★ dragoste | new adult | sport | 'one of us is famous'
Easton Hawkins schimbă echipele pentru sezonul 2021 și se trezește în fața unui moment crucial din cariera sa. Credea că va tranzita foarte ușor echipele, însă îi ia destul de mult timp pentru a...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ai crede că nu poți duce lipsa unei persoane pe care ai văzut-o în urmă cu câteva săptămâni, pe care o poți vedea în poze. Ai crede că nu duci lipsa persoanei care te-a rănit prin câteva cuvinte. Ai crede că atunci când îți spui că nimic nu te poate doborî chiar se întâmplă asta. Este în natura noastră să gândim în acest fel, însă realitatea spune altceva.
În realitate, când ochii mei îi întâlnesc pe ai lui Easton tot corpul mi se cutremură și nu îmi pot opri gândurile care se duc la toate momentele noastre de până să plec din camera lui. Este inevitabil și tot ce fac este să îmi înghit în sec și trec pe lângă el, fiind sigură că mă va urma.
Este aici să vorbim, deci de ce nu ar face asta?
Cu fiecare pas pe care îl fac spre casă, vocile celor de pe marginea lacului se aud din ce în ce mai înfundat. Aud pașii lui Easton și îl simt în spatele meu, îi simt privirea pe spatele meu. Cred că dacă eram în relații diferite, am fi fost împreună aici. L-aș fi invitat să vină aici, să cunoască grupul meu de prieteni. Cred că aș fi făcut asta!
Însă dacă relația noastră nu era ruptă, nu cred că m-aș fi aflat eu aici.
Trag ușa glisantă a terasei și nu mă opresc până când nu sunt în bucătărie. Îmi pun un pahar de apă și aștept să ajungă și el. Sunt nerăbdătoare să îl aud. Nu cred că are legătură doar cu ceea ce vrea să spună, ci cu vocea lui.
Este ciudat cum în câteva luni te poți obișnui cu prezența cuiva, cum vezi totul întâmplându-se alături de respectiva persoană, iar în câteva minute totul se destramă. Știu că nu pot spune că eu și el am fi fost mereu ceea ce am fost pentru că nu am fost nimic, însă, uneori, doar simți că totul este exact cum trebuie să fie.
Cred că acesta este motivul pentru care niciunul dintre noi nu a căutat mai mult, nu a deschis nicio conversație. Cred că doar am acceptat ce am avut pentru că se simțea potrivit.
Noi am fost potriviți într-un fel și cred că amândoi am știut acest lucru în interiorul nostru.
Acum, nu știu ce să cred că a fost totul. Nu știu ce să cred și nici nu vreau să îmi fac vreun scenariu. Este ușor pentru mine să caut explicații, să inventez câteva pentru că mintea mea funcționează în acest fel, însă este prima dată când nu vreau să fac asta.
Cu paharul de apă în mână mă întorc cu fața spre el. Îl analizez scurt; poartă o pereche de pantaloni de trening gri și un tricou alb. Arată la fel de bine pe cât îmi aduc aminte. Pielea lui este mai închisă și sunt sigură că timpul acasă i-a priit.
— Te ascult, Easton. Sunt deschisă să te ascult, dar dacă vei spune ceva asemănător cu ultima noastră conversație, nu voi ezita să plec de aici. Fără tine care să mă dai afară, așez paharul pe insula din spatele meu.
Este greu să păstrez această fațadă dură pentru că în capul meu se plimbă toate lucrurile pe care le-am descoperit în ultimele zile, pentru că mă simt din nou completă după atât timp. Este enervant cum te poți simți atât de bine lângă cineva care te-a rănit.
