Hunters

Capitolul 20 ,Marturia...

Pentru cei curiosi am incercat sa scriu si acest capitol. Poate ca nu e fenomenal, dar asta e! Nu prea am avut idei :))

Lectura placuta!

De ce imi bate inima asa de tare...?

Emily pov.

C-CE?!!! Ma inrosisem toata, din cap pana-n picioare! Fierbeam in interior. Cum a putut face asta?! O-o sa il omor pentru asta, d-doar daca nu imi da o explicatie! Ce tot spun aici? E Josh! Nu va avea o explicatie!

Si-a desprins buzele dupa o perioada neasteptat de lunga, sau cel putin asa mi s-a parut mie. Acum buzele mele incepeau sa simta o oarecare scadere de temperatura, din cauza lipsei caldurii buzelor lui. Obrajii ma ardeau, vroiam sa il cert, sa il bat, sa ii fac ceva, dar nu puteam spune absolut nimic, iar corpul imi era inlemnit. Ce se intampla cu mine? Emotiile imi dominasera inima. Adevarul este ca acest moment era unul mult asteptat, dar nu credeam ca va deveni realitate, nici gand! Si faptul ca am fost in tot acest timp asa de visatoare catre acest, moment ma face sa imi dau seama cat de toanta am fost! Mereu ma credeam mai puternica, mai dura, mai rece, mai baietoasa. Mereu faceam chestii stupide in fata lui pentru a nu se atasa de mine, dar eu vroiam sa ma sarute, sa ma ia in brate sa isi manifeste dragostea cumva! Rusinea incepea sa ma curpinda inrosindu-ma. Mi-am acoperit fata cu palmele, lasandu-mi parul sa cada in jos. Eram asa de calda, fierbinte defapt!

Josh pov.

Cred ca... am... facut... ceva... gresit! Se vede pe fata lui Emily ca asta a fost primul ei sarut din viata si cat de jenata era. Era mai rosie ca focul si ma asteptam sa imi traga o palma de toate zilele, sa ma bage cu capul in perete, sa ma injunghie cu un cutit, orice.... in schimb nu a facut nimic. Doar a „intrat in pamant" de rusine! Ma simt asa de vinovat! Si vinovatia nu e un sentiment bun, ma freamata prea tare. Cat de ticalos pot fi?!

-Em,... imi,... imi pare rau! E-eu nu stiam ce sa fac si...

-Doar,... doar taci! Te rog! Spune ea cu o voce ciudata din cauza ca isi tinea mainile pe toata fata, acoperind-o.

Am decis sa ii indeplinesc dorinta si am ramas acolo, pe podea, langa ea, privind in jos. Uneori ii mai aruncam priviri fugitive, dar ea nu se misca. Sper ca nu a murit!! Ma simt ciudat.... niciodata nu am mai facut asta unei „slujitoare" de-a mea. Ea e prima cu care am mers asa departe. De ce ea? De ce fix ea? Adica nu spun ca as fi aspirat spre un super-model sau nu stiu... o cantareata bogata si renumita, dar de ce fix ea... dintre toate care au fost? Ce are ea asa de special?

***

De dimineata m-am trezit datorita razelor soarelui. Inca eram uimit ca „intamplarea" de aseara se terminase asa de bine. Ma asteptam sa fie furioasa, in schimb ea doar a plecat inapoi in camera ei, nemaispunand un cuvant. Sunt asa confuz...Mda... se vede Josh, fetele te deruteaza! Am coborat jos, in salonul unde luam cele 3 mese ale zilei si i-am vazut acolo pe toti. Emily nu a vrut sa ma priveasca si nu condamn: sunt un ticalos! M-am asezat la masa insa nu aveam chef de mancare. Pe la amiaza, copii au vrut sa iasa la aer, asa ca i-am insotit. Ce-i drept, copii sunt un medicament destul de bun,... sa ii vezi asa fericiti. Parca te fac si pe tine fericit!

Stateam rezemat de o piatra gigantica, cu picorul intins in timp ce copii imi povesteau cam totul despre ei. Imi placea sa ii ascult.

-Tu si Emily v-ati certat? Ma intreaba Kano

-E... complicat! Spun eu oftand

-Neh, nu cred Kano! Emily e asa din seara aceea... si atunci era agitata! Zice Momo

-Va referiti la seara misiunii? Ii intreb eu

-...Da! Zic toti mai... retrasi.

-S-a... intamplat ceva?