𝐜𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 𝟐

924 109 101
                                    

— Noah este mâine aici, vino să îl întâlnești? îmi întorc privirea spre el, încercând să îmi dau seama dacă este serios, dacă visez sau dacă sunt nebună

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

— Noah este mâine aici, vino să îl întâlnești? îmi întorc privirea spre el, încercând să îmi dau seama dacă este serios, dacă visez sau dacă sunt nebună.

Easton Hawkins, noul pilot de la Zanardi mi-a oferit un drum până acasă și mă invită să îl cunosc pe Noah Gardner. Poate ar trebui doar să încep cu ideea că tocmai l-am întâlnit pe Easton Hawkins în pustietate și am vorbit. Nu a fost o întâlnire unde faci poze și întrebi chestii neimportante. Am vorbit ca doi oameni normali.

— Vorbești serios? întreb reticentă.

— Cel mai serios, vino, își scutură capul.

Ce naiba? Când s-a transformat viața mea în acest film? Nu m-aș fi gândit niciodată că un drum către locul meu preferat mă va aduce în fața lui. Nu e preferatul meu, nu mă interesez de viața lui, însă îl respect pentru ceea ce face. Totuși, aș minți dacă aș spune că nu sunt șocată, extaziată și confuză de această situație. Oh, când le voi spune alor mei o vor lua razna.

— Mulțumesc pentru invitație, Easton, zâmbesc cald, ar voi spune pas, adaug. Mâine dimineață plec. Vacanța mea s-a terminat, surâd.

— Oh, înțeleg. Tocmai ai pierdut această întâlnire, râde. Îi voi povesti despre tine, totuși, îmi face cu ochiul.

— Oh, mulțumesc mult. Nu cred că aș fi putut reuși să cobor din mașina ta dacă nu îmi spuneai asta, râd.

— Foarte amuzant, foarte amuzant, spune ironic.

Îmi scutur capul, rânjind. Este foarte ușor să vorbești cu el. Știu că fiecare șofer cu care te întâlnești este ușor să o faci, însă te întrebi dacă este și adevărat. În lumina reflectoarelor, înconjurat de toți acei oameni și cu un contract fluturat în fața tuturor e greu să spui dacă este cu adevărat el. Deasupra orașului, pe banca aceea cred că am primit adevărata fața a lui Easton și nu este foarte diferită de cea de pe ecrane. Poate doar puțin mai pesimistă.

— Mulțumesc pentru drum, spun după câteva secunde de liniște. A fost o onoare, adaug. De abia aștept să spun tuturor, glumesc.

— Pentru nimic, zâmbește. Încearcă să nu mai pleci singură noaptea, Stassie, nu e cel mai sigur.

— Notat, aprob print-o aplecare a capului. Adio, Easton, îmi desfac centura și apuc mânerul ușii.

— Se simte ca o despărțire, Stassie. Inima mea nu poate duce această despărțire, te rog, își duce mâna la inimă și pe față pune o față de cățeluș plouat.

— Trebuie să fii puternic, Easton, tonul meu vrea să fie unul supărat. Ești puternic, ridic pumnul în aer.

— Voi încerca, râde și eu îl însoțesc imediat. Adio, Stassie! Mi-a plăcut să vorbim.

— Și mie, și mie, deschid portiera și imediat aud zgomot din casa închiriată pentru această vacanță. Oh, autograful. Trebuie să îl am pentru familia mea, mă așez la loc pe scaun și mă întorc spre el.

Pierdut în cercuriUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum