Alex este inca in camera lui Aris. Eu am terminat demult cu Mia. Nesigura pe mine, scot din șifonier cutia care trebuie sa ajungă la Alex. Este pregătită de câțiva ani, așteaptă doar sa fie deschisa de cine trebuie. Ma gândesc la reacția lui. Oare se va schimba ceva între noi? Vom mai forma un cuplu? Sau va da bir cu fugiții când va afla?
Alex intra în camera și închide usa in urma lui.
Jur ca inima imi bate de doua ori mai tare decât în mod normal și, cu toate ca ma forțez sa raman calma, neliniștea cred ca mi se citește din cap pana în picioare. Simt ca începe sa ma doară capul.
Se apropie și îmi da un sărut pe frunte.
- Dumnezeule, ce dor mi-a fost de tine, spune el și ma strânge tare în brate.
Se retrage și ma saruta pe nas.
- Spune-mi la ce te gândești Emm. Te vad abătuta.
Trebuie sa reușesc sa îmi controlez emoțiile, pentru ca altfel își va da seama.
- Nimic, șoptesc și îmi pun capul pe pieptul sau, în timp ce îl strang și eu în brate. Ma doare putin capul, probabil s-a acumulat oboseala.
Ma mângâie pe spate cu o tandrețe care aproape îmi provoacă lacrimi. Ridic privirea spre el.
- Te iubesc, ii spun cu buzele tremurând.
Se apleacă și își trece buzele ușor peste ale mele. Îl indemn cu limba sa ma sărute mai adânc. Mi-e teama sa vorbesc. Mi-e teama ca dacă deschid gura, voi strica totul. Asa ca las sarutul sa vorbească în locul meu.
El ma simte. Simte ca ceva nu e în regula, pentru ca ma trage în brate si ma saruta asa cum doar el este capabil sa o faca. Își adâncește fata în umărul meu si ma imbratiseaza strans. Ii aud inima bătând lângă a mea. Stam asa o vreme.
- Spune-mi ceva, ma roagă el. Ce te supăra?
Din ochi îmi cad lacrimi. Știu ca nu mai poate sta mult, mi-a zis de când a ajuns ca mâine are meci important și ca trebuie sa se odihnească. Asa ca ma desprind de el și iau cutia de lemn de pe comoda. I-o inmanez.
- Asta îți aparține, ii spun cu vocea sugrumata de lacrimi. Deschide-o cand ajungi acasa. Promite-mi ca te vei gândi și ca vei încerca să înțelegi.
Privește cutia confuz.
- Ce este aici Emma? Vocea lui suna amenințătoare.
Ridic din umeri.
- Sper doar sa nu ma judeci prea tare.
- Nu înțeleg nimic!
- Vei înțelege in curând.
Îl mai sărut o data apăsat pe buze și îl indemn sa plece.
*****
Alex povesteste:
Ma uit la cutia din mana mea și nu stiu dacă sa o deschid sau nu. Cuvintele Emmei îmi răsună în minte: „ Sper doar sa nu ma judeci prea tare”. Ma inspaimanta ce as putea găsi inauntru. Poate asa ma anunta ea ca vrea sa ne despărțim.....sau poate a apărut soțul ei....stai, mi-a zis ca nu are soț....ma rog, tatal copiilor ei.
Încă nu am ajuns acasă, sunt în avion, dar decid ca nu mai am răbdare și ridic capacul.
Înăuntru găsesc doua brățări mici de bebelusi pe care scrie Aris W și Mia W, câte o plăcuță cu data nașterii fiecăruia și multe poze cu ei bebeluși și nu numai. Zambesc și ma simt ușurat ca nu e ce ma așteptam eu sa fie.
Trec peste fiecare poza, iar la final găsesc o scrisoare. Pe plic scrie: „Pentru Alex, 22.12.2020”
Ma incrunt. Este scrisa acum doi ani si nu inteleg legatura dintre mine si toate lucrurile din aceasta cutie. Aleg sa nu ma gândesc prea mult și deschid plicul.
„ Alex...
A trecut ceva vreme de când noi nu ne-am mai văzut și nici nu stiu dacă o sa ne mai vedem vreodată.
Nu știu nimic despre viata ta, doar ce vad prin presa, dar recunosc ca m-am gândit de multe ori ca as vrea sa ne mai vedem măcar o singura data.
Știu ca între noi nu va mai fi niciodată nimic și nu te speria, nu de asta am ales sa îți scriu...nu caut nici un fel de atenție sau alte lucruri materiale.
Tu poate acum ti-ai refăcut viata și îmi cer scuze fata de o eventuala partenera de viata, dar consider ca a sosit momentul sa afli un adevăr.
Știi și tu ca relația noastră nu s-a terminat foarte frumos... eu... te-am iubit nespus....mai mult decât aerul pe care îl respiram..... iar tu...ai aruncat o raza de soare asupra vietii mele de atunci. M-ai scos din intuneric si m-ai facut femeie. Dar....nu ai fost in întregime al meu, iar asta m-a distrus...ne-a distrus defapt. Ma rog, ce-a fost a fost, poate nu eram suflete pereche, sau cine știe...asa ne-a fost sortit.
Tot ce vreau eu ca tu sa știi este ca, în urma acestei iubiri pentru care eu as fi facut totul...sau poate chiar mai mult, au rezultat Mia și Aris...copiii tai...ai nostri...pe care eu ii iubesc mai mult decat as putea vreodată descrie in cuvinte. As vrea sa îți spun multe despre ei, dar nici nu știu cat de mult te interesează...."
Poftim????? Ce mama naibii! Ma mai uit odată la titlu. „Pentru Alex” . Și încă o data la poze: prima este cu doi bebeluși care stau în pătuțurile lor, cu câte o bratara la mana, cele din cutie chiar, probabil ca să nu fie confundați. In mod sigur este din ziua în care s-au născut, pentru ca nu au trăsăturile feței prea bine definite.
Urmează alte fotografii cu ei, in diverse ipostaze, locuri, anotimpuri, de-a lungul timpului si in ani diferiti. Una cu ei la baita, alta la mare, alta în zăpadă, alta la masă, murdari pe toată fața, alta in parc si la gradinita iar alta de Crăciun, alături de care apare și Emma. Pe verso scrie: „ Astăzi a fost o zi nefericita. Au întrebat pentru prima data de tatăl lor, iar eu nu am știut ce sa le zic. Am plâns...pentru ca nu ești aici si pentru ca ei ar trebui sa aibă tată! Sunt furioasa pentru ca trebuie sa sufere astfel!”
Brusc, se face liniște...am doi copii și eu habar nu aveam. Ma mai uit încă o data la poze. Și constat ca eu nu am trait nici un moment de acolo, alaturi de ei....ca s-au scurs sase ani din viata lor și ca eu abia ii cunosc. Cum a putut sa îmi facă asta? Cu ce drept? Iau din nou scrisoarea în mână.
„Încerc sa îmi imaginez reacția ta....sau poate uimirea ta. Esti fericit? Furios? Oricum ai fi sau orice ai simți în legătură cu asta, sa știi ca eu nu te presez în nici un fel. Dacă tu îți vei dori sa ii cunosti, ești liber sa o faci. Iar dacă nu....nu este nici o problema. Noi ne vom trai viata la fel ca pana acum.
De altfel, eu mi-as dori sa vrei sa ii cunoști...de asta îți și scriu acum, în perioada sărbătorilor. Pentru ca, pentru ei, nu este o sărbătoare completa....li se citește în ochi ca își doresc ca tatăl lor sa fie lângă ei...
Sper din tot sufletul sa te gândești și sa reconsideri tot ce ti-am povestit. Noi ne-am stabilit în Franța, iar dacă vei dori sa ne cauți vreodată, adresa noastră este.....”
Nici nu mai stau sa citesc pana la final. Arunc scrisoarea pe masa și ii cer Mariei, însoțitoarea de zbor, un calmant pentru durere de cap.
La dracu! Nu poate fi adevărat! Cum naiba s-a putut întâmplă asta?
Mintea îmi alearga și mi-o aduce în prim plan pe Mia...și pe ochii ei...care acum îmi par incredibili de cunoscuți. Și parul...și zâmbetul. Realizez ca ea îmi seamănă perfect. Iar Aris...temperamentul lui? Este identic cu al meu: imprevizibil, plin de energie, cu capul numai la prostii....Doamne Dumnezeule....sunt copiii mei!
La dracu Emma, ce naiba ai făcut? Cum ai putut sa îmi ascunzi asa ceva? Arunc paharul cu apa de pe masa, care se sparge în mii de bucăți de perete. O lacrima îmi aluneca pe obraz. Ma forțez sa ma controlez, dar e inutil.
*****************************************
Salutare! ❤️❤️❤️
Dupa cum ati citit, momentul mult așteptat a venit și Alex a aflat adevărul. Rămâneți aproape ca să vedeți ce se întâmplă în continuare. Sper sa aveți o lectura plăcută. Va îmbrățișez 🥰💖💖💖
CITEȘTI
ABOUT US
Romance"Inghit în sec și îmi simt gura uscata.[...] Abia acum ii vad chipul vulnerabil. Pana acum era doar un băiat cuceritor care dădea pe spate orice fata. Îmi ridic mana pana când îl ating cu vârful degetelor pe fata. Ochii lui negri se uita fix în ai m...
