Lost in reality || z.m √ discontinued

Capitolul 26

Tresar când se aude ușa de la intrare închizându-se zgomotos. Câteva secunde nu îmi dau seama unde mă aflu; pe urmă îmi dau seama că mă aflu în camera mea.

"Hei, cine e?" Strig, așteptând un răspuns. Ochii mei sunt semi-deschiși iar inima îmi bubuie în piept după zgomotul auzit.

"Eu sunt." Îl aud pe Calum zicând. Pare nervos. Nu e de mirare că a trântit așa ușa.

Mă ridic în picioare încă somnoroasă. Pășesc ușor și mă îndrept spre camera lui Calum. După ce ciocănesc în ușa camerei sale, intru. Îl văd pe el cum stă pe canapea, cu coatele pe genunchi și cu mâinile înfipte în părul său ciufulit.
"Ce..ce s-a întâmplat?" Întreb aproape șoptind. Observ cum buza inferioară îi tremură ușor iar eu mă așez lângă el.

"Hei." Mă aplec și îl privesc în ochi. El continuă să privească în gol, nervos și tensionat.

"Calum, vorbește-mi. Mă faci să..." Încep să spun dar el se ridică brusc în picioare făcându-mă să tresar. Merge dintr-o parte a camerei în cealaltă, panicat.

"Calum!" Ridic tonul.

"Ce?!" Se întoarce spre mine privindu-mă drept în ochi.

"Ok." Mă ridic și eu în picioare. "Nu vrei, nu vorbi cu mine. Nu te descărca. Nu-mi spune. Așa e mai bine." Spun, la rândul meu enervată și ies din camera sa cu pași apăsați.

Dacă el nu vrea să-mi spună ce se întâmplă, fie. Nu am de gând să stau și să "scot" cuvintele din el. Credeam că știa până acum că dacă discutăm, putem rezolva ceva.

Mă trântesc în pat,luându-mi în mână telefonul mobil. Am câteva apeluri pierdute de la mama,Lissa și Matt. Este deja ora 18:15. Am dormit destul de mult, ce să zic.

Peste câteva minute mamă ajunge acasă. Tot timpul ăsta Calum a stat în camera sa, iar eu am stat în camera mea. Aș vrea să-i pot fi alături, dar dacă el nu vrea asta, atunci nu îl pot ajuta în nici un fel.

Aud ușa deschizându-se iar eu merg s-o întâmpin pe mama.

"Hei, Rose. Anunță-l pe Calum că mâncăm la restaurant azi." Spune ea, cu un mic zâmbet pe față atunci când își pune geantă pe unul dintre scaune.

"Ăăă...mergem la restaurant fără motiv sau am uitat eu că e ziua cuiva?" Întreb, mijindu-mi ochii.

"Fără motiv, scumpo. Haide, vom mânca acolo astăzi." Spune.

Dau din cap aprobator și mă îndrept din nou spre camera lui Calum, spunându-i că mergem la restaurant.

Mă întorc în camera mea și aleg cu ce să mă îmbrac. Optez pentru niște pantaloni gri și o bluză de culoarea cireșei. Îmi prind părul într-o coadă fiindcă nu mai am timp să-l aranjez mai bine. Cât despre machiaj, mă dau cu un ruj de o culoare închisă și puțin rimel pe gene. Îmi iau geanta de culoarea pielii și ghetele albe. Sunt gata.

"Hei, Calum, ești gata?" Îl Întreb, strigând.

"Scuze, nu mi-e foame." Mormăie sub nas.

"Glumești,nu?" Mă sprijin de cadrul ușii sale și mă uit la el cu o sprânceană ridicată.

"Îmi pare rău, eu nu vin." Spune.

"Știi ceva, Calum? Ti-am dat șansa să-mi spui ce este cu tine. Ți-am dat-o. Iar fiindcă nu 'ai profitat' de ea, și nu am putut să te ajut în nici un fel ..."

"Nu poți să mă ajuți cu asta!" Strigă, iar apoi își îngroapă fața în palme.

Nu reacționez la vorbele lui. O să-mi păstrez tonul calm; cel puțin, nu vreau ca mama să ne audă cearta.