ABOUT US

Capitolul 1

                                 PARTEA 1

Beep...beep...beep...beep....

Imi intind bratul spre telefon si opresc alarma fără sa deschid ochii. De obicei nu am probleme cu trezitul dimineața, dar astăzi  sunt epuizata. În ultima vreme am avut coșmaruri în fiecare noapte, iar noaptea trecuta nu a fost o excepție. Aceleași imagini se repeta din nou și din nou, iar eu nu sunt în stare să le opresc.

- Emmmmmaaaa! Se aude vocea tatălui meu de jos. Nu am timp toată ziua. Trezește-te odată!

Il urăsc! Pur și simplu îl urăsc. E atat de cicălitor și mama nu e aici ca să îmi sară în ajutor.

- Imediat! Strig și eu la el, ascuzandu-mi fata în perna și pufnind exasperata.

Intru în baie și ma privesc in oglinda. Parul care în mod normal e drept, îmi sta acum în toate părțile iar sub ochi si-au făcut deja apariția niște cearcăne. Imi dau o șuviță castanie dupa ureche și ma studiez mai îndeaproape. Cum s-a ajuns aici? La cei optsprezece ani ai mei sa ma simt atât de pierduta? Ar trebui sa ma simt mai vie ca niciodată, dar dimpotrivă, eu simt ca inima mi-a murit mai devreme decât trebuia. În fiecare zi pozez în fata cu viata perfecta dar pe dinăuntru sunt atat de distrusa încât nu cred ca  vreodată ma voi putea vindeca. Ma spal pe fata și aplic un strat generos de machiaj, mai ales în zona cearcănelor, după care imi perii parul.

Zece minute mai târziu, intru în dresing. Stau în fata șifonierului, nestiind ce sa pun pe mine.  Sincera sa fiu nici din casa nu am chef sa ies , darămite sa ma îmbrac. Ma gândesc trista ca nu am cum sa fac asta pentru ca sunt ultimele săptămâni înainte de examenele finale și prezenta noastră la cursuri este obligatorie. În curând voi absolvi liceul.

- Eeee-maaa!
- Tată, vin imediat, strig din nou la el si trag din dulap primele haine care îmi vin la mana.

Cobor scările și Doamna Ollie îmi spune ca tata ma așteaptă în mașină. Ies din casa și intr-un final ma asez pe locul din dreapta. Nu apuc sa îmi trag  sufletul ca tatăl meu începe sa îmi tina predici despre faptul ca s-a saturat sa stea după mine în fiecare dimineață. Închid ochii și îmi sprijin capul pe tetiera  scaunului. Peste doua luni nu va mai trebui sa îl suport, voi fi plecata la universitate și în nici un caz nu îl voi suna prea des. Un zâmbet își face apariția, atunci când ma gândesc la facultate. Sora mea Laura este la Universitatea din New York iar eu am de gând sa o urmez. Ea studiază managementul afacerilor pentru ca vrea sa preia afacerile familiei, dar eu nu ma vad studiind altceva în afara de psihologie. Chiar dacă nu prea sunt de acord, părinții mei imi respecta decizia.

Cincisprezece minute mai târziu Anne ma așteaptă în fata la Starbucks.

- Hey!  spune ea zâmbitoare.

- Neața! Ii răspund și ii întorc zâmbetul.

- Frapucino decofeinizat! Îmi întinde paharul și îmi face cu ochiul. Hey! Nici azi-noapte nu ai dormit?

- E chiar atat de evident? Ma incrunt la ea și ii mulțumesc pentru cafea. Ma cunoaște atat de bine încât nici nu mai e nevoie sa ii spun ceva.

- Nu chiar! arati forte bine ca intotdeuna, dar eu imi dau seama când nu ești în regula.

Oftez și pornim spre liceu.

- Sper sa se oprească la un moment dat. Terapeuta a zis ca  dacă nu ma detașez, vor mai continua. Încerc Anne, dar deocamdată atat pot. Nu știu, sper  sa reușesc la un moment dat.

- Vei reuși, sunt sigura. Ești cea mai puternica ființă pe care am intalnit-o. Da-ti timp!

Ma strânge de mana iar eu ii zambesc sincer. Anne e cea mai buna prietena a mea și nu îmi imaginez viata fără ea. M-a văzut în multe ipostaze, a ras și a plâns alături de mine și dacă vreodată am luat decizii greșite, ea le-a respectat și a fost acolo lângă mine ca sa ma sprijine, fără sa pună prea multe întrebari.