Capitolul 27

2K 76 0
                                    

După aproape 7 ore de zbor ajung în Paris. În aeroport bineînțeles că mă așteaptă cineva care sa ma ducă la hotel.  Este un barbat pus de tata ca să se asigure ca ajung cu bine la destinație. Imi înmânează un telefon din care se aude vocea tatălui meu. Îi mulțumesc pentru griji și ii promit ca îl sun de îndată ce îmi cumpăr un telefon.

Privesc pe geamul mașinii care ma duce la hotel și vad ce oraș frumos am în fata ochilor. Aici este aproape miezul noptii dar totul este atât de animat și la fiecare colt sunt turiști care isi fac poze. Mereu mi-am dorit sa vad Parisul, dar nu ma gândeam niciodată ca voi veni singura și cu inima făcută țăndări.  Ajung intr-un final la destinație și tot ce vreau e sa ma odihnesc. Am pierdut demult evidenta orelor nedormite.

Intru în camera de hotel și ies pe balcon. Am vedere directa spre Turnul Eifel. Mi-as dori ca el sa fie în spatele meu și sa ma îmbrățișeze, sa îmi spună ca totul a fost un coșmar și sa ma trezesc dintr-un vis urat.

„ N-am reușit sa te fac sa ma iubești cu adevărat. Ti-am oferit fiecare particica din inima mea. Mi-ai promis ca vom creste impreuna. N-am putut sa iti fiu suficienta. Ma întreb de ce a fost sa fie asa....” Încep sa plang din nou și strang atat de tare balustrada încât încheieturile mi se albesc. Dau drumul suspinelor și îmi pun fata în palme urlând din toți plamani. Doare atat de tare încât simt ca voi muri.

„Îți promit ca nu te voi parasi niciodata”
„ Voi încerca să fiu cel mai bun pentru tine”
„Cred ca ne vindecam reciproc”
 „ Și eu aveam nevoie de tine în viata mea.”

Cuvintele lui îmi răsună iar și iar în minte, dar eu nu mai vreau sa simt nimic. As vrea pur si simplu sa imi scot inima din piept. Nu înțeleg de ce inca îl iubesc  atat de mult.
 
A doua zi ma trezesc la ora unu. Capul îmi bubuie și ma doare stomacul. Acasă e ora șapte. Trebuie sa îmi cumpăr un telefon ca să o sun pe mama. Ma imbrac cu ce apuc și ies în fata hotelului. Soarele ma orbește și face ca ochii sa ma doara.  Imi pun ochelarii Cartier la ochi și pornesc în cautarea un magazin. Găsesc unul, de unde îmi cumpăr un IPhone, imi instalez cartela și o sun pe mama asigurând-o ca totul e în ordine. Formez imediat numărul lui Anne.

- Alo? Se aude vocea confuza a prietenei mele.

- Anne, sunt Emma.

- EMMA! Ce s-a întâmplat? Dacă nu ma suna mama ta muream de griji.  De ce ai plecat? Alex te cauta disperat.

- Alex m-a înșelat, Ann! De asta am plecat.

- Ceeee? Cum naiba? Nenorocitul! Părea atat de îndrăgostit! Mincinosul!

- Asta am spus și eu! Doare Anne, al naibii de tare, continui și încep din nou sa plâng.

O aud ca oftează dar nu spune nimic.

- Doare mai tare decât ce mi-a făcut Chriss. Nu stiu cum sa fac sa se oprească. Îmi vine sa mor, Anne.

Nu mai pot vorbi din cauza suspinelor și las aerul sa iasă din plamani.

- Vrei sa vin la tine Emm? Îmi pare rău că nu sunt lângă tine.

- Nu Anne, tu acum îl ai pe Nate. Nu poți sa ma dadacesti toată viata.

- Nu stiu cum sa te ajut, spune ea trista.

- Doar nu-i spune lui unde sunt. Și nu-i da numărul meu. Telefonul vechi cred ca l-am pierdut în club. Nu l-am mai găsit.

- Desigur, draga mea. Nu-ti face griji, nu te-as trăda niciodată.

Mai vorbim vreo jumătate de ora. Încearcă sa ma facă sa uit durerea din ultimele ore iar eu mă asez la o terasa si incerc sa o ascult. Nu pomenește nimic despre bătaia lui Chriss, și ii mulțumesc în gând ca face asta.  Se face seara si mă îndrept spre hotel, unde adorm  plangand și jurandu-mi ca îl voi uita.

ABOUT USUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum