Lost in reality || z.m √ discontinued

Capitolul 32

Următoarea zi este luni. Mă scol cu gândul că este weekend, după care realizez că am școală. Îmi îngrop fața în pernă și oftez, după care îmi iau telefonul în mâini și mă uit la oră. Este 06:30. Mai am timp. Îmi spun. Din nou m-am sculat devreme. Îl pun înapoi pe noptieră, și îmi cuprind perna strâns, ațipind din nou.

"Rose!" Aud o voce. Probabil e din vis. "Somnoroaso!" Simt cum o mână îmi mișcă ușor umărul.

"Ce vrei?" Bolborosesc.

"Să te scoli." Zice. Deschid un ochi realizând că Calum îmi vorbea până acum.

"Ce?!" Întreb morocănoasă. Îmi iau pătura și mi-o pun peste cap. Simt cum Calum trage de ea, însă eu mă opun.

"Micul dejun e gata." Zice, chicotind.

Doamne, ce sunet frumos! Mă bucur să-l aud răzând. Ma bucur să-l văd fericit.

"E bine, hai că mă scol." Mă dau bătută. Îmi dau pătura la o parte, și mă ridic în picioare, sărindu-i în brațe. El râde din nou iar eu oftez, fericită. Ne legănăm îmbrățișați pentru câteva clipe.

"Haide la micul dejun." Spune când ne desprindem din îmbrățișare, și-mi Z
zâmbește.

"Te iubesc." Spun.

"Și eu. Mult." Spune, înainte ca el să închidă ușa și să iasă din cameră.

Mă uit în oglindă. Părul meu e răvășit, însă proaspăt spălat de aseară. Nu am poftă să mă dichisesc azi. Mă îndrept spre baie să mă spăl pe față, după care mă îndrept către bucătărie.

"Bună dimineața." Spun cu o veselie fără motiv.

"Hei, scumpo." Mă salută mama cu un zâmbet pe față. Și Calum zambește. Poate de asta sunt așa fericită, în timp ce în ultimul timp viața mea e puțin dată naibii.

"Ce mâncăm? Am poftă de lapte cu cereale." Spun și mă îndrept spre frigider. Îl deschid și scanez cu privirea sticla cu lapte, după care scot din dulap cutia cu cereale.

Îmi prepar micul dejun. După ce mă pun pe mâncat, mama se așază pe scaunul din fața mea și zâmbește.

"Trebuie să vă spun ceva."

Expresia ei nu este tristă, nici prea serioasă, deci sper la o veste bună.

"Nu știu cum să vă spun, nu vreau să vă supăr...însă nici nu vreau să ascund asta față de voi." Zice,împreunându-și mâinile peste masă. Îmi mestecai lent cerealele, întorcându-mă, ezitând,către Calum. El ridică ușor din umeri, arătând că nu are habar însă eu cred că am. Puțin.

Mama oftează, încercând să-și găsească cuvintele.

"Am început să mă întâlnesc cu cineva." Ne spune aceasta, direct.

Mai întâi mă uit în gol, neștiind cum să reacționez. O face fericită, se vede. Deci nu vreau să-i stric fericirea.

Se lasă o liniște enervant de stânjenitoare după ce mama ne-a dat vestea, însă Calum o sparge.

"Ce?!" Întreabă.

Nu îi înțeleg tonul, și nici expresia feței.

"Pai, asta e minunat, mamă!" Încerc să par cât de fericită posibil. Calum se întoarce spre mine.

"Nu e nevoie să te prefaci de față cu mine, Rose." Spune această, citindu-mă.

"Nu mă prefac. Este normal, mamă. Oricum la un moment dat avea să se întâmple, iar eu vreau să te văd fericită." Spun simplu.