Blue Side || YoonSeok

🐥

Aerul rece de afara, îi dădea o stare de liniște lui Hoseok. Afara era senin, nu era niciun nor pe cer, iar soarele strălucea mândru. Era o vreme atât de frumoasa afara. Deobicei, pe vremea asta, îl scotea pe Yoongi afara, în formă sa de motan, și stăteau pe o bancă în parc, la soare. Pentru ca Yoongi sa savureze razele de soare în toată splendoarea lor.
Dar Yoongi nu mai era, iar zilele însorite îl făceau pe Hoseok sa se simtă anxios, dar în același timp îi dădeau o stare de liniște. Inseong și Namjoon îl condusera pana afară, unde îi așteptau Seokjin, care venise cu mașina, pentru al duce pe Hoseok acasă.
Seokjin văzându-l pe Inseong care îi împingea scaunul cu rotile al lui Hoseok, și pe Namjoon care care îi tine geanta, se grăbi sa iasa pentru a-i ajuta pe cei trei.
-Hoseok. Doamne Hoseok.
Ce spuneam de ajutat? Scrise literalmente pe Hoseok, controlându-l peste tot, vrând sa vada dacă este bine. Avea cearcăne la ochi, iar obrajii îi erau în noante de roz. Se oprește cu mâinile pe umerii săi, uitându-se atent un ochii acestuia.
-Spune-mi te rog, ca nu este ceva grav. Seokjin îl lua în brațe pe Hoseok, abtinandu-se sa nu planga, ca deja a plâns prea mult.
-La mine nu este grav. O să stau cu ghipsul câteva săptămâni bune, și după o să umbra cu cârje aprope o lună. Dar în rest sunt bine.
-Yoongi. Yoongi e bine?
Hoseok își lasa capul în jos, simțindu-se vinovat. Iar Seokjin se uita la cei doi din spatele roscatului, care încercau să nu îl privească pe Seokjin. Privirea lui te făcea să ciripești tot. Ceva îi spunea că nu era bine.  Se îndreaptă spre Namjoon, prinzându-l de halat, și obligându-l să se uite la el.
-Spune-mi în momentul asta cum e Yoongi.
-Ei bine, Yoongi nu mai e. Regretul se putea citi foarte ușor din vocea lui.
-Ce vrei sa spui? A murit? Vocea lui Seokjin claca la fiecare ducând pe care îl rostea.
-Praf de stele. S-a transformat în praf de stele. A dispărut chiar din brațele lui Seonbeanim. Îl completa Inseong pe Namjoon.
-Dar cum e posibil? Praf de stele? V-ati gândit să glumițe cu mine? Nu poate fi adevărat. Un suspin îl făcuse pe Seokjin să își întoarcă capul spre sursa sunetului.
Văzându-l pe Hoseok cum începea să plângă, nu își putea stăpânii și el lacrimile, începând să plângă alături de cel roșcat.
Părea ceva ireal și scos din povesti. Să dispari din brațele cuiva, și să lasi în urma ta praf de stele? Era ceva ce numai în cărți puteau găsi, dar nu și în viața reală.
Seokjin și Inseong îl ajută pe Hoseok să urce în mașină, cât Namjoon îi punea geanta în portbagaj. Roscatul își dorea atât de tare să părăsească spitalul, fiind locul unde Yoongi dispăruse, dar totuși nu își dorea să se întoarcă acasă, pentru ca ar fi văzut ca Yoongi nu este nici acolo. Oriunde s-ar duce, îi amintește intr-un anumit fel de Yoongi.
Privea pe geam, strângând în mână zgarda lui Yoongi. Își aducea aminte de Yoongi, cum îi spunea să își facă și el o zgarda, să un lantisor, cu un pandantiv asortat, cu un soare. Își dorea foarte tare să facă asta împreună cu el, dar acum ca nu mai e, nu avea curajul să o să facă singur. Nici măcar nu apucase să îi spună ce simte, ca dispăruse în brațele lui.
-Hobi, dacă vrei, poti sta la noi până iti revi. Sau până o sa il găsesc pe Yoongi. Seokjin se uita în oglindă retrovizoare la Hoseok, care se uita absent pe geam.
-Mi-ar plăcea. Dacă m-as întoarce acasă și nu l-as găsi, ar fi la fel de rau. Multumesc Hyung.
-Orice pustiule, Seokjin încerca să găsească un subiect care să îl amuze pe Hoseok, dar nimic nu îi veni în minte, până când. Tu cumva i-ai spus lui Tae 'Dongsaeng'?
-Da, de ce?
-Stii ca nu îi place să îi spui așa. Și nici nu mi-a spus de ce. Imi amintesc când i-a spus Namjoon o dată așa, și s-o enervat atât de tare, încât mi-a distrus perna nouă de pe canapea.
-A rupt-o?
-L-a lovit pe Joonie până a scos toți fulgi din ea.
-De aceea nu mai era perna aia misto de pe canapea? A distrus-o Tae, doar pentru ca Namjoon l-a numit 'Dongsaeng'? Trebuia să văd și eu asta.
-Dar tie nu ti-a făcut nimic când l-ai numit așa?
-Doar mi-a spus ca nu îi place să îl numesc așa și m-a lăsat în pace, la acest subiect.
-Asta da noroc pe tine
Restul drumul au mai spus amintit și au mai glumit. Seokjin reușise să îi aducă puțin zambetul lui Hoseok înapoi, dar nu complet. Când râdea, sau când începea să zâmbească, Seokjin vedea ca acesta strângea zgarda. Și încerca din răsputeri să nu îl aducă pe Yoongi în discuție, dar dacă ar stii ca acasă, este cineva care abia așteaptă să îl revadă pe Yoongi, nu ar mai fi propus să te-a acolo.
Motanul Yoongi se odihni și acum în brațele lui Hoseok, dormind pe latura care era așezată pe picioarele acestuia.
Sufletul lui Yoongi își dorea ca înainte să dispară, să îl sărute pe Hoseok. Iar motanul Yoongi își dorea să îi devină înger păzitor. Iar motanul Yoongi fi primul care îi parasi corpul. De aceea Yoongi se pusese în fața lui Hoseok în momentul accidentului. Acționase spiritul motanului.
Iar sufletul lui Yoongi le dăduse speriatura vieții, medicilor. Intr-un moment acesta intrase în stop cardiac, și doar când intrase înapoi în corpul său, dupa ce își luase adio de la motanul Yoongi, chiar înainte ca medicii ca declare decesul, inima începu sa îi bată din nou.
Ajunși înapoi de unde au plecat, Seokjin coboară primul, pentru a scoate scaunul cu rotile din portbagaj, și al ajuta pe Hoseok să se așeze in el. Geanta i-o pusese in brate. Alt cumva nu avea cum, fiindcă nu avea patru brațe și nici nu era Hulk.
-Voi chiar l-a tu adoptat pe Jimin? Liniștea fusese sparta de Hoseok.
-Da. Este un dulce. Iar cum nici unul dintre noi nu poate avea copii, iar adoptia e la fel de grea, Jimin e ca acea reducere la tigăi când ai nevoie de ele. A venit la momentul potrivit. Va sunt recunoscător, tie și lui Yoongi, ca l-ati adus, și ca l-ati făcut să aibe încredere în noi.
-Tu îi fugareai cu tigaia când am intrat noi. Și bine ca atunci Tae m-a lăsat singur la spalat pisicile, și stătea și se juca cu Kookie. Încerca Hoseok să îl parada pe Taehyung la Seokjin, când intrase în casa.
Sunetul de lăbuțe se auzea pe holul gol și simplu, făcând să sune ca un ecou. Când sunetul devenea tot mai tare, în brațele lui Hoseok sari Jimin, în forma sa de pisica.
Brusc, Jimin începuse să sâsâie ceva ce doar el vedea. Derutandu-i pe cei doi. Seokjin nu știa ce avea Jimin, dar când vru sa pună mâna pe el, Hoseok îl opri, făcându-i semn sa se oprească. Își aseaza mâna pe Jimin, începând sa îl mangaie. Ii era dor de Yoongi, ii era dor sa îl tine în brațe noaptea, sa îl scarpine sub barbie si sa il audă cum toarce.
Cel mare îl ajută pe Hoseok sa se așeze pe canapea, punându-i piciorul pe un braț al canapelei. Fiind un coltar, doar îl răsuci puțin pe Hoseok, înainte de a-i ridica piciorul si de al așeza întins lângă el. Seokjin se duce în bucătărie pentru a prepara ceva de mâncare, lăsându-i pe cei doi în sufragerie.
Motanul Yoongi stătea lângă ei, uitându-se cum se jucau. Fața lui Hoseok, stătea lui de spirit, se simțea usor că nu era cea mai buna. Își dorea să fie în locul lui Jimin în acel moment. Își dorea să fie el cel mângâiat pe spate. Își dorea să fie lângă Hoseok acum, dar asta nu era posibil.
Dar de ce dispăruse Yoongi, de ce nu era acum cu ei, de ce sufletul lui Yoongi ii părăsise corpul? Dacă nici motanul Yoongi nu își putea da seama, si nu avea raspunsuri la propriile întrebări, ceva nu se lega. Îl urmărise atent pe Yoongi când se plimba prin spital. Era atent la orice persoană, il caută cu grijă pe Hoseok, nedorind să intre peste alt cineva în salon. Chiar dacă nu il puteai vedea, acțiunile sufletului ramaneau neschimbate.
-Uite aici, mănâncă Hobi, si a-i grijă să nu te arzi. Seokjin ii lasa o tava cu mâncare le masuta de cafea, înainte de a ieși pe teresa pentru al suna pe Namjoon.
-Multumesc mult Hyung. Ii mulțumi politicos înainte de a se apleca pentru a lua castron il de jjajjangmyeon.
-Cu mare drag pustiule.
Seokjin își lua telefonul si porni spre terasă, nu înainte de al mai verifica pe Hoseok încă odată. Îl putea supraveghea pe Hoseok și de afară, fiindcă între sufragerie și terasa, era doar un perete de sticlă. Seokjin decide să îl sune pe Namjoon prima dată, pentru a afla mai multe și dace echipa de căutări si-au început căutarea.
-Joonie-ya. Ce faci?
-Acum am terminat de discutat cu detectivii, și ma pregateam să te sun. Tu?
-Tocmai i-am facut lui Hobi să mănânce. E terminat săracu. Iar când am întrat, Jimin a început să sâsâie aerul.
-Nu cred ca sâsâia aerul. Tae și Inseong mi-au spus că e posibil ca spiritul motanului lui Yoongi să fie și acum cu Hoseok, iar Jimin poate l-a văzut. Și legat de caz. Deja au fost trimise echipe să îl caute, iar procesul cu suspectul accidentului va fi în câteva săptămâni, două sau trei.
-Namjoon-ah. Stii ca te iubesc.
-Și eu te iubesc Jin. Tu du-te și ai grija de Hobi, cât am eu grija de treburile de aici.
-Să ai grija și te tine.
Când se întorsese în sufragerie, Hoseok terminase de mancat, și încerca să se așeze în scaun, cu intenția de a duce tava în bucătărie. Dacă v-a sta la Seokjin și Namjoon o perioadă, măcar să nu facă dezastru, și să ii îngreuneze mai tare decat o făcea. Cu piciorul în gips, Hoseok nu putea face multe lucruri. Iar dacă ghipsul era unul mai mic, s-ar fi dus acasă. Dar acesta era mare, și pe toate lungimea piciorului. Mai avea și alte locuri unde se lovise din cauza impactului, cum ar fi mâna dreaptă, dar acestea era intr-un bandaj destul de simplu, fără al îngreuna prea tare.
-Hoseok! Nu te mișcă și stai locului. Iti cunosc intențiile, dar te rog, nu te forța.
-Nu vreau sa va îngreuneze mai mult decât o fac deja. Se aseaza înapoi pe canapea la îndemnul celui mare. Când o să scap de ghips, și o să ajung la cârje, atunci î să mă întorc acasă.
-Stii bine ca nu ne îngreunezi cu nimic. Mie unul imi place să stai cu noi. Seokjin luă tava și pleca cu ea spre bucătărie. Vrei sa iti mai aduc ceva?
-Un pahar cu apă dacă se poate.
-Vine imediat.
Seokjin se întoarse cu un un pahar, și o sticlă cu apă luată de la frigider. Ii toarnă lui Hoseok un pahar de apă și il înmânează. Acesta mulțumindu-i, bea tot paharul de apă, punându-l gol înapoi pe masa.
-Ma duc să își pregătesc camera pentru diseară, ma intorn imediat.
-Hyung nu tre-. Dar ce să ii mai spună Hoseok, Seokjin deja plecase.
Polițiști și echipele de cautare, îl căutau pe Yoongi, mai ceva ca pirații când caută comoara cea mare. Dispariția misterioasă a lui Yoongi, le pusese tuturor un semn de întrebare. Stire cu dispariția lui se răspândi mai repede decât se putea. Toate canalele de știri din Coreea dădeau dispariția lui Yoongi. Toate patrulele de căutare din Coreea erau prinse în acest caz. Dacă ar fi fugit, cel mic nu avea să fie departe. Nu știa orașul, nu știa ce se află în jurul său. De plecat din țară nici atât.
Undeva prin Gyeongsang-ul de Sud, în Anseong, un mic băiat se trezi pe malul mării. Se simțea ciudat. Îl doreau toate. Mai ales partea dreaptă a corpului, capul și spatele. Se ridică speriat de pe nisipul rece, începând să se caute prin buzunare. Dădu de un portofel. Nu era al lui. În portofel era o carte de identitate, pe care scria 'Jung Hoseok'(정호석).