Lost in reality || z.m √ discontinued

Capitolul 31

"Rose?! Unde ești?" Strigă Lissa nedumerită, mergând cu pași apăsați. Când mă zărește, face o față de ' Aici erai ' și se apropie de mine.

"Ai vorbit cu Cara?" Mă Întreabă de parcă s-ar grăbi undeva.

"Um, da." Spun. Mijesc ochii, tulburată. Ar trebui să mă gândesc la Cara când Zayn tocmai m-a sărutat și am putut în sfârșit să recunosc că am sentimente pentru el?

Da, mă amăgeam singură pe mine. Întotdeauna mi s-a părut că Zayn era intimidant, însă nu știam că chiar simt ceva pentru el. Semnele clare sunt făcute de corpul meu. Acum îmi dau seama de ce el a tot insistat cu mine. Și-a dat seama că am sentimente pentru el și el la fel, însă eu i-am spus clar că sunt cu Matt.

Matt.

Cum puteam să-i fac din nou asta? Cum puteam să-l sărut pe Zayn în timp ce sunt împreună cu el? Matt nu merită toate astea, iar eu nu-l merit pe el.

"Mergem?" Mă trezește Lissa din gândurile mele confuze, apucându-mă de braț. Dau din cap aprobator, uitându-mă în gol, după care-mi revin și ieșim afară din casa lui Zayn.

"Este totul ok? A mers ceva prost?" Întreabă, aruncându-mi o privire scurtă înainte să întrăm în mașină.

"Totul e bine." Spun după câteva minute de ezitare. Probabil bănuiește că ceva s-a întâmplat. Melissa mă cunoaște prea bine.

Ea și Dylan se află pe scaunele din față, iar eu stau pe cel din spate, încă gândindu-mă la ce s-a întâmplat.

Trebuie să recunosc. Zayn este foarte atractiv când e grijuliu sau încearcă să mă apere, însă ceva din mine spune să nu am încredere în el.

Oricum. Dacă îi spune totul lui Matt? Nu vrea să-l rănesc. Nu știu cum pot proceda, însă nu vreau să-l mint și nici să-i spun adevărul.

Mă uit la ceas. Este ora 14:05.

"Deci...ce facem?" Întreabă Lissa, uitându-se când la mine, când la Dylan. El conduce, ambele mâini fiindu-i amplasate pe volan. Ridică din umeri, neștiind ce să răspundă.

"Nu știu." Oftez. "Eu vreau acasă, iar voi puteți să plecați unde doriți." Adaug, iar Lissa mă întreabă din priviri dacă sunt sigură. Da, mimez din buze.

Peste puțin timp ajungem în fața blocului meu. Deschid portiera mașinii și ies. Dylan îmi zâmbește din spatele ferestrei, iar eu îi întorc gestul. Când ajung aproape de ușa intrării, aud cum fereastra din partea Lissei se coboară în jos iar eu mă întorc spre ea.

"Să mă suni." Strigă.

"Tu să mă suni." Îi spun. "Nu se știe când ajungi acasă." Adaug, și zâmbesc cu subînțeles. Aprobă din cap și fereastra se ridică înapoi, după care privesc cum mașina se îndepărtează din ce în ce mai departe.

Urc pe scări și când ajung în față apartamentului, ciocănesc ușor.

Aud de partea cealaltă niște pași grăbiți, după care introducerea cheii în broască. Când ușa se deschide, îl văd pe Calum în dreptul ei, având o privire nervoasă, încruntată. Se sprijină cu mâna de cadrul ușii iar niște vene îi ies ușor în evidență de sub piele, făcându-i brațele așa atrăgătoare.

"Ce naiba a fost în capul tău?" Întreabă.

"Um, pot să întru?" Îl întreb calm spre deosebire de tonul său. Își dă ochii peste cap, dându-se la o parte ca să pot intra, după care intră și el după mine. Închide ușa rapid, apoi îmi aruncă o privire enervată.