PESTE DOUĂ SĂPTĂMÂNI
Râd. După atâtea zile în care nu am râs, acum râd atât de tare încât mă doare stomacul. Enzo și Fabio se ciondănesc din nou. Îmi vine să plâng când mă gândesc că am ales să nu ies cu prietenii atâtea zile doar pentru că îmi era teamă m-ar fi întrebat despre Easton. Privind acea decizie acum, îmi dau seama ce prostuță am fost. Nimeni nu a pus o întrebare despre el, ci toată lumea m-a întrebat cum a fost vacanța mea.
Totuși, trebuie să îi mulțumesc lui Josie pentru că m-a obligat să ies cu ei. Altfel, nu aș fi ieșit cu ei. Iau o gură din paharul meu și îi privesc pe toți. În urmă cu câteva luni eram împreună în Positano. Lucrurile au devenit uimitoare în viața mea și apoi s-au spart. Acum, sunt aici cu ei din nou și simt cum totul devine exact cum era înainte.
Zâmbesc pentru că sunt fericită pentru mine. Chiar dacă nu sunt foarte fericită de felul în care au decurs lucrurile sau de faptul că nici măcar până acum Easton nu și-a cerut scuze, nu voi rămâne prinsă în acel moment pentru totdeauna.
Însă doare încă. La câteva zile după ce am ieșit în club, în presa a apărut o declarație a agenției care a publicat pozele. Dacă eu l-am citit, atunci și Easton a făcut-o. Nici nu voi încerca să spun că nu am așteptat un mesaj de la el. Nu voi încerca să spun că nu aștept încă scuze. Este clar că nu eu am fost de vină și el nu a spus nimic.
A doua variantă, cea în care el chiar voia să termine lucrurile cu noi, este corectă. Cumva, doare și nici nu mai știu ce doare mai tare. Faptul că nu și-a cerut scuze, acuzațiile sau felul în care doar a vrut să termine totul. Putea să îmi spună, iar eu eram doar de acord.
În ultimele zile, totuși, mi-am permis să mă gândesc la cuvintele lui, la momentul în care a zis că începe să se îndrăgostească. Dragoste. Greu de crezut că ar fi făcut asta când nici măcar nu și-a cerut scuze pentru toate lucrurile oribile pe care le-a spus.
În tot acest, am putut să mă gândesc din ce în ce mai obiectiv la el. Prin obiectiv mă gândesc la faptul că am reușit să îmi dau seama de ceea ce simt pentru el. Cred că undeva între momentul în care l-am cunoscut și momentul în care am plecat din camera aceea, am început să țin la el, să mă îndrăgostesc, însă garantez că nu în felul lui.
Dacă ar fi fost vorba de dragoste la el, până acum, aș fi primit un nenorocit de mesaj!
— Stassie, te-ai pierdut din nou printre gânduri, Josie apare lângă mine.
De când a reușit să mă scoată din casă, prietena mea cea mai bună nu mi-a mai părăsit partea. Este mereu lângă mine și mereu mă oprește când gândul meu este îndreptat spre Easton. Este acea prietenă care nu te lasă să te consumi pentru cineva care nu merită.
— Ai terminat cu Matteo? întreb rânjind.
— Mhm, ar trebui să ajungă, însă spune că șoferul taxiului în care se află este posibil să fie nebun, se strâmbă.
CITEȘTI
Pierdut în cercuri
Romance★ dragoste | new adult | sport | 'one of us is famous' Easton Hawkins schimbă echipele pentru sezonul 2021 și se trezește în fața unui moment crucial din cariera sa. Credea că va tranzita foarte ușor echipele, însă îi ia destul de mult timp pentru a...