ABOUT US

Capitolul 41

Alex a plecat cu vreo doua ore în urma, iar acum e rândul nostru sa ieșim din casa. Trebuie sa ii îmbrac pe copii cu tricourile lăsate de angajații lui și sa ne punem cu toții legitimațiile de acces. Șoferul deja a sosit și ne însoțește la mașină. Copiii zambesc într-una si exclama de bucurie când imbraca tricourile cu numărul 8 pe spate și cu numele lui Alex imprimate pe ele.

Intram în mașină, iar Aris țopăie incontinuu pe scaun, vibrand de energie. Zambesc când vad atenția la detalii: invitații personalizate, tricouri, șepci, legitimații...toate pentru copiii mei. Alex i-a făcut sa se simtă importanți.. speciali...fără macar sa știe, cât de important este și el în viata lor. Iar pentru asta ii sunt extrem de recunoscătoare.

Ajungem la teren, iar mașina noastră traversează parcarea și trece printr-un tunel special destinat jucătorilor. Se oprește în fata unor uși pe care scrie tribuna Vip, iar un domn bine făcut ne deschide portiera. Ne cere sa coboram și sa îl urmam pana la tribuna oficiala. După doar câteva momente ajungem la locurile noastre.

Arena de mari dimensiuni ma face sa ma simt mica. În schimb, copiii exclama cuvinte de uimire la tot pasul. Aris cel puțin, este în culmea fericirii.

Ma cuprind fiori pe spate și stiu ca e aici. Trebuie doar sa întorc capul și sa îl vad. Copiii exclama numele lui și il saluta entuziasmati. Îmi cobor privirea spre Aris. Zâmbetul lui larg îmi provoacă un nod în gat.

- Salutare copii, îmi pare bine ca ati venit! Sunteți pregătiți pentru un meci plin de suspans? Sper ca țineți cu echipa mea, se preface Alex supărat, după care izbucnește în râs, când amândoi copii striga în cor „Daaa”.

Eu trag adânc aer în piept ca să nu încep sa plâng. Îl privesc. Alex sta pe vine și rade din suflet alături de copiii mei...ai noștri de fapt. Atat de mult timp mi-am imaginat scena asta, încât acum pare ireala. Inima mi se strânge..

Mintea mi se golește de orice gând când se ridica și ma privește. Pe chipul lui își face apariția un zâmbet leneș...acel zâmbet căruia nu i-am putut rezista niciodată.

-  Buna Emma, spune el, dar parca ar vrea sa îmi zică mai multe.

-  Buna, ii răspund prea emoționată ca să mai adaug ceva.

Parca nu l-am  văzut de zile întregi, când de fapt ne-am despărțit acum doua ore. Este îmbrăcat intr-un echipament albastru închis, care ii scoate în evidenta atât picioarele cât și bratele mult prea bine lucrate. Ciufulit și cu fata acoperita de o barba de o zi, emana masculinitate prin toți porii. Primul lucru care îmi trece prin minte, este noaptea trecuta. Și simt ca roșesc instant.

Îmi frământ mâinile, încercând sa găsesc ceva de spus, dar nu-mi vine nimic in minte...continuam sa ne privim ca și cum am fi singurele persoane din încăpere, pana când intervine Aris.

- Abia aștept sa te vad jucând, Alex, topăie el de colo-n-colo. Mami, fa-ne o poza.

Dau din cap ca da și în sfârșit scot afara aerul din piept. Fac precum ma instruiește Aris, iar la final, cineva din staff-ul lui vine și ne face mai multe poze de grup.

- Iti mulțumesc, reusesc sa ii spun intr-un sfârșit.

- Pentru ce? Zâmbește și ridica o sprânceană spre mine.

- Pentru tot.  Pentru faptul ca ne aflam aici si pentru cate ai pregătit. Toate lucrurile din mașină si acasă.  Înseamnă mult pentru noi. Totul e atat de grandios...de real. Nu vrei sa știi de când Aris își dorește sa te vadă jucând....cu mult timp înainte ca noi sa ne reîntâlnim. Pentru el este un vis devenit realitate. Iar pentru asta nu am cuvinte sa îți mulțumesc.

Întinde mana și îmi șterge lacrima pe care nici nu am simțit ca o am pe obraz. Da din umeri, îmi stange cealaltă mana și zâmbește timid.

- Ma bucur ca sunteți aici.

- Și eu, mimez din buze.

- Walks....striga cineva de dincolo de usa. Intr-un minut, încălzirea.

- Trebuie sa plec, spune în timp ce privește spre usa.

Incuviintez din cap iar el îmi arunca acel zâmbet strengaresc, în timp ce se îndreaptă spre vestiare.

****

În mai puțin de un minut, din difuzoare se aude o muzica asurzitoare, iar tribunele o iau razna. Băieții ies la încălzire. Si il vad... e  concentrat, se simte perfect în largul sau. Nu e greu de observat cât de mult respecta acest sport. Mulțimea ii aclama numele...din ce în ce mai tare. Iar eu ma uit la copiii mei....si vad cum ochii lui Aris ii sclipesc de fericire. Striga și el din toate puterile, numele lui Alex. În acel moment o fata care poarta un ecuson pe care scrie STAFF,  se apropie de noi și  îmi spune:

- Domnul Walker v-a cerut permisiunea de a-l lasa pe băiețelul dvs sa îl însoțească în teren pentru începerea meciului.

Aris care aude și el conversația, se întoarce spre mine cu ochii mari, zambind cu gura pana la urechi.

- Va fi în siguranță alături de noi, ma asigura tânăra.

- Du-te Aris, eu rămân cu sora ta aici, incuviintez repede.. 

Se ridica numaidecât  și aproape o ia la goana lasand-o pe fata mult în spatele lui.

Nu după mult timp, antrenamentul ia sfârșit și ambele echipe se îndreaptă spre vestiare.
Primesc o fotografie de la Alex. El și Aris, îmbrăcați identic, pregătiți sa intre pe teren. Nu apuc sa îmi ridic privirea, ca mulțimea exclama din nou intrarea echipelor. Numele lui Alex se aude din nou asurzitor, iar Mia nerăbdătoare îmi face semne.

- Uite-i mami, tipa ea.

Manuta mica a lui Aris este ținută de mana lui Alex. Se uita unul la altul și își zambesc. Reușesc sa le fac o fotografie chiar în acel moment. Echipele se aliniază și încep sa   intoneze imnurile. Aris este sigur pe el si pare ca știe ce face, chiar dacă nu a mai asistat niciodată la asa ceva. Alex nu il scapa din ochi nici o clipa, mana lui odihnindu-se acum  pe umărul băiețelului meu.

Simt o impunsatura in inima, iar lacrimile îmi inunda fața. Băieții mei, tatal si fiul ...doar ei doi, impreuna...cat de mult mi-as dori ca momentele acestea sa rămână asa pentru totdeauna, sa nu mai existe nici secrete și nici cuvinte nespuse.

Copiii se retrag iar meciul începe imediat. Îmi șterg lacrimile, o iau pe Mia și pornesc în întâmpinarea lui Aris. Are pe chip un zâmbet larg.

- Woooowww, a fost nemaipomenit! Haideți, nu vreau sa pierd nimic din meci, se grăbește el sa spună.

Incep sa rad și pornim înapoi la locurile noastre. Pe tot parcursul meciului amandoi sunt extrem de atenti, trăind fiecare moment cu intensitate. Echipa lui Alex se descurca de minune, iar el este în forma maxima. Doua goluri din partea lui nu se lasă mult așteptate, iar după fiecare gol, se îndreaptă catre noi și schițează o inimioara cu degetele. Meciul se încheie cu scor final 2-0, singurele goluri fiind date de Alex.

Echipele se îndreaptă spre vestiare, iar în drum, Alex își scoate tricoul și îl da unui copil cu probleme. Expresia de pe față copilului este de neprețuit....uimire si recunostinta, toate adunate intr-un amalgam de lacrimi. Si atunci îmi dau seama ca asa este felul lui de fi: mereu atat de bun cu cei din jurul lui fără a cere nimic la schimb. Și din nou, ma umplu de iubire și de compasiune fața de el,  bărbatul care mi-a întors lumea pe dos pentru totdeauna.

- Mami, mami, hai sa mergem la Alex, ma trage frenetic Aris de mana.

- Nu putem mami, nu avem acces la vestiarul lui, încerc eu sa îl calmez.

Și chiar în acel moment, domnul bine făcut, care ne-a întâmpinat când am ajuns, ne anunta ca trebuie sa mergem cât mai repede  la mașină, pentru a evita presa și alți paparazzi.