Lost in reality || z.m √ discontinued

Capitolul 30

TREBUIE SĂ CITITI INCA O DATA FINALUL. L-AM SCHIMBAT.

//

[Perspectiva lui Rose]

Mă zvârcolesc puțin timp în pat până razele soarelui îmi inundă fața. Este o dimineață însorită în Seattle. Deschid un ochi, lăcrimând din cauza luminii. Mă cufund mai tare în pernele mele, astupându-mi fața cu ele. Vreau să mai dorm.

Amintirile serii trecute îmi inundă mințile. Nu l-am mai auzit sau văzut pe Calum aseară, când a ajuns. Cel puțin, sper că a ajuns.

Oftez. Îmi dau la o parte așternuturile cu care mă învelisem, și mă ridic în picioare. Îmi împreunez degetele, ridicându-mi brațele în sus. Mă întind, căscând, iar apoi merg tărăgănat spre ușa camerei mele. Îmi pun mâna pe clanța ușii, deschizand-o încetișor ca să nu trezesc pe nimeni din caz că cineva încă mai doarme, după care mă îndrept către ușa lui Calum. Stau câteva clipe așa, după care ciocănesc ușor în ușă. Nu aud nimic, așa că o deschid silențios și mă uit înăuntru. Calum doarme, stând pe o parte și cu pătura doar în jurul picioarelor. A venit. Ochii îmi zboară prin camera sa. O sticlă de scotch,pe jumatate terminată, se află la marginea patului, pe podea. Mă încrunt. Despărțirea de Cara nu îi face deloc bine. Dar, sinceră să fiu, Cara nu este persoana care credeam că este. Credeam că chiar l-a iubit pe Calum, sau cel puțin așa părea; însă se pare că a renunțat așa ușor la el pentru Niall.

Închid încet ușa la loc, și mă îndrept înapoi spre camera mea. Nu vreau ca Calum să sufere. Dacă Carei îi este totuna de asta, de ce el trebuie să pună la suflet? Îmi plimb mâna pe deasupra noptierei până dau de telefon, uitându-mă la ceas. Este abia ora 7 dimineața, iar eu sunt trează în weekend la ora asta. Nu vreau ca Calum să se trezească prea devreme. Are nevoie de odihnă. Sunt conștientă de faptul că din cauză că suferă poate începe să bea, dar nu sunt de acord cu asta. Trebuie să îl ajut să treacă peste, chiar și dacă el crede că nu pot s-o fac.

Într-o clipă, îmi vine o idee... sau mai bine spus, hotărăsc ceva. Astăzi o să vorbesc cu Cara. Da, asta o să fac. Și nu am de gând să-i spun lui Calum. Poate să mă oprească, spunându-mi că asta nu e treaba mea și să nu-mi fac griji. Dar știți ce? Îmi fac griji, asta este. Și o să-l ajut, așa cum pot. Când o să discut cu ea, nu o să discut cum ar putea să se împace cu Calum fiindcă ea nu vrea asta. O să-i spun clar: dacă ea vrea să-și continuie viața mai departe și îi este totuna de sentimentele lui Calum în acest moment, a-ș ruga-o să-și țină în frâu iubitul, pe Niall. Știu că Calum l-ar putea înfrunta, dar asta este și problema. S-ar putea ajunge departe ... prea departe, fiindcă Calum o iubește mult pe Cara, și sunt sigură că mai mult ca Niall.

Mă culc înapoi în pat, spunându-mi că mai pot să-mi permit să dorm. În căteva minute ațipesc din nou, fără să-mi dau seama. Când mă trezesc, este deja ora zece. Aud, dincolo de pereți, televizorul din bucătărie. Probabil mama a aprins televizorul și face micul dejun.

Îmi amintesc din nou la ce m-am gândit înainte să adorm din nou. Trebuie să știu unde este Cara, și știu la cine să mă adresez ca să aflu.

[Perspectiva Melissei]

Aud soneria telefonului. Îl iau de pe noptiera de lângă pat și mă uit la numele de pe ecran. Rose.

"Alo?" Aproape șoptesc.

"Heiiiii." Se aude Rose, lugind ultima vocală.

"S-a întâmplat ceva, Rose?" Întreb, încruntându-mă puțin.

"Nu, cred. De fapt, am nevoie de ajutorul tău... Auzi, l-ai putea suna pe Zayn să-l întrebi ce planuri are gașca lui pentru astăzi?" Spune destul de repede, cu o urmă de speranță în glas.