𝐜𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 𝟖

760 98 22
                                    

De fiecare dată când urc în monopost, când aud motorul lângă mine, țin în mâini volanul și îmi casca pe cap, știu că este posibil să nu cobor la fel

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

De fiecare dată când urc în monopost, când aud motorul lângă mine, țin în mâini volanul și îmi casca pe cap, știu că este posibil să nu cobor la fel. Fiecare cursă este diferită, fiecare moment este diferit și niciodată nu știu dacă totul va fi în regulă. Să conduci la 300 de kilometri pe oră în fiecare săptămână vine cu un preț. Prețul nostru este că avem un contract semnat cu forțe mai mari decât noi. O singură greșeală te poate trimite departe. Fiecare secundă pe care o petrec în mașină mă face să fiu mai recunoscător de locul în care mă aflu.

Astăzi, Grand Prix-ul Imolei are loc și totul în jurul nostru este într-o agitație, vibrație continuă încă de dimineață de când am ajuns pe circuit. Mașinăriile din garaje lucrează, mecanicii pregătesc totul. Este o senzație uimitoare. Anticipare, adrenalină, fericire. Toate atât de intense încât uneori îmi vine să vomit.

Rutina mea întinate de cursă este muzica. Ascult muzică și încerc să nu discut cu prea multe persoane. Mai ales, nimic despre cursă și ceea ce simt. Fiecare persoană din echipă știe ce are de făcut, fiecare persoană cum trebuie să arate totul pentru momentul în care luminile se sting.

Iar când luminile se sting, distracția începe.

Ritualul meu a fost întrerupt de amintirile nopții trecute. Deși încerc să nu mă gândesc la altceva în afară felului în care cursa se va desfășura, de circuit, de rememorarea fiecărei curbe, nu mă pot opri din a o aduce pe Anastasia printre gândurile mele.

Aseară, m-a sărutat și, cumva, mă simt ca un adolescent care a fost sărutat pentru prima dată de tipa pe care o place. După acel sărut, doar am vorbit și nu am amintit de el pentru că nu am vrut să se simtă în vreun fel. A spus că este prea multă bătaie de cap să se încurce cu cineva ca mine, însă tot m-a sărutat. Poate a fost din cauza momentului. Când am văzut-o acolo zâmbind, plină de șampanie și râzând, am vrut să o sărut, dar m-am abținut pentru că îmi place mai mult să vorbesc cu ea. Totuși, a făcut-o ea! M-a sărutat și acum nu mă pot opri din a mă gândi la acel sărut.

Desigur, îl pot compara cu altele, însă nu vreau să o fac. Ceva este diferit și doar faptul că sunt aici și mă gândesc la ea, ar trebui să mă facă să înțeleg asta.

De când am dus-o acasă, nu am mai vorbit și nici nu știu ce aș putea să îi spun. După această zi, voi pleca. Diseară, voi fi în drum spre Monaco pentru câteva zile acasă și, apoi, spre următorul Grand Prix. Ea va rămâne în Italia. E sortit eșecului înainte de a începe, iar asta nu îmi place. Nici măcar nu știu ce vreau mai exact.

Sex? Sigur. Întâlniri? Nu este tocmai loc pentru acestea.

Nu prea există loc pentru multe și un sărut nu înseamnă nimic. Mai ales când diseară plec și nu mă mai întorc în Italia până în septembrie, când Monza este în calendar. Este ireal și nici nu știu de ce mă gândesc la asta înainte de cursă.

Pierdut în cercuriUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum