ce musca din sandwich-ul din mâinile sale, credeam ca te-ai saturat de mine, ca poate ai găsit pe alt cineva, dar când venise Namjoon hyung și Jin hyung, începusem să mă întreb cum ei puteau venii și tu nu.
-Of puiule, Hoseok lasa farfuria cu mancare deoparte și îl îmbrățișă pe cel mai, care își bagasera capul în scorbitura gâtului.
Amândoi sufereau, amândoi plângeam, unul mai tare ca altul. Se strângeau în brațe și își spuneau ca le pare rau. Dacă ar avea șansă de a renunța la locul sau de muncă, ar făce-o cu prima secundă, dar cu timpul, veniturile vor fi o problemă, chiar dacă Hoseok ar avea economii păstrate pentru situații extreme, preferă să își găsească un alt loc de muncă pentru ai oferii totul pe tavă celui mic.
Roscatul stătea și îl privea pe cel mic cum termină și ultima bucată de kimbap, înainte de a lua farfuria și a merge în bucătărie pentru a o pune în chiuveta, pentru a o spăla mai târziu.
Rămas lângă chiuveta, uitându-se in gol, mintea îi era goală, iar ochii lipsiți de sclipire. Undeva, după colț, era un mic hybrid care stătea și se uita la spatele stăpânului sau. Se apropie de el timid, cu dorința de la îmbrățișa de la spate, dar in acelasi timp îi era frica sa nu se sperie și sa îl loveasca fără a avea intenția de a o face.
Hoseok reveni la realitatea dura și rea in care trăiește, de două brațe nici ce își făceau drum pe mijlocul sau, in ideea de al îmbrățișa. Brațe mici, fine și albe, nu aveau cum sa nu iti dau seama că acelea erau mâinile lui Yoongi. Roscatul își pune mâinile peste cele ale lui Yoongi, strângându-le ușor, si ridicându-i una dintre palme pentru ai lasa un sărit delicat pe ea. Iar cel mic roșise la gestul lui Hoseok.
-Hoseokie e bine?
-Hoseokie e bine, îi răspunse blând cel mare. Ce ai vrea să faci azi puiule?
-Ghemuit!!
-Ma puteam aștepta la asta, Hoseok îl ridică pe cel mic in brațele sale, mergând spre sufrageria, unde aveau să își petreacă restul zicelei.
Îl așează pe canapea, unde îi aranjează perna comod la spate, si invelindu-l cu o pătura pufoasa. Se așează lângă el, luându-l in brațe, si pornind televizorul in cautarea unor desene animate, pe care cel mic să le adore.
In apartamentul celor doi era o liniște confortabilă, nici unul dintre ei nu simțea nevoia de a spune ceva, bucurându-se de liniște, dar telefonul lui Hoseok strica toată atmosfera. Persoana care îl suna pe Hoseok in momentul sau de relaxare era chiar mama lui. Îi răspunsese, nu știind de ce îl suna așa brusc, pentru că nu îl mai sunasera de când intrase la Facultatea de Medicină, acum acum câțiva ani.
-Da, eomma.
-Hoseok, dragule, ce mai faci?
-Sunt bine, pe acasă, dar tu?
-Sunt bine, te sun in legatura cu ceva.
-Te rog, spune.
-Eu si tatăl tau o să venim in vizita maine pe la tine, pentru că sora ta se căsătorește, cum bine știi, si ma tot zapaceste la cap să vin să te vizitez si pe tine. Se citea ușor din vocea ei că nu era cea mai fericita persoana in momentul acela.
-Nu este necesar Eomma, oricum maine nu o să fiu acasă, am destul de multă treaba la spital, iar maine o să stau peste program.
-Atunci, pot sta la o cafea cu Kangdae, doamna Jung nu era in totalitate de acord cu orientarea fiului ei, dar nu avea ce face.
-Eu si Kangdae nu mai suntem împreună de câteva luni bune. Așa că poate ne vedem la nunta lui Jiwoo sau pe undeva pe acolo, să imi găsesc si timp, prima dată. Trebuie să inchid Eomma. Pa, încerca Hoseok să termină conversația cu mama lui mai repede pentru a-și relua poziția confortabilă de dinainte.
-Să știi ca o să....
Hoseok îi inchisese mamei lui. Chiar nu era cea mai fericită persoana de pe Pământ. Chiar dacă a fi medic este la fel de greu ca in a fi avocat, se castiga mai bine, dar pe mama lui nu o convingea. Mai ales ca Hoseok era copilul acela stricat al familiei.
-Cine era? Intreaba Yoongi cu o voce micuță.
-Era mama, vrea să vină maine in vizita, sora mea se căsătorește saptamana viitoare si tine mortis să mă viziteze.
-Si chiar o să fi si maine la spital?
-Nu, maine nu plec nicăieri, dar trebuia să găsesc o scuza pentru a nu veni aici. Vreau sa fiu doar cu tine pentru următoarele zile, doar noi doi, o pătura pufoasa, dulciuri si niște filme de animație bune. Îi explică roscatul celui mic, in timp ca îl trage mai aproape.
Yoongi era mai mult decât fericit, își petrecea următoarele zile doar el si Hoseok, ce își putea dori mai mult? Ajungeau sa recupereze cele 5 zile pierdute. Se simțea ca un copil în dimineața de craciun, când vede ca primise ce își dorise. Era un suflet de copil în corpul unui adult.
Hoseok incepuse să zâmbească când îi văzu zambetul gumat al celui mic. Își dorea să îl sarute, dar în același timp își dorea să îl îmbrățișeze, dorea să îl lase liber, să nu îi răpească libertatea. Dar dacă ar stii Hoseok ca cu el, incepuse și libertatea lui Yoongi.
Încă nu își explica cum apăruse cutia lui Yoongi în acea zi în fața blocului sau, și nici cum de nu o văzuse înainte de a pleca, doar când se întorsese. Dar era fericit ce acum era în brațele lui. Încă nu îi venea să creadă cum o idee tampeasca, de a saruta un motan, a ajuns să îl facă să se simtă împlinit.
-Nu stiu ce mi-ai făcut, dar m-ai adus pe drumul cel bun. Șoptește Hoseok, în timp ce se uita în ochii albastri ai lui Yoongi, parca hipnotizat.
-Ce vrei sa spui?
-Ai apărut în fața mea când simțeam ca cedez, mi-ai umplut inima cu iubire si mi-ai colorat lumea gri, intr-un baby blue.
-De ce baby blue?
-Din cauza ochilor tăi, care sunt asa minunați, de un albastru deschis și intens. Își pune mâinile pe fața celui mic, făcându-l sa îi focuseze toata atentia asupra celui mare.
Yoongi își așează mâinile mici peste cele mare ale lui Hoseok, începând sa toarca la atingerile fine și ușoare.