Blue Side || YoonSeok

🦙

Zilele treceau iar Hoseok arata tot mai obosit, cearcănele de sub ochi erau foarte mari, fața îi era mai palidă iar răspunsurile lui erau monotone, iar yoongi era din ce in ce mai trist, fața îi era mereu plină de lacrimi, si slăbise exagerat de mult. Hoseok incepuse să sta iar cu noptile la spital, ajungand sa uite că cineva il asteapta acasa, si anume un mic motanel, care ajunge sa planga noapte de noapte din cauza lipsei celui mare. Yoongi este un ghem de dragalasenie, care are nevoie de iubire neconditionata, imbratisari si sa se simta in siguranta, iar aceste lucruri le primise in urma cu ceva timp, inainte ca Hoseok sa se intoarca la spital, unde ajunsese din nou sa stea cu noptile. Înainte de a ajunge în situația asta, ajungea acasă foarte târziu, dar măcar atunci avea timp să îi ofere momente perfecte micului motanel.
În multe momente il vedeai pe Yoongi verificandu-si telefonul, crezand ca Hoseok i-a lasat un mesaj sau vreun aprl, dar nimic. Bara de notificari era goala. Ceva ce uraste si mai tare Yoongi in perioada aceasta, este ca venise sezonul ploilor, iar aproape in fiecarea nopate, se auzeau foarte clar loviturile picaturilor de ploaie care se lovesc de geam, tunetele, tranetele. Iar Yoongi din cauza socului, si lipsa lui Hoseok, ajunge sa stea ghemuit in mijlocul patului, plangand silențios. In forma de pisica nu se putea tarnsforma, minstea lui era deconectata de la realitate ca sa poata procesa ce se intampla in jurul lui sa ca poae gandi limpede si sa se poata transforma in pisica. Transformându-se în forma sa animalica, îl putea ajuta puțin sa treacă peste ce era în jurul sau. In primele zile in care Hoseok nu mai venise acasa, crezuse ca poate avea pe alt cineva, ca poate s-a sarurat sa stea dupa curul unui hybrid. Iar intr-o zi avea de gand sa plece pana la spital ca sa isi confirma singur ca Hoseok nu are pe altcineva. Transformat in forma sa animalica, si pregatit sa sara pe geam, atunci auzi un ciocanit in usa. Se oprise pe pervaz, nefăcând nicio alta miscare, parca speriat de ceea ce putea fi dupa acea usa. Pe usa intrara namjoon alaturi de seokjin, care avea niste pungi in mana.
—Yoongi? Esti acasa? intreaba seokjin in timp ce pasea spre bucatarie.
—Meow, atat putea sa scoata Yoongi pe gura in acel moment, fiind inca in forma sa animalica.
—Uita-te a el, micul nostru ghem de blana, Namjoon se apropie de el, ridicandu-l in brate, cei cu tine puiule? unde incercai sa pleci? intreaba privind geamul deschis, din fata caruia il luase pe Yoongi.
Yoongi era usor de recunoscut. Daca era altcineva, de exemplu, parintii lui hoseok, ar fi spus ca este o pisica de cartier care intrase pe geamul lasat deschis de fiul lor incopetent. Dar al nostru yoongi, are o zgarda turcoaz, de care atarna un pandantiv cu o luna frumos colorata, in locul unui clopotel clasic, dar totuși  blanita sa neagra si ucioasa in lumina razelor soarelui, nu iti dadea niciun gand ca ar fi vreo pisica vagaboanta, pentru ca parea prea curata pentru asa ceva.
—Hoseok ne-a trimis sa iti aducem ceva de mancare, pentru ca el este prea ocupat, sezonul asta nu este ce mai pun pentru noi, si saracul abia mai face fata, noi incercam sa il ajutam cum putem, dar degeaba, fiindca ajunge sa tipe la noi cum ca se descurca. incepe Seokjin sa ii explice lui Yoongi de ce stapanul sau nu este in momentul acela langa el, in timp ce il scarpina pe barbie.
Incepuse sa toarca cand mana lui seokjin intrase in contact cu planita lui, si mai ales cand simti un miros foarte imbietor de macare calda. Chiar daca mancarea lui Seokjin era buna, nu, era extrem de buna, tot prefera macarea lui Hoseok. il prefera pe Hoseok in moemtul acel, sa fie cu el,sa il alinte, sa ii spuna vorbe dulci si sa ii ofere imbratisari cat era ziua de lunga.
Cand un trasnet se auzi foarte puternic, Yoongi scoase un tipat scurt si ascutit, inima ii batea atat de tare, fata ii era invadata de lacrimi, iar mai multe lacrimi ii amnintau ochii constant, palmele cu care tinea strans patura ii erau transpirate, capul il durea, iar picioarele ii erau din ce in ce mai reci. iar asta este destul de îngrijorător avand in vedere ca Yoongi poartea mereu pantaloni scurti si chiar daca vredeam de afara temperaturile erau pe minus, acesta tot avea picioarele calde. In partea cealalta de oras, in spitalul unde lucra Hoseok, era o zarva totala, pacienti peste pacienti, politisti, strigate, urlte, pesoane care palgea in hohote, medici care urlau unii la altii, asistente care strigau dupa doctori. Hoseok simtea ca nu mai faca față. Simtea ca cedeaza psihic, dar si fizic. dar da orice ca acum sa fie langa motanul sau, in pat, inveliti pana in gat, uitandu-se la desene animate pana tarziu, mai ales ca afara era furtuna, si știa foarte bine ca puiului sau îi era frica de furtuni. Iar cum nu mai era iciun medic disponibil, Hoseok era obligat sa ramana la munca pentru a cincea zi consecutiv. stia ca acasa este cineva ce il asteapta cu bratele deschise si pregatite pentru afectiune, dar amandoi sufereau in prezent.
Cand a fost sunat de la spital sa vina de urgenta, nu credea ca va ajunge din nou in ipostaza de a dormi din nou in birou, pe canapeaua din birou sau cu capul pe biroul de lemn masiv. Iar fi placut extrem de mult sa fie cum in patul sau de acasa, dar slujba nu il lasa în acel moment. Iar cel mai rau era gandul cum ca Yoongi poate ajunsese sa creada ca il inseala, doar pentru ca nu a mai dat pe acasa de câteva zile, chiar daca i-a trimis pe Seokjin si Namjoon cu mancare si sa ii expice situatia, orice este posibil, avand in vedere ca Yoongi nu crede pana nu vede. Ce nu știa Hoseok, și nici soții kim, era ca Yoongi nici nu se atinsese de mâncare din acea zi.
Dar privind partea buna, nu mai era nicio urma de Kangdae prin jur, iar dupa spusele lui Seokjin, nu il mai deranjasera nici pe Yoongi, iar asta era destul de bine momentan. dar pe langa Kangdae, mai aveau o problema, pe care spera Hoseok, sa nu se trezeasca u ei la usa. Și parca s-au gassit, Hoseok nu mai are nicio legatur cu parintii sai, iar Yoongi nu stia nimic de parintii lui de ani buni. Dar nu asta ii partea importanta acum, pentru ca sunt chestii mult mai greu de digerat.
Hoseok isi aseza mainile pe birou pentru ai tine drept perna, iar cand capul ii era asezat pe ele, simtii cum corpul ii cedeaza, ploapele i se inchid ușor, picand prada sommnului. Daca stia ca acele clipe in care adormi puteau fi si ultimele clip ale muttor persoane, ar fi ales sa mearga sa isi mai cumpere o cafea, pentru a mai ramane treaz macar inca o zi. Dar nici el nu mai putea, era în tură de prea mult timp. Spatele il durea extrem de tare, capul de asemenea. Telefonul ii era mort si fara baterie, ne mai avand cum sa ii trimita un mesaj lui Yoongi cum ca ar fi bine si ca ar ajunge in curad acasa. Stia foar bine ca hybridului ii era groaza de furtuni si nimen nu era acasa cu el, iar daca patea ceva, nu avea sa si-o ierte niciodata, pentru neglijenta de care da dovada.
Intr-un final, Yoongi adormi cu greu, ghemuit, cu picioarele stranse la piept si cu lacrimi uscate pe fata. Caldura camerei devenea din ce in ce mai scazuta, asta facandu-l pe hybrid sa se ghemuiasca si mai tare, dar unde va ajunge cu asta? cam nicaieri. A promis ca ii va asculta cuvintele lui Seokjin cu privire in a parasi casa singur, mai les cand vine vorba de a mrge la spital dupa Hoseok. spitalul unde lucra Hoseok nu era cel mai docil, daca ii pot spune asa, avand si o sectie de boli mintale, iar asta se gaseste langa biroului medicului, si niciodata nu stii cand vre un nebun se trezeste sa iasa pe coridor si sa deranjeze si celalalte persoane sau pe ceilalți pacienți.
Bataile in usa biroului devenea tot mai insistente, dar nu erau auzite de doctorul care dorma cu capul pe biou, din cauza oboseli caruia ii picase in plasa. Iar la usa biroului se afla Seokjin care era nervos și supărat din calea afara. Din cauza ca o operatie nu decursese deloc bine, pentru ca supriosul sau ii daduse pe cineva care nu stia face diferenta de ustentilele medicale, si asa ajunsese sa priveasa panicat si lipsit de vlaga, cadavrul care statea in fata lui, si care murisera cu cateva secunde inainte fara sa isi dea seama. Dar avand martori pe asistentele care lucreu mereu cu el, nu avusese probleme cu superiorul sau. Chiar si asa, durerea de privi acel cadavru care murise in minile lui, durea extrem de tare mi ales cand stii ca esti responsabil de asa ceva, mai mult sau mai putin.
—Hoseok, stiu ca esti acolo, deschide usa asta nenorocita sau o sparg, dar nimic, cel srigat dormea prea profund ca sa se trezeasca din cateva ciocanituri si urlete. Fie, daca tu vrei sparg usa iar in secunda urmatoare, ursa biroului lui Hoseik era tarntita de perete. Oh, dormi. Aici nu e loc de dormit omule, sunt vieti care se bazeaza pe noi, Seokjin nici nu mai știa de ce ajunsese să se crizeze, dar o facea. Posibil fiindcă îl vedea pe Hoseok care dormea și el nu putea face asta.
—Stau aici de cinci zile, crezi ca nu stiu? Vreau si eu acasa,înapoi la Yoongi, dar nu se poate, cand vreau sa parasesc spitalul, in secunda urmatoare is chemat inapoi. Chiar si in concediu era la fel. Imi vine sa renunt la tot si sa plec de aici. murmura acesta cand Seokjin incepuse sa tipe la el.
—Hose-
—Nu Jin, chiar cedez psihic.
—Atunci hai sa cedam impruna. Nu mai suport s stau in spitalul asta plin de nenorociti. Se citea foarte usor durerea si regretul pe fata lui Seokjin.
—Ce s-a intamplat prietene? Îl întreabă calm, făcându-i semn să se așeze pe canapeaua din birou.
—Superiorul mi-a dat ca asistent pe nu stiu cine de la universitatea de medicina, si acum am ajuns sa stau si sa vad cum cineva moare in mainile mele. Doar pentru tampitul ala de student nu a stiut sa imi dea penseta cand i-am cerut-o si nu stia sa faca diferente dintre unelte dupa nume. 
Parca asa se simtea si hoseok, numai ca roscatul simte ca este complet vina sa, fiind constiet de toate, si tot facea greseli, fie ca se grabea sau nu, tot claca, si facea aceeasi greseala. Iar pacientul sau era chiar micul său motan. Parca si acum isi aminteste cand prinsese incredere in el si peste cateva zile ii rasturna laptele cand incerca sa isi puna un castron cu cereale cu lapte. Au râs foarte multe în ziua aia, se distrasera foarte bine.
Ii era dor de motanul sau si ar da tot sa fie acum langa el, cat era furtuna, pentru al calma, si aii oferi confortul necesar, dar nu, el este blocat intr-un spital, fiind obligat sa munceasca ore in plus, si totusi, ne avand posibilitatea de a pleca din acel spital sau birou.
—Aish, scuze Hobi, trebuie sa plec, o sa intru in curand in alta operatie, iar daca mi-l dau pe studentul ala, o sa mor eu mai repede decat pacientul, doamne fereste.
Dupa plecarea lui Seokjin, Hoseok incepuse sa isi faca curat prin birou, pentru ca dupa urma pacientilor era un haos dezastruos. Inca se gandea daca sa isi schimbe profesia sau ceva, putea sa e faca profesor universitar, sau chiar sa isi deschida un cabinet propriu de psihologie. Orice numai sa fie aproape de motanul sau. Motanul sau era prioritatea numarul unu, si nu intelege cum a rusit sa puna spitalul si vietile oamenilor din nou pe locul unul la prioritati. Inceuse sa isi caute telefonul, sperand macar sa mai aibe catusi de puina baterie, pentru ai scrie lui Yoongi, fiindca nu stia sigur daca are un incarcator in birou. Pentru ca de cand a apurat Yoongi, mai trecea si pe acsa zilnic, si asta nu il obliga sa stea cu un incarcator dupa el.
Cand razele mici de lumina intrau prin geamul cu craperiile trase, si zorii zilei se faceau vizibili, il faceau pe micul motan sa strambe din nas, si sa se intoarca spre partea cealalta, sperand ca Hoseok sa se fi intors pe in miezul noptii inapoi acasa, si sa il i-a in brate ca in fiecre dimineata. Dar se pare ca dorinta celui mic nu se adevari. Tot singur era in acel pat, invelit pana in gat cu patura cea caduroasa, ascunzandu-se de frigul camerei. Il era intr-un fel frica sa coboare din pat pentru a merge sa aprinda centrala, ar sa mai spunem ca nu stia cum sa o faca. Asa ca prefera sa indure, decat sa faca ceva ce l-ar putea supara pe Hoseok.
Obisnuit ca lumina destul de slaba din camra, Yoongi se intinse spre noptiera de langa pat, pentru a-si lua telefonul. Daca Hoseok nu avea de gand nici sa ii scrie, atunci acesta il va sunat de monul in cazua, sau nu va face asta. Daca este intr-o sedinta importanta, sau are un pacient, sau mai rau este ontr-o operatie- sau chiar are pe alt cineva?
multe ganduri ii trecu' prin minte lui Yoongi, deconectandu-l de la realitate, din nou. Asta facandu-l sa nu auda usa de la intrare. Cu greu si cu multe rugaminti la adresa superiorului sau, Hoseok reusi sa plece din acel spital, pentru ca destui pacienti, cat si doctori, stiau ca hoseok lucra deja de cinci zile fara sa plece din acel spital. Iar daca nu era Seokjin in tot acest timp, Hoseok era de mult numai carne si os. Incerca din toate puterile sa se descalte in liniste, pentru ca posibil ca motanul sau sa doarma la ora asta atat de deveme. Si el ar dormi daca ar vedea ceasul ora sase dimineata.
Cu grija se deplasa foarte incet spre dormitoul sau si al lui Yoongi, isi dorea atat de tare sa il imbraciseze pe acel mic motan. Namjoon si Seokjin ii povestisera lui Hoseok cum il gasisera pe Yoongi in acea zi, cât pe ce sa mearga dupa el, si in forma sa de pisica, chiar daca era riscand, Yoongi si-l asuma. Dar ramase destul de suprins gasindu-si puiutul cu telefonul in mana si uitandu-se in gol. Nedorind sa il deranjeze, se apropie de pat si se aseaza cu grija langa micul hybrid, inconjurandu-i micuta talie cu bratele sale si cu putina putere pe care o mai avea.
-Imi pare nespus de rau ca nu am venit acasa, mai ales aseara, imi pare atat de rau. Poti sa imi reprosezi orice, poti să ma lovesti, poti sa nu ma crezi, dar vreau sa stii ca imi era atat de dor de tine. Il trage mai aproape pe Yoongi de el, lasandu-i un sarut scurt pe ceafa acestuia.
—Chiar te-ai intros. Nu m-ai lasat singur. Yoongi se intoarce spre rosca si isi infasura mainile in jurul gatului acestuia, chiar daca mirosea a pastile si a spital in general, nu il mai interesa, era il al acum si asta conteaza.
—Niciodata sa nu te mai gandesti ca te voi lasa singur, este special pentru pine Yoongi, nu as avea puterea de a te lasa singur niciodata in viata asta. M-ai inteles?
—Da, ii raspunse simplu, inainte de al strange in brate inca o data.