Lost in reality || z.m √ discontinued

Capitolul 18

Rămân înțepenită când îi zăresc. Zayn este lipit de perete iar Scarlett stă, practic, pe el și îl sărută înfocat. De ce nu plec pur și simplu? De ce stau și mă holbez cum se sărută ca nebunii? Nici măcar nu pot să îmi descriu senzația care o am la moment. Simt ca și cum nu înțeleg nimic. Nimic.

"Rose!" Își dezlipește Zayn buzele de ale lui Scarlett, respirând cu greu. Scarlett se încruntă.

"Ce naiba!?" Strigă ea. "De ce te-ai oprit?"

Ochii mei sunt ațintiți asupra alor lui și nu știu ce să zic. Scutur din cap și merg apăsat înapoi de unde am venit. Tocurile astea mă omoară.

"Rose,pot să-ți explic!" Țipă în urma mea.

"De ce? Oricum nu sunt iubita ta." Spun fără să mă uit în urmă dar simt cum lacrimile se adună în colțul ochilor mei și nu pot explica de ce.

[Perspectiva lui Zayn]

Mă întorc furios înapoi spre Scarlett. Mă apropii așa de tare de ea, încât ea probabil crede că aș vrea s-o sărut din nou.

"De ce ai făcut asta?" Țip,dar ea pare să fie relaxată. Un rânjet îi apare pe buze.

"Nu-mi spune că nu ți-a plăcut." Mă privește mândră, apropiindu-și mai tare fața de a mea.

Îmi strâng pumnii și mă feresc înainte să mă sărute din nou.

"Puteai să te retragi,oricum." Spune calm,iar nervii mei cresc la maxim.

Mă apropii rapid de ea până ajunge să fie lipită de perete. Mă sprijin de el cu mâna, oprindu-i ieșirea lui Scarlett.

"Ascultă un lucru." Spun încet, deși sunt enervat. "Te-am invitat la petrecerea asta doar pentru că nu știam pe cine să invit! Nu înseamnă că trebuia să sfârșim...așa." Flutur cu mâinile prin părți.

"Dacă așa crezi, trebuia s-o inviți pe ea." Zice, referindu-se la Rose.

Pufnesc. "Are iubit."

"Atunci de ce alergi după ea?" Îmi dă mâna la o parte, îndepărtându-se puțin.

"Nu alerg după ea. De fapt, ea fuge de mine."

"Știi ceva? Mai lasă-mă. Credeam că ești interesat de mine." Spune încruntată și se întoarce, plecând înapoi la petrecere.

Mă duc să o caut pe Rose.

[Perspectiva lui Rose]

Un nod mare mi s-a adunat în gât. Probabil pentru că în orice moment pot să plâng. Îl caut cu privirea pe Matt. El stă cu niște băieți. Încerc să îl ignor, fiindcă nu vreau să mă vadă așa. Nu pot să-i dau o explicație de ce sunt așa. Cobor repede scările din subsol și mă duc la chiuvetă. În oglindă îmi văd reflecția. În ochi chiar am lacrimi, iar eu pot izbucni în plâns în orice moment.

"Rose!"

Zayn. El este. Mă rog în gând să nu vină aici dar speranța mea moare atunci când îl văd.

Nici unul dintre noi nu spune nimic. Ne uităm unul la altul în liniște. Dar, în următoarea clipă hotărăsc să sparg liniștea.

"Știi ce nu înțeleg? De ce vrei să mă săruți pe mine, după care, văzând că m-am retras, te arunci în brațele alteia?" Spun cu voce coborâtă, ca să nu par răgușită.

El apleacă capul și se apropie încet de mine.

"Nu am sărutat-o eu." Spune iar eu pufnesc zgomotos.

"Nu îmi pasă dacă tu s-au ea te-a sărutat. Nu te-ai retras!"

"De ce îți pasă? Ai iubit! Ai spus-o singură!" Ridică puțin glasul. De ce îmi pasă? Păi, și eu aș vrea să aflu același răspuns.

"Explică-mi." Șoptesc.

"Ce anume!? Nu sunt iubitul tău să îți dau explicații. Credeam că nu îți pasă de mine. Credeam că nu simți nimic pentru mine."Începe să gesticuleze cu mâinile prin toate părțile. Mă enervez din ce în ce mai tare dar rămân pe loc.

"Nu simt nimic pentru tine." Spun,aproape în șoaptă, iar de data asta nu îmi pot stăpâni lacrimile.

El începe să râdă nervos și își astupă fața în mâini.

"Păi,dacă nu simți, de ce plângi? De ce ești rănită?"

"De unde știi că sunt rănită?" Țip. Norocul meu că cei de sus nu ne aud din cauza muzicii.

"Chiar...nu te înțeleg." Spune, dând din cap.

"Nici eu nu te înțeleg." Lacrimile îmi șiroiesc pe obraji (,) și nu înțeleg de ce sufăr atât din cauza unui tip de care nu sunt îndrăgostită.

"Am terminat aici." Spune și se apropie foarte rapid de mine, fața lui stând la 10 cm de a mea. "Nu am vrut s-o sărut,ok? Dar nu te înțeleg. Și pun pariu că și tu nu te înțelegi." Șoptește încet, iar el își ridică mâna, atingându-mi ușor obrazul. Pulsul îmi crește nebunatic iar eu respir greu. Sunt absolut sigură că arăt distrusă. Și în interior, și în exterior. Machiajul meu trebuie să fie împrăștiat pe toată fața mea.

"Crezi că eu înțeleg?" Îi șoptesc înapoi. El îmi mângâie în continuare obrazul, dar eu nu mă retrag. Mă calmează. Atingerea asta...e tot ce am nevoie la moment. Mă privește cu ochii lui căprui,perfecți iar eu fac la fel. Ne uităm unul la altul.

La un moment dat, el își drege glasul și își retrage mâna iar eu ies din vraja la care tocmai am fost supusă. Cum poate el să mă facă să mă simt așa de furioasă dar în același timp așa de calmă?

"Pot să te ajut cu ceva?" Întreabă, liniștit.

"Da. Stai departe de mine,te rog."