𝐷𝑜𝑎𝑟 𝑜 𝑛𝑜𝑎𝑝𝑡𝑒

Capitolul 13

Reușesc să mă îmbrac și mă apuc să îmi termin bagajul. Nu am pus decât strictul necesar.
După câteva ore totul este pregătit.
Mi-am căutat actele necesare și le-am pus în geanta pe care o voi lua.
Mi-am pregătit și hainele pe care le voi lua : o pereche de blugi din aceia pe care mi-au cumpărat fetele, o cămașă și peste cămașă un pulover moale. Vremea nu mai era atât de caldă și se anunțau destul de multe ploi.
Avem rezervat la un hotel de al lui Lucas și vom sta acolo. Deși Julia a fost puțin dezamăgită de faptul că nu stăm la ei. Dar explicându-i situația , a înțeles.
După ce termin tot, Daisy îmi spune dacă vreau să merg cu ea la cumpărături și să o ajut cu micuța Beth. Mama lui Peter ajungea doar după ora paisprezece și Peter trebuia să plece.
După ce a îmbrăcat-o pe micuță, ieșim din casă.
Era destul de rece și pe cer erau niște nori care anunțau cu siguranță o ploaie zdravănă.
Odată ajunse la mașină, o pune pe micuța Beth în scaunul ei special și ne urcăm fiecare la locul nostru și plecăm.
Micuței Beth îi place foarte mult cu mașina și e foarte zâmbăreață.
În timp ce o priveam pe Beth, îi șoptesc lui Daisy :
― Știe că mergem la cumpărături. Doar are cu cine să semene.
― Ce vrei să zici cu asta ?
― Ei hai, știi și tu cum suntem noi fetele la cumpărături.
― Da, ai dreptate. Peter îmi spune că îmi seamănă leit . Deși are doar doi ani, spune că și din gesturile pe care le face, e exact ca mine.
― Posibil.
― Vrei să zici că și tu ești de acord ?
― Normal. Așa ai fost și tu când erai mică . De câte ori m-a certat mama pentru tine. Desigur Beth e încă micuță dar presimt că va fi exact ca tine.
Râdem amândouă pe seama amintirilor .
Drumul nu este atât de aglomerat pentru o zi de joi și oprim doar la câteva semafoare.
În câteva minute ajungem la magazin și oprește mașina.
O iau pe micuța Beth în brațe și o pun în căruciorul ei pe care Daisy îl poartă în mașină.
― O duc eu ,îi spun lui Daisy.
― Bine. Oricum nu să stăm mult pe aici doar luăm cele necesare și plecăm. Trebuie să fim acasă pe când ajunge mama lui Peter.
― Sigur.
Daisy și mama lui Peter se înțeleg foarte bine și se vede că este iubită de familia lui.
Desigur și părinții noștri îl iubesc pe Peter și sunt fericiți că Daisy este fericită. Desigur și în cazul meu au fost dar când au aflat de accident au fost foarte dezamăgiți de Chad.
La fel ca și mine, părinții mei și-au dorit enorm de mult un nepoțel și când le-am spus că îmi doresc și că vreau unul, au fost foarte încântați.
Părinții noștri locuiesc în Idaho și le este mult mai greu să vină în Seattle.
Eu și Daisy ne-am mutat după terminarea liceului în Seattle . Părinții au fost încântați de alegerea noastră dar puteam să văd în ochii lor tristețea .
În timp ce făceam cumpărăturile gândul îmi zbura la mama. Cu toată situația asta, vorbisem cu ea atât de puțin.
Luăm cele necesare și ne îndreptăm la casa de marcat. Eu ies cu micuța Beth și aștept să vină Daisy.
După ce plătește cumpărăturile , ne îndreptăm la mașină. Odată ce am pus cumpărăturile în mașină urcăm.
Pe drum o întreb pe Daisy:
― Daisy , ai mai vorbit cu mama ,nu?
― Da.
―Cred că este foarte dezamăgită de mine...
― Nu, nu este. Știe prin ce treci și a spus că ai nevoie de timp să îți revii.
― Da, dar am cam neglijat-o. Trebuie să o sun îndată ce ajung acasă.
― Nu, nu ai neglijat-o ,Ema. Știe cât de greu ți-a fost și faptul că te-ai mutat la mine, a făcut-o fericită. Știi cât de mult contează relația noastră pentru ea. Deci nu trebuie să te gândești la asta. Nu este dezamăgită de tine.
Oftez și îmi las capul pe scaun.
În drum spre casă nu mai spunem nici una nimic și ascultăm doar muzica de la radio în fundal.
Mă uit în spate și micuța Beth deja adormise.
Odată ajunse, coborâm din mașină și o ajut pe Daisy. Eu iau cumpărăturile și Daisy o ia pe micuță fără să o trezească.
Urcam scările cu o stare tristă. Gândul la mama m-a făcut să realizez că sunt o fiică rea.
Ajungem sus și Daisy se retrage în dormitor și eu pun cumpărăturile la locul loc.
După ce termin, mă retrag și eu. Îmi fac curaj și o sun pe mama. Cu toate că mi-a spus Daisy să nu îmi fac probleme, eram dezamăgită de mine...de faptul că am neglijat-o.
După al doilea ton, mama răspunde cu vocea ei calmă. Încercam să abțin lacrimile ce urmau să îmi invadeze fața.
― Bună, mama.
― Bună, Ema.
― Ce faci?
― Uite acasă , cu treburi. Tu ești bine?
― Da, mama. Vreau să îmi cer scuze pentru că nu te-am mai sunat dar...
Încerc să îmi găsesc cuvintele dar mama mă oprește.
― Ema, nu trebuie să îți cer scuze. În tot acest timp am vorbit cu Daisy care m-a asigurat că ești pe mâini bune.
Știu că ai nevoie de timp și nu am vrut să te stresez și eu cu vorbele mele. Sunt sigură că Daisy s-a ocupat de asta .
― Da..încep să râd ușor în timp ce lacrimile îmi curgeau.
― Ema, de ce plângi?
― Pentru că te-am neglijat mama... și nu te-am sunat când aveam nevoie de tine.
― Draga mea , o ai pe Daisy lângă tine și asta îmi umple inima de fericire. Știi că mereu v-am învățat să fiți alături indiferent de situație. Nu trebuie să plângi dar dacă simți nevoia, dă-le drumul. E greu dar trebuie să fii puternică. Mi-a spus Daisy că te-ai închis în tine atât de mult încât nu mai știa ce să facă...