Capitolul 1...

369 21 3
                                    

Salut,mă bucur să vă revăd iar. Am venit rapid cu o nouă carte în care mă veți cunoaște cu adevărat,sau cel puțin vă veți desprinde o idee a firii mele obișnuite.Lectură plăcută,tuturor!(Scuzați-mi geșelile)

Nici o altă dimineață nu este mai frumoasă ca aceea în care te trezești atacat de cei mai mari inamici ai tăi, care vor să îți distrugă căminul.

Săracii de ei! Oricum nu vor reuși niciodată...și spun asta dintr-un motiv anume:

*Gândește-te putin:
Cel mai mare sediu de antrenat adepții ordinii și păcii, antrenați pentru a elimina orice intrus care încearcă să atace poporul acestui tărâm necunoscut, foarte înarmați, împreună cu „frații" lor care sunt cu sutele, iar tu -un mic parazit cu o armată de tot râsul- să încerci să îi ataci?! Nici pomeneală, trebuie să iți dorești să mori ca să fii în stare să vi până aici. Însa dacă nu ai fi... noi cum ne-am mai distra?*

-Emily, grabește-te! Îmi ordonă Ash, care se presupune a fi „comandantul", așteptându-mă pe cealaltă parte a ușii camerei mele.

-M-aș grăbi daca uniforma asta nu ar fi atât de greu de îmbrăcat! Spun eu nervoasă în timp ce încercam să îmi pun apărătoarea abdominală.

Cei drept, nici măcar nu arata a uniformă. Zici că am merge intr-un club cu hainele astea. Și cel mai rău este ca fiecare avem uniforme diferite și ghiciți cine le alege: Ash. Vă dați seama cât de ipocrit poate fi dacă uniforma mea este compusă doar din niște pantaloni foarte scurți din piele neagră, un tricou fără mâneci, numit și „apărătoare abdominală" datorită materialului protector cu care e captușit pe dinafară, o jachetă neagră cu dungi albe ici si colo și o pereche de bocanci militari ce se asortează cu apărătoarea abdominală de un verde închis.

Și, spre norocul meu, eu sunt cea norocoasă. Alte fete sunt pe jumătate goale pe lângă mine. În schimb, băieții sunt îmbrăcați ca pentru iarnă! Cu jachete groase în culori militare, cu pantaloni negrii și bocanci, cu niște căști pe cap.... poți zice că-s gata de război!

-Emily, haide odata! Țipă Ash furios.
Ah, ce-mi mai place să il enervez la culme, eu o consider o „pedeapsă".

-Da, da... stai că vin acum. Doar să îmi găsesc... lu... ne... ta..., spun eu uitându-mă prin jur. Ah, uite-o, zic eu fericită imediat ce o scot dintr-un morman de haine. Așa, ugh... pute. Nu-i nimic, o parfumăm puțin*puf,puf!* și gata! Zic eu deschizând ușa.

-În sfârșit! Acum haide,ceilalți sunt gata deja.

-Păi, de asta ceilalți sunt ceilalți și eu sunt eu, zic luându-mi tălpășita pe scările abrupte de piatră cenușie cu un strop de alb imaculat.

Când am ajuns în curtea principală am fost întâmpinată cu drag de Jackson și Mike, camarazii mei cu care am petrecut fiecare oră de instruire și fiecare suspendare.

-Hey, baieți! Spun eu veselă.

-Bună, Em, spun ei în cor.... folosind de obicei prescurtarea numelui meu. Deși nu pare, după aspect, ei sunt frați. Însa Jackson este mai mare decât Mike cu 2 ani. Jackson are părul negru, iar ochii lui sunt de o nuanță mai verzui.... iar Mike are părul blond și ochii cenușii. Dupa înălțime pot spune că Mike e mai înalt ca Jackson, iar în funcție de „aspectul"ce interesează cel mai mult fetele(mușchii), sunt egali.

-Cu ce ți-ai dat pe lunetă? Miroase frumos..., zice Mike savurând parfumul meu.

-Păi,... mersi că îmi complimentezi parfumul (deși este cam ieftin), zic eu cam retrasă. Deodată l-am văzut pe Jackson cam îngrijorat și mi-am dat seama că și-a facut apariția și Ash. Când mi-am intors privirea am fost dezgustată să îi văd iar fața, deși era la câțiva metri de mine.

Nu spun că nu arată bine, arată grozav... pentru unele fete ar fi cel mai mare vis din lume să fie al lor. Dar dacă ajungi să il cunoști... îți dai seama rapid că e un măgar și jumătate. Se crede cel mai bun de aici cu mitraliera lui, dar eu vreau să dovedesc că sunt mai bună decat el. Cu ajutorul lui Mike și al lui Jackson(supranumiți și frații pistolari.*HA,HA*) am reușit deseori să îi iau victoria de sub nas lui Ash. Pe langa alții (nu că m-aș lăuda) sunt cea mai bună lunetista. Și nu spun asta doar așa, chiar căpitanul mi-a oferit acest rang. Dacă ați fi văzut ce față făcuse Ash când am primit rangul. Era așa de caraghios (imaginați-vă o mașină de pompieri umană cu numele de ASH), îmi venea să izbucnesc în râs în timp ce căpitanul îmi punea medalia, dar mi-era frică să nu îl scuip pe căpitan. Doamne,ce mai zile!

Revenind la subiect...

-Ok soldați! Vom aștepta să se întoarcă Unitatea 1 pentru a o putea înlocui. Dupa cele înțelese, o mica armată de Umbre a atacat satul, iar acum s-a retras în padure... fiind vânată de Unitatea 1. Se spune că este condusă de un Regal, ne explică Ash.

Un Regal? Va fi o experiență unica, îmi spun eu cu un zâmbet șiret pe față. Să am blana unui Regal. Păi astfel aș deveni comandantul tuturor unităților Hunters.

-Un regal? Va fi periculos! Spuneau câțiva din jur începând să tremure.

-Pentru asta ați fost antrenați, sper că aveți cartușele pline și destule gloanțe, pentru că dacă rămâneți fără apărare... nimeni nu vă mai salvează și veți ajunge acolo! Zice Ash autoritar arătând cu degetul spre panoul unde este gravat numele tuturor celor care au fost învinși în luptă. Și, ca să fiu sinceră, este aproape plin!

***

Ah, da! Era să omit! Ați auzit cuvântul Umbre, nu? Poate vi se pare ciudat, dar... Da! Este adevărat, totul! Iar acum ca să vă lămuresc:

Locul în care noi trăim este un mic ținut numit „Never". Nu este un ținut oarecare. Cu mult timp în urmă, înainte de a se stabili cineva aici, Never era un ținut sălbatic, cu animale sacre care erau , așa-zise,"magice".Erau stranii, arătau ciudat și pe deasupra aveau și puteri ciudate cu care trăiau zi de zi. Singurul lor scop era să acela de aș câștiga prada. Cele mai puternice ființe erau Umbrele, siluete negre ce se împrăștiau în întuneric... aproapte invizibile pentru ochiul uman. Acestea erau conduse de un Regal, un fel de persoană ce le putea controla pe toate. Ca un rege uman, numai că are și el anumite puteri pe care nu le cunoaște nimeni. Este foarte rar să întâlnești un Regal pe aici, nu și-au mai făcut apariția de ani buni! Însa, continuând, după ceva timp, în Never, și-a făcut apariția prima specie umană numită și Hunters. Oameni ai ordinii și păcii ce au ținut sub control sălbăticia tărâmului, folosindu-se de arme ca arcul sau sulițele și mai nou: arme de foc! Ok, fiindcă au ținut sălbăticia sub control, s-au putut stabilii în Never și oameni de rând care, mai târziu, au devenit cadeții noștrii sau chiar comandanții. Însa treaba nu e chiar perfectă. Adică, pe bune acum, doar nu ne așteptam să alungăm câteva pericole și după să trăim fericiți până la adânci bătrâneți. Nu, fiecare zi e o luptă pe viață și pe moarte pentru că sălbăticia nu vrea să se retragă și ucide în fiecare zi oameni prețioși, unii fiind chiar și cei din Hunters. Cum zicea și Ash (și nu îmi vine să cred că îi dau dreptate): Odată ce rămâi fără apărare... nimeni nu te mai poate salva!

-Bun, soldați! Pregătiți? Ne întreabă Ash așteptând un"Da" care a venit mai „împrăștiat " și fricos de la unii.

Uitându-mă peste umăr, am putut observa Unitatea 1 care tocmai se întorcea rănită de la luptă. Acum nimic nu ne mai oprește, este ocazia mea să devin cea mai bună.

-Înainte, la lupta! Ordană Ash și am luat-o toți la fuga spre pădure.

Să mergem!

HuntersUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum